DECALOGUL SI IISUS – DATATORUL LEGII
Autor Lori Balogh
www.loribalogh.ro
Iisus Christos – Judecator si Legiuitor
“Iisus Christos este centrul si temelia tuturor lucrurilor. Cine nu-L cunoaste pe El nu cunoaste nimic despre sine si despre lume” – spunea Blaise Pascal, o “trestie ganditoare” din secolul al 17-lea (matematician, fizician , scriitor si filozof francez, 1623-1662 ).
Persoana lui Iisus i-a fascinat si continua sa-i fascineze pe oamenii din toate timpurile. Chiar si vrajmasii Sai declarati au fost nevoiti sa recunoasca unicitatea Lui, dar si puterea de care erau insotite cuvintele si faptele sale. Aprozii care au fost trimisi de conducatorii iudei ca sa-L aresteze s-au intors cu misiunea neindeplinita. Luati la intrebari, ei au raspuns scurt, dar cuprinzator: “Niciodata n-a vorbit vreun om ca omul acesta.” ( Ioan 7,46 )
Astazi Il admiram pe Iisus ca Mantuitor si gandirea noastra aproape ca se blocheaza in incercarea de a intelege motivul care L-a determinat sa aduca o jertfa atat de mare.
Il admiram ca Mijlocitor si suntem uimiti cum El, adevaratul “Pontifex Maximus”( “Cel ce creaza poduri” ), a reusit sa ne aduca intr-o relatie atat de intima si profunda cu Tatal ceresc.
Il admiram de asemenea pe Iisus in calitate de Creator, caci “toate lucrurile au fost facute prin El si nimic din ceea ce a fost facut n-a fost facut fara El” ( Ioan 1, 3 ).
Ii admiram umanitatea si suntem placut surprinsi sa constatam ca El a fost cu adevarat “Fiul Omului” ( titlul Sau preferat ! ) , dar Ii admiram si divinitatea, in calitate Sa de unic Fiu al lui Dumnezeu.
Si, dincolo de istoria trista a acestui pamant, asteptam cu credinta ziua in care Il vom admira in calitate de Domn al domnilor si Imparat al imparatilor in noua armonie universala.
Dar cati dintre noi Il admiram pe Iisus in calitatea Sa de Legiuitor, de autor al Legii morale – aceasta adevarata “Magna Charta” a omenirii ?
Cu siguranta ca unii crestini simt o anumita crispare in legatura cu acest ultim gand. Probabil ca aceeasi crispare o simt unii si cand se gandesc la calitatea de Judecator a lui Iisus, la ziua in care El va desparti oile de capre, spunand unora: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui !” ( Matei 25, 41 ). Ce sa mai vorbim de “mania Mielului” ( Apocalipsa 6, 16 ) revarsata peste “toti cei ce lucreaza faradelegea” ( Matei 7, 23 ) ?
A-L cunoaste pe Iisus doar in acele ipostaze care ne convin reprezinta un mare risc. In marea zi a mantuirii unii oameni vor trebui sa constate cu surprindere ca L-au cunoscut pe Mantuitorul doar partial si, ca urmare a acestui fapt, ei si-au oranduit viata dupa aceasta cunoastere partiala. Poate ca cele mai triste cuvinte care vor fi auzite vreodata de o ureche omeneasca vor fi cele rostite de Iisus in calitate de Judecator unei anumite categorii de credinciosi:
“Niciodata nu v-am cunoscut. Departati-va de la Mine, voi toti care lucrati FARA-DE-LEGE!” ( Matei 7, 23 )
Bine Doamne, dar le legatura este intre Lege si mantuire ? Nu ai desfiintat Tu Legea pe cruce ? Nu ne-ai scapat Tu de “jugul robiei” Legii ? Ce mai cauta Legea in lucrarea mantuirii noastre, din moment ce Tu te-ai jertfit pentru noi ?
Da, vor fi multe surprize neplacute in acea zi ! Oamenii vor trebui sa stea si sa dea socoteala nu doar in fata unui Mantuitor, Creator, Mijlocitor, Domn si Imparat, ci si in fata unui Judecator si Legiuitor. Pe Iisus nu-L putem imparti dupa bunul nostru plac. Ori Il acceptam in totalitate, cu toate atributele pe care le are in lucrarea mantuirii noastre, ori Il respingem in totalitate. Dumnezeu nu accepta jumatati de masura. Iisus este si Mantuitor, dar si Judecator; El este si Mijlocitor, dar si Legiuitor.
