504
Views

Din liniştea aducerilor aminte

benone_burtescu-intercer-185x185În familia Burtescu tatăl şi mama Mihalache din Şuţa Seacă, judeţul Dâmboviţa, se naşte pe 15 ianuarie 1940, Benone – Luceafărul poeziei advente, al şaptelea copil după Gicu, Mioara, Daniel, Genica, Leonte şi Ilie, având ca fraţi mai mici pe Mieluş şi Petrică. Dumnezeu a binecuvântat această familie cu nouă copii, în curtea căreia se afla şi Biserica Adventistă de peste 90 ani, crescând cu teamă şi respect pentru Templu şi pentru Domnul. Era cea mai cunoscută şi apreciată familie din sat iar mama Stanca era mamă şi pentru alţi copii vecini ai căror părinţi muriseră.

Benone a reuşit să reprezinte frumos întreaga familie, s-o încununeze, s-o semneze şi să o desăvârşească. Moştenindu-l pe bunicul nostru, om cu carte şi înţeleptul satului, Benone vizitează des pe Bâtul – aşa cum îi plăcea lui să-i spună ascultându-i pildele şi experienţele, nepierzând nici o ocazie de a exersa fraze pentru dicţie. Astfel am crescut ca fraţii fiind fascinată de mică de începuturile versurilor lui Benone. Am fost privilegiată să recit primele poezii scrise pentru copii în cadrul serbării pentru al 13-lea Sabat, ajutând instructoarea (mama) să realizeze un program de primăvară pe care nu l-am uitat. Fiecare copil a purtat o banderolă pe piept, specifică temei poeziei, dând parcă mai multă culoare primăverii. Desenul era al doilea talent pe care Benone îl stăpânea.

Era priceput în orice găsea mâna lui să facă. Iar la muncile câmpului îşi mai ajuta şi rudele. La depănuşatul porumbului sub clar de lună şi nenumărate stele, se depănau amintiri, se recitau versuri, se cânta şi se spuneau fabule. Fiind printre verii cei mici, mă rugam să nu fiu trimisă la culcare.

Din copilărie, Benone a învăţat să simtă împreună cu alţii, să iubească şi să fie iubit… iar frumuseţile dragostei lui Dumnezeu l-au copleşit, astfel că le-a brodat cu penelul dând parfum şi culoare fiecărei flori, amintind în scrierile sale ghiocelul gingaş sau plopii şi mestecenii ce străjuiau pădurile natale.

Atât în proză dar mai ales în vers, Benone Burtescu ne-a redat printr-o frumuseţe a cuvintelor, printr-o strălucită armonie a rimei, o concluzie desăvârşită a ideii Naşterea Mântuitorului, iubirea Sa şi, mai ales, suferinţa Sa… „trece Isus iarăşi pe drumul de sânge… greul păcat iară inima-mi frânge…”

Colaborează frumos în comunitatea Bellu cu Gabi Vasilescu alcătuind programe cu teme de neuitat. Începe să pună bazele poeziei advente iar în comunitatea Grant, îşi continuă linia poetică dând culoare şi sens pieselor muzicale prin colaborarea cu regretatul dirijor Costel Tolici. Se fac programe deosebite pe diferite teme, se fac turnee în ţară cu momente poetice acompaniind formaţia corala Cantate Domini, solista Tili Manea, cvartetul bărbătesc Redutabilii şi altista Nicoleta Stoichiţă.

Benone Burtescu s-a remarcat şi la serviciu – Direcţia de Sănătate – unde lucra, colaborând şi la scrierea unei reviste în domeniu.

Benone – Luceafărul poeziei advente – rămâne cunoscut pentru sensiblitatea, profunzimea şi un patos advent, plămădind cu migală din sufletu-i ales, un album de cântece pentru cei ce ştiu să cânte sau să asculte… şi câteva albume de poezii, zăbovind cu penelul asupra frumuseţilor dragostei lui Dumnezeu şi culminând cu iubirea jertfită la Cruce. Poezia „Toată casa mea” este o reverberaţie a simţămintelor poetului, a ceea ce simte un părinte pentru toată casa lui, este o rugă unde nu mai încape nici un alt cuvânt…

Soţia sa, Lucica, i-a fost sprijin la bine şi la greu, l-a înţeles, oferindu-i liniştea sufletească de care avea nevoie. Iar copilul lor, Dan – Dănuţ, cum îmi place mie să-l alint de când era mic – i-a fost un stâlp de nădejde, o respiraţie a sufletului lui pe care l-a iubit, iar el şi-a preţuit tatăl, l-a respectat şi iubit aproape de sacrificiu. L-a înţeles perfect fiindcă îl moşteneşte, la rându-i scriind frumos şi profund şi, sunt convinsă că penelul ce-i aparţine va duce mai departe solia adventă.

Dacă Benone nu mai e acum printre noi, este cu noi şi va rămâne cu noi prin zestrea lăsată ca hrană spirituală, să ne hrănim atunci când simţim nevoia de „ceva bun”.

Ca peregrin pe acest pământ – aşa cum el spunea: „mă simt străin şi singur pe pământ” sau “durerea mea o ştie Domnul” ce era cântarea lui preferată fiind trăită – obosit după o lungă suferinţă, inima lui se opreşte acolo departe de ţară… nu înainte de ultimele cuvinte: „NE VEDEM FUGA. ISUS VINE!”

Aşa cum s-a născut al şaptelea copil, tot al şaptelea îşi incheie viaţa după Petrică, Mieluş, Mioara, Genica, Gicu şi Ilie, ultimii doi fiind pastori.

Benone rămâne un exemplu de trăire şi modestie, un om care l-a chemat pe Isus să stea cu el şi să rămână cu el. Ajută-ne Doamne, să ne întâlnim cu toţii în împărăţia Ta de cântece şi poezie!

Rodica Vlad.

Poezia „Toata casa mea” se găseşte aici:

Benone Burtescu – În loc de Necrolog

| Articole / Stiri |
Despre autor
-