SISTEMUL și LIBERUL ARBITRU
sau DE CE NE-AM CERTA?
Între SISTEM și LIBERUL ARBITRU pare o incompatibilitate de neacceptat. La prima vedere s-ar elimina unul pe celălalt. În sens profund de înțelegere însă, ele NUMAI ÎMPREUNĂ fac să aibă loc EXISTENȚIALITATEA adevărată. SISTEMUL fără LIBERUL ARBITRU este ca un palat de o frumoasă arhitectură în care nu domnește nimeni, o catedrală fără enoriași la rugăciune. LIBERUL ARBITRU fără SISTEM este o adunătură de ființe care se manifestă haotic, bezmetic și care mai devreme sau mai târziu, dispare prin autoconfuzie.
Sistemul existențial de căpătâi este opera Domnului Dumnezeu, făcut de El într-o arhitectură de legi desăvârșite cât timpul nemăsurat de întins, cât spațiul infinit, pentru ca LIBERUL ARBITRU să poată exista nestingherit. În acest fel de creațiune, de fapt singurul fel, LIBERUL ARBITRU trebuie să se subordoneze SISTEMULUI pentru existență, altfel este eliminat. „Căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negrerșit”. Libertatea de a mânca sau nu era asigurată deplin. SISTEMUL nu impune, nu poate impune și în același timp să rămână dumnezeiesc, iar LIBERUL ARBITRU nu poate distruge, nici chiar modifica SISTEMUL. Ce facem noi acum este doar o încercare de a comenta SISTEMUL divin de EXISTENȚIALITATE, departe de măreția lui atât în ansamblu cât și în detalii.
În lumea noastră de păcat, SISTEMELE făcute de oameni și-au pierdut din legalitatea desăvârșită a celui inițial, iar LIBERTATEA de ALEGERE rămânând intactă suntem confruntați în existența noastră temporară cu dezechilibre, uneori ireversibile. În acest context, SISTEMUL reprezintă orice organizație administrativă – desigur temporară și circumstanțială cu regulile ei -, iar pentru ușurarea discuției, LIBERUL ARBITRU sau LIBERTATEA de ALEGERE întrucât ține de fiecare om în parte am putea să-i zicem INDIVID. Avem de a face așa dar cu SISTEMUL (organizația) care oferă individului CEVA și INDIVIDUL care acceptă sau nu, liber, acest CEVA. Tot liber, el poate renunța la acest CEVA. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este un SISTEM, o ORGANIZAȚIE. Intrarea în SISTEM a INDIVIDULUI presupune atât acceptul SISTEMULUI cât și al INDIVIDULUI. La ieșirea din SISTEM este de ajuns numai poziția unuia deși poate fi și a amândorura. Dacă SISTEMUL consideră că INDIVIDUL încalcă regulile lui de existență îl poate da afară. Dacă INDIVIDUL ajunge la părerea că SISTEMUL îl nedreptățește, se poate retrage. Nici o IMPUNERE. Atunci de ce ar fi supărare? Greșește SISTEMUL că-l exmatriculează pe INDIVID? Poate da, având în vedere imperfecțiunea sistemelor, dar nu-i de ales. Asta este capacitatea lui. Greșește INDIVIDUL că vrea să rămână în SISTEM acționând împotriva SISTEMULUI? Absolut că da, însă este posibil să nu i se pară așa.
Vorbind de legătura dintre SISTEM și INDIVID, putem spune că deși INDIVIDUL poate îmbunătăți și înfrumuseța sistemul, sistemul de obicei nu promovează individul, ceea ce duce la lupta individului de a rămâne în sistem chiar și atunci când nu este de acord cu el. De la cădere încoace ne confruntăm și cu „abuz de sistem” și cu „infatuare” de indivizi și greu, aproape imposibil de stabilit o linie juridică. Pe de altă parte, SISTEMUL ciuntește INDIVIDUL pentru cât crede de cuviință a fi acceptat în el, iar indivizii cu personalitate puternică, cazuri mai rare, fac spărturi în SISTEM, modificându-l spre bine sau spre rău. Uneori poate această dispută este benefică, mai ales atunci când se referă la lucruri importante, altcumva din nou „pentru ce ne-am certa”? Doar pentru ce ar semăna ca „pentru că ni s-au înmulțit turmele”?
Ca să nu fie nici o greșeală de înțelegere e de amintit că despre „lucrurile serioase”, probleme de „doctrină” scripturistică, discuția trebuie să fie și ea fermă, fie dinspre SISTEM spre INDIVID, fie dinspre INDIVID către SISTEM. Dacă nu se poate pe același drum, atunci e mai bine care încotro. Evanghelia zice că „un orb nu poate conduce un alt orb”. Un exemplu poate nu strică și decât să expun pe alții, mă las eu expus. Am un frate din același SISTEM, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Sigur, la distanță cât el de sus cât eu de jos. El la centrul SISTEMULUI, eu la margine. El îmi spune în Devoțional că a venit la existență prin cel mai puternic spermatozoid din milioanele care au concurat la această treabă în noaptea zămislirii lui. Pe mine, cititorul și fratele lui de SISTEM, nu mă interesează această parte, dar nici nu-mi face o pagubă spirituală prea mare. Să mă inoculeze însă cu faptul că „Domnul plânge după Satana” în timp ce Scriptura ne spune ca noi să „ne împotrivim lui”, mi-e mai greu de făcut frăție în același sistem. El ține o lecție studenților să nu aibă sub control instinctele căci ele reprezintă iubirea lui Dumnezeu pusă în om, fără să se gândească poate la o maternitate nelegitimă în campus. De ce nu căsătorii oficiale și clădiri în campus pentru familiști? A uitat că s-ar putea și așa? Dacă aș susține că Sfânta Scriptură, din care fie și doar cele două cărți Geneza și Apocalipsa, ar fi culegere de MITURI, SISTEMUL pe bună dreptate intră în alertă față de mine, INDIVIDUL. Dacă spun că Lecțiunile Școlii de Sabat care se adresează milioanelor de INDIVIZI din SISTEM, crează confuzie, poate fi interpretat greșit ca atitudine față de Sistem. Poate ar fi nevoie de o conformare la zi a INDIVIDULUI față de SISTEMUL evoluat între timp? Nu știu. Ne mai gândim.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