O parte a crestinilor din toate timpurile a facut grava greseala de a selecta doar ceea ce era placut firii noastre in legatura cu Persoana si lucrarea lui Iisus. S-a pus accentul mai mult pe iubirea, harul, mila si iertarea lui Dumnezeu, neglijandu-se dreptatea, sfintenia si vointa divina exprimata in Legea Sa.
Nu e de mirare ca cei care apara cel mai aprig ideea anularii si nimicirii Legii lui Dumnezeu sunt chiar crestinii ? Tocmai ei care afirma ca lupta cel mai aprig impotriva pacatului, chiar ei sunt vrajmasii cei mai inversunati ai Legii divine !
Cum s-a ajuns aici ? Cum a fost posibil ca pozitia antinomianista sa castige atata popularitate ? Raspunsul il gasim in gnosticism, miscare care a tintuit sistematic in Legea lui Dumnezeu inca din primele secole crestine.
Radacinile antinomianismului
In secolul al doilea d.Chr., lumea crestina a cunoscut una din cele mai primejdioase erezii: marcionismul. Autorul ei – Marcion – a trait in Asia Mica, nascandu-se intr-o familie crestina. Tatal lui Marcion era episcop , el fiind unul din primii care l-au anatemizat pe Marcion pentru erziile lui. Aflat sub influenta gnosticismului, Marcion se duce la Roma in anul 140 si ofera ajutoare materiale bisericii. Cand biserica afla de ratacirile lui, ii inapoiaza darurile.
Marcion se remarca prin ideile sustinute in lucrarea sa intitulata “Antiteze”, in care face o seama de aprecieri in paralel si in antiteza intre Vechiul si Noul Testament. Ce sustinea el ? In esenta, Marcion respinge in intregime Vechiul Testament. El sustine ca exista doi dumnezei: unul al Vechiului Testament si unul al Noului Testament. Dumnezeul Vechiului Testament este inferior, imperfect si slab, avand o singura trasatura: dreptatea excesiva si oarba. Acest dumnezeu a creat lumea, insa e razbunator si manios. Incercand sa-si aduce poporul evreu prin Lege, a esuat lamentabil.
In contrast cu acesta, dumnezeul Noului Teastament este Dumnezeul suprem, desavarsit, plin de iubire si mila. El este Tatal lui Iisus si I-a incredintat Acestuia ca prima misiune aceea de a desfiinta Legea.
Intre cei doi dumnezei nu exista nicio legatura, dupa cum nu exista nicio legatura intre Lege si har, intre Israel si biserica crestina, intre iudaism si crestinism. Faptul ca Iisus a desfiintat Legea a starnit mania dumnezeului evreilor care a pus la cale uciderea lui Iisus pe cruce.
Marcion si-a alcatuit propriul canon biblic ( canon marcionit ), bazat pe epistolele lui Pavel ( mai putin cele catre Tit si Timotei ) si pe Evanghelia lui Luca ( fara primele capitole ); el si-a format propria biserica, propria ierarhie bisericeasca…
Desi a fost excomunicat in anul 144 d.Chr., ideile sale au avut succes pana in secolul al 5-lea. In lumea protestanta ideile lui Marcion au fost apreciate, el fiind considerat chiar “primul protestant” ( cf. Neander ). In secolul al 19-lea, ideile lui si-au gasit sustinerea in cel mai important apologet al lui Marcion : Adolf von Harnak (1851-1930). ( 1 )
Cu toate acestea, parinti ai bisericii, precum Irineu si Policarp, au respins ideile lui Marcion ca fiind erezii. Intrebat daca il cunoaste pe Marcion, Policarp al Smirnei ( ucenic al lui Ioan ) a raspuns: “ Da, il cunosc pe intaiul nascut al lui Satan .”
Oare aceasta ruptura intre Vechiul si Noul Testament, intre Dumnezeul revelat poporului evreu si Cel descoperit prin viata si lucrarea lui Iisus nu se resimte si in crestinismul actual ? Cand de la amvoanele bisericilor crestine se predica despre un Iisus care a desfiintat Legea celor zece porunci si care se afla parca intr-o postura de adversitate fata de Dumnezeul revelat in Vechiul Testament, cand harul este pus in antiteza cu Legea, cand se accentueaza doar iubirea, iertarea si mila lui Dumnezeu , neglijandu-se dreptatea, sfintenia si vointa Sa exprimata in Lege, nu cumva regasim aceleasi idei marcioniste, poate mai voalate, dar la fel de primejdioase ?
