„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”[1]
În ce stare era „lumea” atunci când a fost iubită de Dumnezeu? O mireasă îmbrăcată în alb, neprihănită sau… o prostituată de pe centură? Apostolul Pavel răspunde la această întrebare în Romani 5. Îmi imaginez că ar vorbi, în zilele noastre, ilustrând printr-un accident auto în care maşina iese în decor aterizând într-o mocirlă, cu roţile în sus, pasagerii fiind într-o stare jalnică, de comă şi având nevoie de descarcerare. continuarea aici […]
