În perioada 4-14 noiembrie 2017, s-a desfășurat a 9-a intervenție umanitară de solidaritate internațională cu refugiații în cadrul proiectului ADRA ”Speranță pentru imigranți” în Erbil, Irak, cu sprijinul a 10 voluntari ADRA România, care au oferit asistență medicală și psihologică.
După deplasarea de la începutul lunii august 2017, situația întâlnită în Irak a determinat voluntarii să se reîntoarcă în tabăra de refugiați Hassan Sham U2, pentru a îi sprijini pe cei găzduiți și adăpostiți pentru o perioadă din calea războiului. Asistența medicală și psihologică oferită s-a desfășurat în cadrul singurului spital ADRA, într-o regiune cu 100.000 de refugiați.
Voluntari ADRA România cu profesii diverse, dintre care și cadre medicale, au decis să-și folosească talentele, resursele și timpul pentru a colecta fonduri și materiale necesare pentru a reveni în tabăra din Erbil, Irak. Cu toate că unele dintre materialele aduse au fost blocate, pentru o perioadă, la granița dintre Turcia și Irak, voluntarii a fost în măsură să ofere asistență medicală și stomatologică pentru mai multe persoane.
Una dintre nevoile sesizate cu ocazia primei intervenții umanitare ADRA România de solidaritate cu refugiații a fost lipsa accesului la cărți a refugiaților și dorința acestora de a-și continua educația. În perioada dintre cele 2 intervenții umanitare, voluntarii, sensibilizați de nevoia educațională a copiilor, au colectat cărți primite ca donație, înființând o bibliotecă cu aproximativ 300 de cărți.
”Ne bucurăm că am putut fi de ajutor într-un moment cheie al spitalului. Din cauza tensiunilor armate din zonă, în urma referendumului pentru independența Kurdistanului, spitalul a fost închis, iar voluntarii au fost nevoiți să plece din țară. Venirea noastră acolo a dat speranță voluntarilor și de acum totul va intra în „normal”.”ADRA România a reușit să aducă un strop de speranță refugiaților din tabără, dar și voluntarilor care lucrează pentru spital. Este nevoie de ajutor, în continuare! Dacă ești medic sau asistent medical ai o mare oportunitate de voluntariat și acțiunea ta va face diferența dintre viață și moarte pentru acei oameni necăjiți” a declarat Mihai Brașov, Asistent Manager Voluntar, Coordonator proiect ADRA ”Speranță pentru imigranți”.
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România, prin proiectul ”Speranță pentru imigranți” recunoște umanitatea în această criză a refugiaților, cât și valoarea fiecărui om implicat. Prin faptul că drepturile omului sunt respectate și se acționează cu compasiune, se transmite un mesaj clar de putere pe parcursul acestei situații complexe și fragile. Prin activitățile sale specifice, ADRA dorește minimalizarea impactului acestei situații copleșitoare și de nesuportat pentru câți mai mulți bărbați, femei și copii.
Mai multe imagini despre această deplasare puteți vizualiza pagina Facebook: https://www.facebook.com/pg/adra.romania/photos/?tab=album&album_id=10155293853947029
ADRA România