“Cu toţii ne amintim poveştile copilăriei: pantoful i se potriveşte Cenuşăresei, broscoiul se transformă în prinţ, Frumoasa din Pădurea Adormită e trezită cu un sărut… A fost odată ca niciodată… şi apoi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi…“ [1]
Surprinzător e că ajungem la un moment dat să avem o revelaţie… ajungem să analizăm mai mult decât să trăim şi în acel moment reies nişte concluzii dramatice: pantoful nu se mai potriveşte Cenuşăresei pentru că nu mai e în trend, broscoiul nu se mai transformă în prinţ, ci dimpotrivă mai nou prinţii se transformă în broscoi, iar Frumoasa din Pădurea Adormită poate aştepta mult şi bine că prinţul nu mai apare doar pentru un banal sărut. Şi uite-aşa stând şi privind realitatea exact în ochii ei vicleni, se naşte în adâncul fiinţei o tulburare… Existenţa nu e aşa simplă şi cu happy end ca-n închipuirile copilăriei, ci complexitatea ei scoate din noi cele mai tainice resurse pentru a face faţă provocărilor… Şi aşa se naşte filozofia…continuarea aici […]