Un judecator a fost intrebat odata: “Care este, dupa parerea dv., cea mai mare crima pe pamant ?”
Raspunsul a surprins: “Va asteptati poate sa spun ca cea mai mare crima este genocidul…Si totusi, nu. Vina uciderii unui popor intreg nu este atat de mare ca vina…anularii legii. Pentru orice crima, oricat ar fi ea de mare, atata timp cat exista legea, tot se mai gaseste ac pentru cojocul ei. Dar, daca nimicesti instrumental de definire si de detectare a crimei, atunci esti pierdut. Nu mai ai niciun mijloc de a elimina crima. Aceasta capata pur si simplu statut legal. Nu poate fi un rau mai mare in dauna dreptatii si a binelui natiunii.” ( 2 )
Fiul lui Dumnezeu in Vechiul Testament
Poate ca una din cele mai surprinzatoare descoperiri pe care le face un cercetator al Scripturii, sincer si lipsit de prejudecati, este aceea ca Dumnezeul care S-a descoperit in diferitele momente ale istoriei vechi testamentale a fost Insusi Iisus Christos.
Iar a doua descoperire surprinzatoare si care se include in prima, este aceea ca Iisus Christos a luat parte activa la darea Legii morale pe Sinai. Altfel spus: Acelasi Dumnezeu S-a manifestat si in timpurile Vechiului Testament ca si in cele ale Noului Testament , iar Persoana divina care a luat parte activa la cele mai importante momente din istoria poporului lui Dumnezeu a fost Insusi Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu.
Pentru a vedea temeiul biblic al acestor afirmatii, va propun sa citim cu atentie doua grupaje de texte biblice aparent contradictorii:
1 ) Primul grup de texte biblice, format din pasaje apartinand Vechiului Testament, afirma, in esenta, acelasi lucru: dupa caderea in pacat, diferiti oameni au avut privilegiul de a-L vedea pe Dumnezeu si de a vorbi cu El nemijlocit. Iata cateva exemple:
– Geneza 18, 1-33: Avraam si cei trei oaspeti
Inca din primele momente Scriptura afirma ca “Domnul i s-a aratat lui Avraam la stejarii lui Mamre”. Batranul patriarh Il recunoaste pe Domnul din grupul celor trei, I se inchina si I se adreseaza cu titlul “Doamne”. Intregul dialog demonstreaza ca in fata lui Avraam nu se afla un inger oarecare, ci Dumnezeu in persoana, luand natura umana.
– Geneza 32, 24-30: Lupta lui Iacov la paraul Iaboc.
Numele pe care-l primeste Iacov in urma luptei din acea noapte este Israel, ceea ce inseamna “Cel ce se lupta cu Dumnezeu”. De fapt cu cine s-a luptat Iacov in acea noapte ? Textul biblic ne vorbeste de “un om”. Cu toate acestea, “omul” acesta il asigura pe Iacov ca s-a luptat cu Dumnezeu. Mai mult decat atat, dupa ce se incheie scena, Iacov numeste locul acela “Peniel”, ceea ce inseamna “Fata lui Dumnezeu”. “Caci, a zis el, am vazut pe Dumnezeu fata in fata si totusi am scapat cu viata.” ( vers. 30 ). Iacov era asadar constient ca se luptase nu cu un om , ci cu Insusi Dumnezeu in chip de om.
– Geneza 35, 1-14: Iacov la Betel
Este vorba de o noua intalnire a lui Iacov cu Dumnezeu. Din textul biblic reiese ca a fost o intalnire personala , reala, in care Domnul i-a vorbit direct si nemijlocit patriarhului. Afirmatii ca: “Domnul i s-a aratat iarasi…” ( vers. 9 ), “Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic…” ( vers. 11 ) si “ Domnul S-a inaltat de la el…” ( vers. 13 ) denota faptul ca Iacov nu s-a intalnit si a vorbit cu un inger, ci cu Dumnezeu in persoana.
– Exod 24, 1-11: Descoprirea lui Dumnezeu
Domnul ii cheama pe Moise, Aron, Nadab, Abihu si cei pe 70 de batrani ai poporului pe muntele Sinai si li se descopera in mod vizibil.
