295
Views

 

Vechi Străvechi ȘI Nou Nouț

 

Nu știm cât de frumos a fost limbajul în care Domnul Dumnezeu vorbea cu omul în grădina Edenului, dar trebuie să fi fost minunat ca adierile vântului în „răcoarea zilei” care însemna cam același lucru.  Nu știm nici cu ce limbaj a părăsit omul grădina și cât din frumusețea lui a mai fost păstrat în lunga istorie până la Turnul Babel când devenise destul de tehnic pentru cărămizi și smoală de construcție.  Nu știm nici cât din frumusețea lui a preluat fiecare limbă la răspândirea din Șinear.  Știm doar că ceea ce face Dumnezeu nu se deteriorează decât dacă este în planul Său să se întâmple aceasta și că minunății de comunicare se mai găsesc și azi în toate limbile pământului dacă cineva vrea să scotocească după ele.

Pentru câte ceva din ADEVĂR, punerea unei conjucții de două-trei litere în limba noastră:

– Vechi Străvechi ȘI Nou Nouț

– Vechi Străvechi ORI Nou Nouț

– Vechi Străvechi DAR Nou Nouț

În prima variantă este o comunicare prin adăugare, o trecere în revistă care se poate continua la nesfârșit.  O nouă teologie care în câțiva ani a și devenit „limbaj de lemn” spune că totul să se facă prin INCLUDERE și nimic prin EXCLUDERE.  În acest caz „ȘI” este rege.  Aceasta contravine „unii la dreapta, alții la stânga”, „unul va fi luat, altul va fi lăsat” etc., în general exclude JUDECATA care ar face DIFERENȚIEREA.  Expresia mai are și înțelesul – dar în măsură mult mai mică -, de Vechi Străvechi (ceea ce este în același timp) și Nou Nouț.

Cea de a doua formă de limbaj „Vechi Străvechi ORI Nou Nouț”, s-ar referi în general la exclusivism.  Adică ori una, ori alta.  Exprimă cumva o incompatibilitate care dă o altă teologie a contrastului, fără poziție de mijloc, situație reprimată de lumea democratică modernă care se ferește să nu se întâmple vreun fanatism.  Adică toți la fel oricât de altfel, nu are importanță ce și cum, judecata exclusă, alegerea de prisos, cu grămada, fără criterii.  Pericolul în formula „ORI” mai este cel de avangardism pentru una sau pentru alta, ceea ce n-ar mai fi cazul.  „ORI”, te aduce în față pentru analiză și se preferă amestecul în mulțime, „ca” toți, cumva și o abandonare a personalității, autodistrugerea propriului liber arbitru pentru o comoditate temporară.

În varianta a treia, „Vechi Străvechi, DAR Nou Nouț”, nu este vorba nici de o enumerare, nesemnificativă prin adăugare, nici diametralitate prin excludere nejuridică, ci doar o problemă de exprimare.  Înțelesul primar este că Vechiul Străvechi ESTE ÎN ACELAȘI TIMP și Nou Nouț sau că Nou Nouț NU ESTE ALTCEVA decât Vechiul Străvechi.  În privința lucrurilor veșnice, a adevărurilor fundamentale nu putem vorbi decât așa, pentru că TIMPUL care ar da Vechiul și Noul nu există.  ADEVĂRUL nici nu se învechește, nici nu se înnoiește.  El este doar raportat la atunci, la altcândva, la acolo sau la altundeva, la cineva sau altcineva.  Folosim foarte adesea expresia „ADEVĂRUL PREZENT” care nu este altul decât CEL TRECUT reflectat ACUM.  O teologie că ADEVĂRUL de ATUNCI era unul și ADEVĂRUL de ACUM est altul – de unde și permisiunea SĂ orice…-, ne arată că ne aflăm pe o înțelegere de rușine.  Păstrând valorile înțelesurilor în marile frumuseți de limbaj, putem spune că LEGĂMÂNTUL CEL NOU în SÂNGELE DOMNULUI este mai VECHI decât VECHIUL LEGĂMÂNT pentru că el a fost făcut ÎNAINTE de ÎNTEMEIEREA LUMII, înțelegând prin aceasta și ÎNAINTE de ÎNTEMEIEREA ORICĂREI LUMI.  Ne putem juca în frumusețile diferite ale limbajului, dar decența despre ADEVĂR, ACELAȘI ORIUNDE, ORICÂND cu ORICINE este de păstrat întocmai.

Poate nu ar fi rău de amintit că în privința adevărurilor Sfintelor Scripturi nu este nici o legătură între VECHI și ÎNVECHIT, cum ne-ar da ghes limbajul s-o facem.  Ideile nu sunt supuse legilor deteriorării, ci numai materia și aceasta datorită păcatului.

Câteodată, comoditatea în efortul de a aduce la zi valoarea unui adevăr considerat „învechit”, cum și „măreția” de a inova un adevăr NOU cu care să ieșim în evidență pe podiumul lumii, ne duc până aproape de prăpastie spirituală.  Deloc nu vreau să tulbur vreun prieten muzician, dar dacă îi este mai greu cuiva să șteargă de praf un Stradivarius și preferă mai degrabă să facă o alăută nouă, personal nu mai găsesc limbaj potrivit pentru așa ceva.

Teologia GICANTISMULUI promovează și ea catedralitatea, statisticitatea care să impresioneze, lumea RECORDURILOR este la ea acasă, se numără, se măsoară, se cântăresc lucruri „noi” de nici o legătură cu cele de totdeauna.  Ce fel de harpe or fi fost cele pe care robii evrei le atârnaseră în sălciile de pe malurile râurilor Babilonului, nu e chip să știu și nu-mi face limbaj deși imaginea a fost în stare să schimbe conceptul despre cum lucrează Dumnezeu pentru păstrarea Adevărului.  Oricum, o harpă de festival modern nu poate fi agățată într-o salcie decât cu greu și fără să facă vreo reprezentare de adevăr.

Vechiul Străvechi și Noul Nouț înseamnă același lucru în privința ADEVĂRULUI și trebuie considerate așa.

 

Benone Burtescu  (dburtescu@aol.com)

 

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Articole / Stiri |
Despre autor
-