De ce nu cred in nemurirea sufletului
Autor Lori Balogh
Sursa: www.loribalogh.ro
Un ganditor spunea ca cea mai mare tragedie a mortii este faptul ca pleci fara sa te poti lua pe tine. Simtamantul ca la moarte dispari definitiv din univers este groaznic si nimeni nu se impaca cu gandul ca lasa in urma doar amintiri, care si ele se vor sterge iremediabil.
Creatorul a asezat in strafundul fiintei noastre “gandul vesniciei” ( Eclesiastul 3, 11 ) si, oricat am fi de sceptici in relatia noastra cu El si cu Cuvantul Sau, avem cu totii aceasta aspiratie spre nemurire, spre “tinerete fara batranete si viata fara de moarte”.
Ne resemnam in fata mortii, dar in strafundul fiintei noastre nu o acceptam. O consideram un intrus in existenta noastra, un vrajmas redutabil caruia nu vrem sa-i facem nicio concesie.
In acest context, trebuie sa recunoastem ca invatatura despre nemurirea sufletului este deosebit de atractiva pentru natura umana. E linistitor sa stii ca, dupa ce ai trait intreaga viata dupa bunul tau plac, neglijand sau sfidand cerintele lui Dumnezeu exprimate in Cuvantul Sau, ceva din tine continua sa existe si dupa moarte. Cand te afli pe pragul mormantului unui prieten, al tovarasului de viata, al unui parinte sau poate chiar al propriului tau copil, nu poate fi mangaiere mai mare decat aceea de a sti ca sufletul celui disparut calatoreste printre stele, insotit de ingeri, spre “ loc luminat, loc cu verdeata.”
Iata de ce invatatura despre nemurirea sufletului este atat de raspandita la toate popoarele, in toate religiile, in toate culturile si civilizatiile lumii.
Dar, faptul ca aceasta invatatura este atractiva, mangaietoare si aducatoare de speranta, face din ea un adevar ? Cand bolnavul de cancer aflat in faza terminala primeste asigurari din partea medicului ca se va vindeca, aceasta schimba realitatea cu ceva ? Nu cumva ne aflam in fata unui “drog” de alta natura , singura lui menire fiind aceea de a ne “anestezia” sufletele pentru a nu mai simti durerea despartirii de cei disparuti ?
Prin profetul Ieremia, Domnul ne indeamna cu toata consideratia pe care o are fata de noi: “Nu va hraniti cu nadejdi inselatoare!” ( Ieremia 7, 4 pp. ). De ce face El asta ? Pentru ca o speranta inselatoare este mai primejdioasa decat cunoasterea unui adevar dureros. Cati bolnavi incurabili mor cu sperante false in suflet, fara sa fie pregatiti pentru moarte !
Daca exista o mangaiere in privinta mortii, aceasta nu trebuie cautata in ideea de nemurire, ci in ceea ce Dumnezeu ne descopera in Cuvantul Sau cu privire la moarte. Biblia ne invata ca mormantul nu este un punct final, ci doar o virgula. Si aceasta nu pentru ca ceva din noi ar continua sa existe dupa moarte, ci pentru ca Iisus, singurul care are “cheile mortii si ale locuintei mortilor”( Apocalipsa 1, 18 up. ) va deschide , la timpul potrivit, ferecaturile ei , chemand din nou la viata , prin inviere, pe toti oamenii.
Eu, asemenea multor altor oameni, nu cred in invatatura despre nemurirea naturala a sufletului. O consider prima, dar si cea mai mare si mai raspandita amagire pe care Satana, “sarpele cel vechi”, ( Apocalipsa 12, 9 ) a reusit sa o insamanteze in constiintele oamenilor. Poate ca ceva din mine ar dori ca aceasta invatatura sa fie adevarata…Natura umana pacatoasa ar dori sa ramana neschimbata si totusi sa fie nemuritoare…
Scripturile, ratiunea si, nu in ultimul rand, bunul simt nu-mi permit insa sa accept aceasta invatatura. De ce nu pot crede in nemurirea naturala a sufletului ? Iata cateva motive:
1) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca prefer sa-L cred pe cuvant pe Dumnezeu, nu pe “sarpele cel vechi” ( Apocalipsa 12, 9 ). Citind si recitind istoria Creatiunii si a caderii omului, nu poti trece cu vederea, daca esti bine intentionat, contradictia dintre doua afirmatii categorice.
Prima este un avertisment cat se poate de solemn al Creatorului dat primilor nostri parinti:
“ Domnul, Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: “Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit.” ( Geneza 2, 16-17 )
A doua este o asigurare data acelorasi oameni de sarpele care i-a dus in ispita: “Atunci sarpele a zis femeii: Hotarat ca nu veti muri.” ( Geneza 3, 4 )
Daca Insusi Creatorul ne spune” “Vei muri negresit”, ce ar trebui sa ma faca sa cred cuvintele unei creaturi care spune contrariul: “Hotarat ca nu veti muri” ? Aici este “macazul” de la care se desprind cele doua mari conceptii despre starea omului in moarte: sufletul este muritor sau nemuritor. Cui dam creditul nostru ?