“Ei au vazut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir straveziu, intocmai ca cerul in curatia lui. El nu si-a intins mana impotriva alesilor copiilor lui Israel. Ei au vazut pe Dumnezeu si totusi au mancat si au baut.” ( vers. 10-11 )
– Numeri 12, 1-16: Pacatul Mariei
Dumnezeu in persoana coboara in stalpul de nor la usa cortului intalnirii si rezolva criza aparuta, adresandu-se lui Aron si Mariei:
“ Eu ii vorbesc gura catre gura ( lui Moise ), Ma descopar lui nu prin lucruri grele de inteles, ci el vede chipul Domnului…” ( vers. 8 )
– Isaia 6, 1-5: Viziunea lui Isaia
“In anul mortii imparatului Ozia, am vazut pe Domnul sezand pe un scaun de domnie foarte inalt…”- afirma profetul inca din primele momente ( vers. 1 ). Apoi, realizand sfintenia si solemnitatea momentului pe care-l traia, Isaia isi exprima temerea:
“ Vai de mine ! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate, si am vazut cu ochii mei pe Imparatul , Domnul ostirilor.” ( vers. 5 )
Pentru un studiu mai amanuntit al acestui subiect, la cele sase exemple amintite deja se mai pot adauga numeroase alte pasaje biblice din V.T.: 1 Regi 22, 19 ( viziunea lui Mica ), Judecatori 6, 11-24 ( Ghedeon ), Iosua 5, 13-15 ( Capetenia ostirii Domnului ), Exod 3, 1-22 si 4, 1-16 ( Moise si rugul aprins ), etc.
In concluzie, toate aceste pasaje biblice afirma ca diferiti oameni, in diferite momente ale istoriei , au avut privilegiul nu doar sa Il auda pe Dumnezeu, dar si sa-L vada cu proprii lor ochi si sa dialogheze cu El.
2 ) Al doilea grup de texte biblice, format din pasaje apartinand Noului Testament, afirma, in esenta, un lucru aparent contrar: nimeni dintre muritori nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu. Iata cateva exemple:
– 1 Timotei 6, 15-16: “…Fericitul si singurul Stapanitor, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieste intr-o lumina de care nu poti sa te apropii, pe care niciun om nu L-a vazut si nici nu-L poate vedea si care are cinstea si puterea vesnica.”
– 1 Timotei 1, 17: “A Imparatului vesniciilor, a Nemuritorului, Nevazutului si singurului Dumnezeu sa fie cinstea si slava in vecii vecilor !”
– Ioan 1, 18: “Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.”
– Ioan 6, 46: “Nu ca cineva a vazut pe Tatal, afara de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a vazut pe Tatal.”
– 1 Ioan 4, 12: “Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu…”
– Evrei 11, 27: “…pentru ca a ramas neclintit ca si cum ar fi vazut pe Cel ce este nevazut.”
Intelegem din acest al doilea grupaj de texte ca pe Dumnezeu Tatal nu L-a vazut niciun muritor.
Atunci cine S-a descoperit oamenilor care au trait in timpurile Vechiului Testament ? Cine a vorbit cu prima pereche de oameni in Eden? Cine i s-a descoperit lui Moise in rugul aprins ? Pe cine au vazut Moise, Aron, Nadab, Abihu si cei 70 de batrani ai poporului in teofania descrisa in Exod 24 ? Cine s-a luptat ci Iacov la paraul Iaboc si cine era “Capetenia ostirii Domnului “ care i s-a aratat lui Iosua ? Cine i s-a descoperit lui Avraam la stejarii lui Mamre si pe cine a vazut Isaia in viziunea sa ?
Daca ar fi sa privim lucrurile superficial, am ajunge intr-un impas major, luand in considerare cele doua afirmatii biblice, fiecare din ele sustinute de numeroase texte. Scepticii ar gasi un nou motiv sa acuze Biblia de contradictii interne.
In realitate, Biblia este conseventa cu sine insasi, iar intre cele doua grupuri de texte nu exista nicio contradictie. Mantuitorul afirma ca El , in calitate de Fiu al lui Dumnezeu, este singurul care L-a vazut pe Tatal, avand misiunea de a-L face cunoscut oamenilor.
