Maria Badea & Emanuel Grecu „11.6 Economisirea şi investirea (st11 Creştinul şi datoriile financiare)”
Joi, 15 martie – Economisirea şi investirea
Furnicile îşi fac provizii pentru iarnă (Proverbele 6:6-8). Este înţelept să le luăm drept model şi să ne facem obiceiul de a face economii. Gestionarea banilor necesită înţelepciune, planificare şi disciplină. Dacă ne avem în vedere doar pe noi când facem economii, nu administrăm bunurile lui Dumnezeu, ci ni le însuşim.
„Banii cheltuiţi inutil constituie o dublă pierdere. Nu doar ei sunt pierduţi, ci şi potenţialul lor de câştig. Dacă i-am pune deoparte, s-ar înmulţi pe pământ prin economii, iar în cer prin daruri. […] Economisirea este o disciplină care ne dă putere asupra banului. În loc să ne lăsăm conduşi de bani oriunde ne îndeamnă pofta, îi controlăm noi pe ei.” – Randy C. Alcorn, Money, Possessions and Eternity, p. 328
5. Ce sfaturi practice legate de administrarea bunurilor noastre ne dă înţeleptul Solomon? Proverbele 13:11; Proverbele 13:18; Proverbele 21:5
Administratorii bunurilor lui Dumnezeu economisesc pentru nevoile familiei şi îşi „adună o comoară în cer”. Aceasta nu depinde de cât avem, ci de un plan biblic de gestionare a bunurilor pe care le avem. Pentru a reduce pierderile, distribuie riscul (Eclesiastul 11:1,2). Aşezarea reducerii pierderilor înaintea împlinirii dorinţelor (Proverbele 24:27) şi solicitarea sfatului unor persoane competente (Proverbele 15:22) sunt alte două strategii de succes în acest plan. Pe măsură ce nevoile sunt împlinite şi bogăţiile se înmulţesc, nu uita „de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le câştigi” (Deuteronomul 8:18)!
Cel mai sigur plan de investiţii este investirea în „împărăţia cerurilor” (Matei 13:44). Acolo nu există recesiune, riscuri, hoţi sau inflaţie. Aceasta înseamnă că, deşi trebuie să ne îngrijim de viaţa noastră pe pământ, achitându-ne facturile, de exemplu, trebuie să avem mereu în vedere viaţa noastră viitoare.
Cum sa avem mereu în vedere viaţa viitoare, fiind, în acelaşi timp nişte administratori responsabili aici? 2 Corinteni 4:18;
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:
http://www.7adventist.com/studiu/crestinul-si-datoriile-financiare/
http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/