„Nu este Dumnezeu sus in ceruri? Priveste varful stelelor, ce inalt este!” (Iov. 22.12) „(…) ia aminte la aceste lucruri! Priveste linistit minunile lui Dumnezeu!” (Iov 37.14)
Copilaria este un mini-paradis pierdut pe care speram sa il regasim in viata vesnica. Descoperirea permanenta de lucruri noi si bucuria acestor descopriri, insotite de sentimentul ca esti in siguranta in cautarea noului, le pierdem, pe parcursul acestei vieti si asteptam sa le redescoperim in cealalta. Amanare sau anulare?
Oare bucuria vietii si uimirea in fata miracolului le putem regasi doar „atunci si acolo”, iar pana la acel „loc de odihna” si bucurie, nu putem avea parte decat de un cros extenuant printr-o existenta cernita? Oare Dumnezeu doreste ca viata de aici sa fie una innegurata, pentru ca doar in felul acesta avem certitudinea bucuriei viitoare? citeste in continuare
