„Izbaveste pe cei tarati la moarte si scapa pe cei ce sunt aproape sa fie injunghiati. Daca zici: ‚Ah! N-am stiut!’… Crezi ca nu vede Cel ce cantareste inimile si Cel ce vegheaza asupra sufletului tau? Si nu va rasplati El fiecaruia dupa faptele lui?” (Proverbe 24.11-12)
Zilele trecute, o femeie penticostala a comis o crima abonimabila: si-a ucis propriul copil, justificand ca fapta a fost poruncita de Dumnezeu, iar actiunea sa a insemnat, de fapt, un act de ascultare neconditionata, oarba… Dupa citirea stirii si a unor comentarii, am notat cele de mai jos, incercand sa gasesc si sa ofer cateva raspunsuri, nu finale, celor care isi pun sau pun intrebari in legatura cu fapta mentionata, dar si replici celor care comenteaza, nu mereu cu stiinta sau bunavointa. Lectura mi-a dovedit, sau cel putin m-a facut sa ma gandesc, la faptul ca: citeste in continuare
