451
Views

 

„Papa Francisc se grăbește”

 

Unul dintre titlurile editorialelor media de toate felurile de pe lume este „Papa Francisc se grăbește”.  L-am ales pe acesta pentru încărcătura lui profetică deosebită.  Tehnica se grăbește, știința se grăbește, lumea toată se grăbește spre ceva extraordinar care să-i schimbe fața, viitorul se grăbește chiar prin năvălire, prezentul se grăbește să intre în viitor bătând cu disperare la porțile lui care îl prinde parcă din zbor să-l ia cu el.  Încotro?  Spre unde?  În acest context, Papa Francisc n-are cum să fie anacronic.  El trebuie să țină pasul cu evenimentele, chiar cumva să le grăbească mai mult.  Socotit cel mai înțelept om de pe planetă, influența lui nu poate fi altcumva decât planetară.  Unii spun că evenimentele îl trag și pe el după ele, alții spun că se implică atât de mult în evenimentele la zi încât se poate spune că le trage pe ele după el.

Înainte de cele două războaie mondiale care au zguduit temeliile lumii, unii analiști clasici ai evenimentelor acelor vremuri se întrebau de ce papa nu se implică mai mult în destinele omenirii, iar alții își răspundeau că papa este destul de înțelept să nu se grăbească dacă nu este cazul și că el își așteaptă momentul potrivit.  Această așteptare a „momentului potrivit”, se pare că a luat sfârșit pentru că el a sosit.  Papa Ioan Paul și-a aruncat splendoarea influenței sale peste lume, pregătind momentul Francisc, după ce impecabil în doctrină catolică, papa Benedict s-a dovedit ineficient pentru mulțimile de oameni căutând altceva, mai mult decât dogme.  Așa se face că papa Francisc este socotit ca fiind „omul potrivit la timpul potrivit” ca să-l parafrazăm pe Marx care ne obișnuise cu „omul potrivit la locul potrivit”, și care nu i se potrivește papei care are deja „locul” permanent și îi trebuie doar „timpul”.

Spre bucuria locuitorilor pământului, Papa Francisc iese din cutia erasmică a Vaticanului și își deschide larg brațele către lume, și lumea îl numește un Mare Reformator, un SuperLuther, gata de orice numai să fie bine pe pământ.  Media exultă prezentându-l nu cu capul în bibliotecă, ci cu picioarele pe pământ pentru că se ocupă de partea socială a evangheliei, și chiar a întregii Scripturi.  Ca să se termine odată cu discriminările religioase, sociale, genice care produc majoritatea conflictelor din punct de vedere statistic, Papa Francisc spală ecumenic picioarele – în ritualul comuniunii -, unui musulman, unei femei, unui necăjit trupește, arătând așa egalitatea din partea divinității a ființelor omenești.  Ca un veritabil făcător de pace, va face curând turul Orientului Mijlociu de toate nuanțele, punctul final sau mai bine zis de vârf al apostolicei vizite fiind Ierusalimul nelipsit din profeție, ba chiar încununând toate profețiile în cea de încheiere.

Lumea este fierbinte.  Tineretul ei a găsit în Papa Francisc nu doar un duhovnic, ci și un prieten.  Acesta este cel mai așteptat MOMENTUM și Papa Francisc se grăbește să nu-l piardă. Într-adevăr, trecând cu ușurință peste el sau ignorându-l, luarea de la capăt ar fi o tragedie.  Câte veacuri ar mai trebui ca să se reinstaleze pe pământ atmosfera de azi?  Dacă papa pierde încrederea tineretului pe care a câștigat-o așa de ușor și așa de repede?  Cât ar mai dura ca toți mai marii lumii să conteze pe Vatican?  De aceea constatarea mediei este reală, „papa se grăbește”.  Au mai fost papi buni, dar niciunul nu a renunțat la infailibilitate.  Să ia prânzul cu cei care au făcut marea schismă, cu patriarhi și mitropoliți, cu rabini și imami, ba chiar cu reprezentanți evanghelici, este doar istorie prezentă care ne depășește în evaluarea evoluției viitoare, și care merită a fi consemnată ca profeție.

Graba Papei Francisc este justificată.  Îl grăbesc și pe el profețiile de sfârșit de lume.  Contextul în discuție este mult mai larg.  O imagine care ar cere grăbită vremea împlinirilor o găsim în Apocalipsa 6, 10 în legătură cu cei credincioși care au mărturisit cu prețul vieții lor despre Domnul Dumnezeu:  „PÂNĂ când Stăpâne, Tu care ești sfânt și adevărat ZĂBOVEȘTI să judeci și să răzbuni sângele nostru…?”  În versetul următor găsim răspunsul care este „PUȚINĂ VREME”.  Papa Francisc știe despre această „puțină vreme” și se grăbește și el să facă ce are de făcut.  Firea, natura, întreaga situație de după păcătuire „așteaptă”,  Romani 8, 19.  S-ar „grăbi” și ea, dar nu are cum.  Așteaptă să ne „grăbim” noi.

Deși nu este adevărul cel mai recepționat de ființa umană, Cel care se grăbește cel mai tare pentru capătul răului și așezarea binelui pentru orice ființă de pe pământ este Însuși Domnul Dumnezeu.  De la înălțimea tronului Său El vede cel mai bine clocotul de răutate de pe pământ și se grăbește să-l sfârșească atât cât se poate de repede.  Știe Papa Francisc aceste lucruri?  Imposibil să nu le știe.  „Graba” lui, este cel mai important semn de pe pământ că profețiile de sfârșit sunt gata de împlinire.

 

Benone Burtescu  (dburtescu@aol.com)

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Articole / Stiri |
Despre autor
-