Stau şi privesc în urmă cu nostalgie. Ce timp, ce vremuri! Îmi amintesc de zilele în care am promis că Te voi urma toată viaţa, momente în care am declarat cu gura mea că nu voi da înapoi indiferent de circumstanţe. Privesc în urmă şi văd speranţa, viaţa pe care Tu mi-ai dat-o. Văd bucuria mântuirii primită în clipa în care nu credeam că mai există iubire şi iertare. Privesc cu întristare, pentru că văd copilul abia născut şi bucuria pe care el o emana atunci când l-ai cuprins în braţe, dar care acum s-a pierdut în lumea de necaz. ~ citește mai departe…