Din nefericire, majoritatea omenirii da crezare “sarpelui cel vechi”, magulindu-se cu falsa speranta ca ceva din noi continua sa existe si dupa moarte. Eu aleg sa-L cred pe Dumnezeu !
2) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca Biblia ne invata ca “plata pacatului este moartea” ( Romani 6, 23 ), nu viata vesnica intr-o alta sfera de existenta. Moartea este finalul vietii, nu continuarea ei. Daca prin moarte trebuie sa intelegem o altfel de existenta, ma intreb: in ce consta atunci pedeapsa pentru pacat ?
3) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura promoveaza independenta fata de Dumnezeu. Teza nemuririi sufletului neaga in mod direct ideea ca viata noastra este dependenta de Creator.
Daca sufletul omului este nemuritor in mod neconditionat, de ce ar mai avea el nevoie de Dumnezeu ?
4) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca Dumnezeu ne avertizeaza ca “sufletul care pacatuieste, acela va muri” ( Ezechiel 18, 4.20 ). Indiferent ce intelegem prin suflet ( fie o parte a fiintei umane, fie fiinta umana in totalitatea ei ), Biblia este clara in aceasta privinta: “fiindca toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” ( Romani 3,23 ), sufletul tuturor este muritor.
5) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura face absurda si inutila insasi Creatiunea. Daca sufletul ar simti, ar gandi si ar putea sa comunice in absenta trupului, de ce a fost nevoie ca Dumnezeu sa creeze trupul ? De ce a fost nevoie ca El sa se plece in tarana pamantului si sa modeleze cu propriile Sale maini lutul lipsit de viata ? In cazul acesta, trupul ar aparea ca o colivie, ca o inchisoare a sufletului, de care ar trebui sa scapam cat mai repede pentru a ne elibera sufletul incatusat.
Biblia ne invata insa ca trupurile noastre sunt “temple ale Duhului Sfant” pe care trebuie sa le pastram in cea mai buna stare posibila ( 1 Corinteni 3, 16-17; 6, 19-20 ).
6) Nu cred in nemurirea sufletului datorita unei aritmetici simple pe care Creatorul a aplicat-o la crearea omului: “Domnul, Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata si omul s-a facut astfel un suflet viu.” ( Geneza 2, 7 )
Aritmetic, crearea omului poate fi exprimata si asa:
Trup ( tarana ) + suflare de viata ( viata ) = suflet viu ( omul ca intreg )
Moartea este o operatie inversa: “ Pana nu se intoarce tarana in pamant, cum a fost, si pana nu se intoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat” ( Eclesiastul 12, 7 )
Aritmetic, moartea omului poate fi exprimata si asa:
Suflet viu ( omul ) – suflare de viata ( viata ) = trup ( tarana )
Ceea ce retrage Dumnezeu la moarte nu este o entitate constienta de sine, ci duhul de viata pe care l-a dat la nastere ( scanteia de viata, viata insasi ).
7) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta teorie presupune ca ceva din noi ramane constient dupa moarte. Biblia ne invata insa altceva:
“Cei vii, in adevar, macar stiu ca vor muri. Dar cei morti nu stiu nimic si nu mai au nicio rasplata, fiindca pana si pomenirea li se uita. Si dragostea lor, si ura lor, si pizma lor, demult au si pierit si niciodata nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare…
Tot ce gaseste mana ta sa faca, fa cu toata puterea ta, caci in locuinta mortilor in care mergi nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune.” ( Eclesiastul 9, 5-6. 10 )
8 ) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca Biblia numeste locuinta mortilor “locul tacerii”: “Nu mortii lauda pe Domnul, si nici vreunul din cei care se pogoara in locul tacerii “( Psalmul 115,17)
Ar putea oare tacea un suflet ajuns in iad, in mijlocul unor chinuri de nedescris ? Nu ar striga el dupa mila si ajutor ? Dar un suflet ajuns in rai ? Ar putea oare tacea, fara sa-L laude pe Mantuitorul sau ?
Si totusi, locuinta mortilor este un “loc al tacerii”, pentru ca acolo nu mai este viata, nu mai este constiinta de sine.
“Caci cel ce moare nu-si mai aduce aminte de Tine si cine Te va lauda in locuinta mortilor “? ( Psalmul 6, 5; vezi si Psalm 30,9; 88,10-12 )
9) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca Scriptura ne invata ca “singurul care are nemurirea” este Dumnezeu ( 1 Timotei 6, 16 ).
Adam si Eva au fost creati cu o nemurire conditionata de ascultare. Nemurirea pe care cei doi au primit-o la Creatiune a fost un dar din partea lui Dumnezeu pentru ei. Din nefericire, neascultarea i-a facut sa piarda darul nemuririi, iar avertismentul Creatorului: “In ziua in care vei manca din el ( pomul cunostintei binelui si raului ), vei muri negresit” ( Geneza 2,17 ) a devenit o trista realitate pentru intreaga rasa umana.
10) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura face absurda doctrina invierii, atat de clar prezentata in Biblie.
De ce ar mai fi nevoie de inviere daca sufletul , descatusat de trup, ar putea simti, ar putea comunica si ar putea rationa ? In acest caz invierea pare absurda…Daca mortul e “viu”, de ce sa mai invieze ? Daca el e trez, de ce sa se mai trezeasca ? A readuce sufletul liber si fericit in “colivia” trupului ar parea absurd si chiar inuman din partea Creatorului.
11) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura loveste la temelia jertfei Mantuitorului. Daca nu exista moarte adevarata, ci doar o trecere intr-o alta sfera de existenta, de ce a murit Christos ? Ce moarte va fi nimicita la finalul istoriei pacatului , daca moartea inseamna, de fapt, o altfel de viata ? ( vezi 1 Corinteni 15, 26 )
12) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca Mantuitorul a promis: “Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui.” ( Apocalipsa 22, 12 )
Daca cei drepti ajung in rai, iar cei nelegiuiti ajung in iad imediat dupa moarte, ce sens mai are promisiunea Mantuitorului ca va aduce cu Sine rasplata tuturor oamenilor ?
13) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura face inutila si absurda judecata finala a lui Dumnezeu.
Daca oamenii ar fi judecati imediat dupa moarte, primindu-si rasplata in secundele imediat urmatoare judecatii, ce rost ar mai avea judecata finala ? Mai poate schimba ea ceva ?
14) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura face inutila revenirea Mantuitorului.
Daca cei drepti ar fi deja in rai, alaturi de Domnul, ce rost ar mai avea a doua venire pentru ei ? In ce ar mai consta atunci “fericita noastra nadejde “ ( Tit 2, 13 ) ?
15) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura nu este de origine biblica, ci pagana.
Scripturile VT nu contin referiri la o astfel de invatatura , ea patrunzand in iudaismul de dupa eliberarea din robia babiloniana prin intermediul elenismului. Desi invatatura are vesminte crestine, ea provine de la filozofii greci, indeosebi de la Aristotel si Platon.
“Luati seama ca nimeni sa nu va fure cu filozofia si cu amagire desarta, dupa datina oamenilor, dupa invataturile incepatoare ale lumii si nu dupa Christos.” ( Coloseni 2, 8 )
16) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca aceasta invatatura deschide larg usa spiritismului. Daca sufletul ar continua sa existe dupa moarte, de ce nu am incerca sa comunicam cu el ? Si, de ce Satana ar pierde o astfel de ocazie, travestindu-se in spiritele celor morti si influentand viata celor vii dupa propriile interese si scopuri ?
Biblia ne invata ca “Satana se ( poate ) preface intr-un inger de lumina”, iar “slujitorii lui se prefac in slujitori ai neprihanirii” ( 2 Corinteni 11, 14-15 ). Asa-zisele spirite ale mortilor nu sunt decat demoni travestiti, avand misiunea de a-i amagi pe oamenii necunoscatori ai Cuvantului lui Dumnezeu.
17) Nu cred in nemurirea sufletului pentru ca Dumnezeul in care cred si pe care Il descopera Biblia este un Dumnezeu “plin de indurare si milostiv, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie, care isi tine dragostea pana in mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat…” ( Exod 34, 6-7 )
Invatatura despre nemurirea sufletului atrage dupa sine alte invataturi false: cele legate de existenta raiului si iadului. Cea de-a doua, in mod deosebit, este incompatibila cu caracterul lui Dumnezeu.
Un Dumnezeu care ni se descopera ca Tata, avand autoritatea deplina de a-l pedepsi pe omul pacatos, iar in calitatea Sa de Creator, avand dreptul deplin de viata si de moarte asupra creaturilor Sale, nu va fi nedrept in judecatile Sale. El, care “atat de mult a iubit lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara , ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3, 16 ), va pedepsi oare vesnic, in chinuri de nedescris, pe omul pacatos ? Oricate pacate ar putea face un om in scurta lui viata, acestea nu pot justifica o pedepsire vesnica. Nicio instanta omeneasca , oricat ar fi de dura, nu pedepseste atat de disproportionat o nelegiuire. Cu atat mai putin nu ar face-o un Dumnezeu al iubirii, care pe crucea Golgotei ne-a dat cea mai mare dovada a dragostei ce ne-o poarta.
Desi nu cred in nemurirea naturala, neconditionata, a sufletului, cred totusi in acea nemurire pe care cei mantuiti o vor primi ca dar din partea lui Dumnezeu , la sfarsitul istoriei atat de dramatice a lumii in care traim. Scriptura ne promite ca El “va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in bine, cauta slava, cinstea si nemurirea” ( Romani 2, 7 ). In aceasta nemurire cred, pe aceasta o astept, pentru ea ma pregatesc, legandu-mi toate sperantele de Cel care, prin marea si infinita Sa Jertfa, a devenit “Calea , Adevarul si VIATA” ( Ioan 14, 6 ).
Lori Balogh
