„Ascultati, acum, voi care ziceti: ‚Astazi sau maine ne vom duce in cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie si vom castiga!’” (Iac.4:13) „Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om in schimb pentru sufletul sau?” (Mat.16:26)
Max Weber, în „Etica protestanta si spiritul capitalismului”, afirma ca, odata cu Reforma, bogatia, respectiv acumularea de avere, nu mai sunt incriminate, ci sunt corelate cu harul divin si legitimate din perspectiva divinitatii. Lipsirea voluntara de mijloace matariale nu mai este aureolata, iar inmultirea banilor este prezentata, de pionierii protestantismului, ca decurgand din binecuvantare si devenind o binecuvantare pentru societate. Si Weber are dreptate. Venita din mediul ortodox, in care privarea de anumite bunuri si asumarea unor limite, liber consimtite, sunt considerate ca recomandari divine, in protestantism am fost surprinsa de ceea ce eu consideram – si inca mai consider a fi – prea mult pragmatism. citeste in continuare
