379
Views

 

Nu suntem obligați să răspundem la întrebările diavolului.

 

Poate cele mai mari pagube spirituale, unele soldate cu pierderea vieții veșnice, au provenit din felul diavolului de a pune întrebări ca oamenii să se epuizeze încercând să răspundă la ele.

Așa și-a început el lucrarea împotriva lui Dumnezeu și a ființei create pe pământ.  Printr-o întrebare.  Ea a fost: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncați din toți pomii din grădină”?  Geneza 3,1.  Răspunsul la această întrebare era deja dat, „dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci”, mai înainte de a fi pusă întrebarea , Geneza 2, 17.

Printr-o întrebare a intrat păcatul în lume, aparent fără puterea de a arăta ca ceva distrugător.  Această întrebare de câteva vorbe, conținea suficientă otravă ca să facă să moară ființa creată de Dumnezeu, să facă o istorie de suferință și durere de șase mii de ani, să facă să moară Domnul nostru Isus Hristos pe cruce, și ce rele vor mai fi până ce Împărăția cerurilor va începe.  Răspunsul Evei – auzit din gura lui Adam căci ea nu fusese făcută când Domnul a dat această poruncă – deși corect, nu a ajutat la nimic.  De atunci, diavolul tot pune întrebări oamenilor pentru a-i încurca în ele, uitând de cele veșnice promise prin mântuire.

Domnul Isus nu a fost lipsit de „întrebări” de acest fel.  „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea sau cine Ți-a dat puterea aceasta”?  Luca 20, 2.  Această întrebare pusă de oameni sinceri a primit totdeauna răspunsul cuvenit din partea Domnului.  Pusă însă de diavolul prin acești intermediari ai lui, a rămas fără răspuns.  Învățăm de la Domnul, că nu suntem obligați să răspundem oricăror întrebări, chiar dacă știm.  Răspunsurile chiar corecte vor angaja discuții inutile, obositoare de spirit sau chiar mortale.  Domnul Isus a zis:  „nu vă voi răspunde”.

În decursul ultimelor două mii de ani, întrebările de acest fel nu doar că au continuat, ci s-au și întețit, au devenit o plasă de păianjen din care odată intrat nu prea se mai scapă.  Că mai băgăm în seamă întrebări la care răspunsurile sunt deja date prin Cuvântul lui Dumnezeu este un câștig de cauză pentru cel rău.  El ne provoacă „mândria” noastră, și ca să „dovedim” că știm să răspundem la ele, dăm buzna în capcana lor.

Întrebare:  „Este Duhul Sfânt o PERSOANĂ”?  În ciuda faptului că răspunsul este clar, că omul creat este o PERSOANĂ și că Cel ce l-a creat – Duhul Sfânt, ca parte a Dumnezeirii creatoare, nu poate fi decât o supraPERSOANĂ și nicidecum o nePERSOANĂ, continuăm să ascultăm această întrebare și să „demonstrăm” că Duhul Sfânt este o PERSOANĂ, prin diferite „argumente” care ne-ar scoate capabilitatea noastră intelectuală în prim plan.  Omul-PERSOANĂ încearcă să dovedească – dacă încercarea e sinceră, – că Duhul Sfânt – PERSOANA care l-a făcut este o PERSOANĂ.  Mai încâlcit decât așa nici că se poate.

Întrebare:  „Domnul Isus S-a întrupat (născut) în natura lui Adam înainte de căderea în păcat, sau în natura de după căderea în păcat?  Deși știm mai dinainte că e întrebarea diavolului prin care orice răspuns am da, întruparea Domnului ar fi socotită ca insuficientă din punct de vedere juridic pentru mântuirea omului, continuăm să „demonstrăm” un răspuns sau altul.  Întrebarea este o provocare pentru că ea este pusă de cel rău să vânzolească lumea spre pierzarea ei, ajungând la concluzia că jertfa Domnului este o poveste nedoveditoare de mântuire.  Putem însă să ignorăm această întrebare?  Să nu ne mai epuizăm energiile spirituale cu o ficțiune diavolească?  Eu cred că da.  Cine Îl socotește pe Domnul Isus ca Mântuitor al său așa cum ne spune Sfânta Scriptură, are în credința sa și faptul că El S-a întrupat într-o AȘA NATURĂ – nu neapărat pre sau post adamică, ci amândouă aceste naturi concomitent, o NATURĂ care să reprezinte juridic jertfa Sa de ispășire prin răstignire.  De ce atunci continuăm să facem jocul diavolului prin „demonstrarea” răspunsurilor la întrebarea lui?  De ce continuăm să ne lăsăm maltratați de întrebarea care le-a adus în istorie atâtora, pieirea?

Întrebare:  „Duhul Sfânt purcede de la Tatăl sau de la Fiul”?

Deși Domnul Isus zice „Eu și Tatăl una suntem”, declarație care ar face fără valoare întrebarea de la care purcede Duhul Sfânt, și deși El, Duhul Sfânt în Dumnezeire este una cu Tatăl și Fiul, întrebarea a fost aruncată în sufletele oamenilor.  De necrezut că cei mai de seamă teologi ai lumii au dat buzna să răspundă la ea și istoria religioasă a lumii a fost zguduită.  Printre motivele Marei Schisme din Biserica Creștină prin care ortodoxia s-a despărțit de catolicism, a fost și răspunsul diferit la această întrebare.  De mirat mirare mare că așa întrebare și răspunsurile date ei, a cutremurat istoria o mulțime de secole și se mai pune și azi.

Să ne gândim că apostolul Pavel inspirat, spune pentru generațiile de după el, inclusiv cea a noastră:  „Ferește-te de ÎNTREBĂRILE NEBUNE”. 2 Timotei 2, 23.  Cât de scutită de necazuri ar fi fost lumea de după el dacă ar fi ascultat sfatul lui!

 

Benone Burtescu  (dburtescu@aol.com)

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Articole / Stiri |
Despre autor
-