Doctrina trinitariana explica in mod armonios aparenta contradictie. Daca pe Dumnezeu Tatal nu L-a vazut niciun om muritor, teofaniile descrise in Biblie Il au in centrul lor pe Fiul lui Dumnezeu – cea de-a doua Persoana a Dumnezeirii. Aceasta inseamna ca ori de cate ori Biblia vorbeste de manifestarea prezentei divine intre oameni ( rugul aprins, stalpul de foc si de nor, Sinai, Iosua etc. ) Persoana divina care S-a descoperit oamenilor, care S-a intrupat temporar, care a intervenit in favoarea poporului lui Dumnezeu, a fost Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu. El a fost Mijlocitorul din totdeauna intre Tatal si omenirea cazuta si va fi pana la sfarsitul istoriei pacatului. Iisus Christos este singura Persoana divina desemnata sa se intrupeze, luand asupra Sa natura umana ( temporar in unele momente ale istoriei vechi si definitiv odata cu nasterea in Betleem ).
Ajungand la aceasta intelegere a misiunii lui Christos, nu ne este greu sa intelegem acum rolul pe care l-a avut Mantuitorul in darea Legii pe Sinai.
Biblia ne pune la dispozitie o serie de pasaje care se refera la momentul atat de solemn al darii Legii:
Exod 19, 10-25; Deuteronom 4, 12. 33. 36; 5, 24.26; Neemia 9, 13. Textele ne relateaza faptul ca Domnul s-a coborat pe Sinai, Moise vorbea cu El, iar Domnul raspundea cu glas tare in auzul intregului popor. Din relatarile pe care Scriptura ni le pune la dispozitie, reiese cat se poate de clar ca Iisus Christos S-a implicat personal in momentul solemn al darii Legii.
Dumnezeu ar fi putut trimite un inger oarecare cu misiunea de a face cunoscuta Legea Sa poporului Sau. El ar fi putut “teleporta” cele doua table ale Legii de la tronul Sau de slava pana in cortul intalnirii, fara sa fie nevoie de un intermediar. El ar fi putut sa-i descopere lui Moise intr-un vis sau o viziune continutul Legii. Dumnezeu ar fi avut o multime de posibilitati de a face cunoscuta Legea oamenilor…
Si totusi, Dumnezeu Tatal L-a trimis pe Insusi Fiul Sau sa indeplineasca aceasta misiune sacra.
Oare manifestarile naturii care au insotit acest moment solemn ( cutremur, foc, fum, tunete si fulgere ), la care s-a adaugat insusi glasul Fiului lui Dumnezeu rostind cele zece principii ale contitutiei omenirii, nu trebuie sa ne dea de gandit cu privire la importanta pe care o acorda Dumnezeu ascultarii de Legea morala ?
Cu cata usurinta si iresponsabilitate afirma unii crestini ca Acel Iisus Christos care a rostit pe Sinai cele zece precepte morale intr-o atmosfera cutremuratoare, le-a desfiintat cu o singura trasatura de condei !
Ce incredere am putea avea intr-un Dumnezeu care schimba legile Sale la fiecare mie de ani ? Cine ne garanteaza ca ceea ce acum este privit ca fiind bine, maine nu va fi osandit ca fiind rau ? Sau invers !
“ Iisus Christos este Acelasi ieri, azi si in veci !” ( Evrei 13, 8 ) Daca nu am avea aceasta certitudine, credinta noastra nu ar mai avea temelia pe stanca, ci pe nisipurile miscatoare ale relativismului.
Si inca ceva foarte important: intr-una din profetiile mesianice pe care le gasim in Psalmi, sunt redate cuvintele lui Mesia ce trebuia sa vina pe pamant, cuvinte care oglindesc misiunea Sa pamanteasca:
“Atunci am zis: “Iata-Ma ca vin ! In sulul cartii este scris despre Mine. Vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule ! Si Legea Ta este in fundul INIMII Mele.” Psalmul 40, 7-8
Cei care ataca Legea lui Dumnezeu, intr-un fel sau altul, de fapt lovesc in inima lui Iisus – Datatorul Legii.
Merita oare Mantuitorul nostru asa ceva ?
Referinte:
( 1 ) http://www.akademia.ro/articole.php?view=184 si http://www.crestinism-ortodox.ro/html/04/4g_controverse_cu_caracter_de_erezie.html
( 2 ) Lucian Cristescu, “Galileeanul “ , Ed. “Viata si Sanatate”, Bucuresti, 2002, pag. 258
