În perioada 05 decembrie 2017 – 19 februarie 2018, s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a Campionatului de Bine – competiție a Băncii Comerciale Române pentru atragerea de donații adresată ONG-urilor din România – ce urmărește să transforme organizațiile în fundraiseri, în vederea atragerii de donații pentru propunerile de proiecte sau pentru proiectele în curs de implementare.
ADRA România a fost înscrisă în Campionatul de Bine cu proiectul ”Susține și tu primul spital de refugiați”, prin care și-a propus strângerea de fonduri pentru achiziționarea unei ambulanțe pentru a facilita accesul refugiaților la asistență medicală. Refugiații sunt nevoiți să parcurgă o distanță de 7 km de la tabăra în care sunt până la singurul spital din zonă, indiferent de afecțiunea sau situația medicală pe care o întâmpină.
Proiectul ”Susține și tu primul spital de refugiați” s-a numărat printre finaliștii competiției Campionatul de Bine, clasându-se pe locul 4 dintre cele 45 proiecte finaliste și din cele 139 de proiecte participante de la începutul competiției. În urma acestei etape suma strânsă a fost de 77.500 lei, atât în cadrul campaniei, cât și din alte donații oferite special pentru ambulanța ce se dorește să fie donată în tabăra localizat în Hasan Sham, lângă Mosul.
”Mulțumim tuturor celor care au decis să le pese de oameni, alăturându-se inițiativei ADRA România, pentru a se stânge suma necesară achiziționării unei ambulanțe. Sutele de susținători care au sprijinit această inițiativă prin realizarea de donații ne motivează să mergem mai departe în asistarea și ajutarea acestor persoane. Prin donarea ambulanței avem convingerea că viața lor se va schimba înlesnind accesul la servicii medicale” a declarat Mihai Brașov, voluntar ADRA România și coordonator proiect ”Speranță pentru imigranți”.
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România, prin proiectul ”Speranță pentru imigranți” recunoște umanitatea în această criză a refugiaților, cât și valoarea fiecărui om implicat. Prin faptul că drepturile omului sunt respectate și se acționează cu compasiune, se transmite un mesaj clar de putere pe parcursul acestei situații complexe și fragile. Prin activitățile sale specifice, ADRA dorește minimalizarea impactului acestei situații copleșitoare și de nesuportat pentru câți mai mulți bărbați, femei și copii.
Proiectul ”Speranță pentru imigranți” este modalitatea prin care Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România vine în sprijinul oamenilor care pleacă din țara lor, fugind de persecuție sau de conflictele armate, sperând să găsească liniște și alinare în alt loc decât în propria țară. ADRA România planifică a 10-a deplasare în cadrul acestui proiect. Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România și să se implice o pot face prin:
- voluntariat (în țară sau în afara țării),
- donații materiale,
- donații financiare în conturile ADRA cu specificarea ”ambulanța pentru Irak”.
- donând direct pe site ul adra.ro/doneaza pentru proiectul ”Speranță pentru imigranți”.
ADRA România