Pilda samariteanului milos
Autor Lori Balogh
Sursa: www.loribalogh.ro
Luca 10, 25-37:
In pasajul biblic de mai sus gasim cinci intrebari, dintre care doua puse de invatatorul Legii si trei puse de Mantuitorul. Intrebarile acestea sunt cat se poate de importante , caci ele vizeaza diferite aspecte ale vietii de credinta.
Una din cele cinci intrebari le intrece insa pe toate celelalte ca importanta:“Ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica ?” ( vers. 25 up. )
Aceeasi intrebare l-a framantat si pe tanarul bogat, care l-a cautat pe Domnul cu speranta ca va gasi la El un raspuns satisfacator la aceasta intrebare: “Bunule Invatator, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica ?” ( Luca 19, 18 )
Temnicerul din Filipi, un pagan prin nastere, dar un suflet sincer cautator de mantuire, pune aceeasi intrebare lui Pavel si Sila:“Domnilor, ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit?” ( Faptele Apostolilor 16, 30 )
Dupa prima inmultire a painilor, multi oameni L-au cautat pe Mantuitorul cu o intrebare asemanatoare:“Ce sa facem ca sa savarsim lucrarile lui Dumnezeu ?” ( Ioan 6, 28 )
Iata o problema care ne intereseaza pe toti, fara exceptie, in orice timp am trai si in orice loc de pe pamant ne-am duce existenta. Mai mult decat atat, ea reprezinta o problema ce ne se poate amana.
Daca nu cunosc cate romane a scris Sadoveanu, cate tablouri a pictat Van Gogh, intre ce ani a domnit Nero sau care e ultima generatie de computere, nu pierd mare lucru. Dar daca nu ajung, in aceasta viata scurta, sa aflu ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit, atunci am pierdut totul.
Doua observatii se cer facute inainte de a intra in miezul parabolei:
1. Intrebarea este pusa gresit, caci ea reflecta mentalitatea gresita a omului, potrivit careia el trebuie sa faca ceva pentru propria sa mantuire. Ideea acesta luciferica a patruns in toate religiile lumii, fie pagane, fie crestine. In privinta aceasta Biblia este cat se poate de clara: mantuirea este un dar fara plata din partea lui Dumnezeu pentru omul pacatos.
“Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Iisus Christos, Domnul nostru. “ ( Romani 6, 23 )
Tinand cont de acest adevar biblic fara echivoc, la intrebarea “Ce sa fac ca sa fiu mantuit?” raspunsul este cat se poate de clar:” Nimic”.
Desigur, atunci cand primesti un dar, indiferent de la cine, trebuie sa crezi ca e al tau, trebuie sa-l accepti ( il poti si refuza ! ) si trebuie sa-i fii recunoscator celui ce ti l-a trimis. Cu darul mantuirii pe care Dumnezeu ni-l ofera tuturor gratis, lucrurile stau la fel: trebuie sa crezi ca e al tau, trebuie sa-l primesti si sa-l accepti si apoi, se cere putina recunostinta din partea ta fata de Cel care ti l-a dat. Practic, nu trebuie sa faci nimic! Nu e nevoie de eforturi, de munca, de sudoare pentru a dobandi mantuirea, ci doar de credinta si recunostinta fata de Dumnezeu.
Insusi Mantuitorul i-a invatat pe cei care-L cautau a doua zi dupa prima inmultire a painilor si care Il intrebau: “Ce sa facem ca sa savarsim lucrarile lui Dumnezeu ?”:
“Iisus le-a raspuns: Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta- sa credeti in Acela pe care L-a trimis El.” ( Ioan 6, 28-29 )
Ce simplu ! Mantuitorul i-a dezarmat dintr-o data. Nu i-a trimis nici la manastire, nici sa faca pelerinaje la Ierusalim, Mecca sau Gange, nu le-a cerut nici sa posteasca de doua ori pe saptamana ca fariseii, nici sa construiasca biserici, ci simplu: sa creada in Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Aceasta credinta simpla reprezinta mana intinsa de om pentru a primi darul mantuirii, oferit fara plata de Tatal ceresc.
Aici, in acest punct fierbinte al Evangheliei, se afla macazul care separa credinta vie si adevarata de celelalte credinte false. De felul in care intelegem acest adevar, ne situam de o parte sau alta a baricadei.
2. O a doua observatie ce se cere facuta este aceea ca invatatorul Legii, care a dialogat cu Mantuitorul, era un invatator al Vechiului Testament. Este foarte important acest amanunt. El sesiseaza exact care era esenta Legii: dragostea.
In lumea crestina de azi, mai ales in lumea neoprotestanta, se vantura ideea ca exista o Lege veche si una noua, cea veche fiind desfiintata de Domnul Christos, iar cea noua constand doar din cele doua porunci ale iubirii. Observam in pasajul pe care-l analizam in acesta ocazie ca acest invatator al Legii, care nu cunostea decat Vechiul Testament, vorbeste despre cele doua porunci ale iubirii ca fiind esenta Legii Vechiului Testament. Studiul atent al Bibliei ne duce inevitabil la concluzia ca , de fapt, cele doua porunci ale iubirii, despre care se sustine in cercurile crestine ca ar fi singurele porunci date pentru crestini ,nu sunt altceva decat simburele, esenta Legii Morale, a Decalogului Vechiului Testament.
Sa revenim acum la pilda samariteanului milos !
Cate categorii de personaje pot fi intalnite in aceasta parabola ?
Este vorba de patru categorii: talharii, preotul si levitul, hangiul si samariteanul. Trebuie sa facem remarca faptului ca, desi preotul si levitul aveau roluri si slujbe diferite in societatea din acea vreme, ei fac totusi parte din aceeasi categorie.
Cele patru categorii de oameni au atitudini si reactii diferite fata de suferinta umana, ceea ce denota din partea lor ca au mentalitati diferite si filozofii de viata diferite.
Sa studiem pe rand cele patru categorii de oameni pe care ni le prezinta Mantuitorul in aceasta parabola !
1. Talharii
Domnul nu ne spune nimic despre identitatea lor. Puteau fi evrei, samariteni sau dintre neamurile care isi gasisera un rost pe teritoriul Palestinei. Nu e important din ce popor fac parte acestia; important este ceea ce fac ei: ii pandesc pe calatorii singuratici si neajutorati si, la momentul optim, ii ataca, ii deposedeaza de tot ce au si apoi ii parasesc, lasandu-i sa se lupte intre viata si moarte.
Care e mentalitatea ( filozofia de viata ) unui “talhar” ? Ea poate fi exprimata in felul urmator:
“Ce-i al meu, e al meu si ce-i al tau, e tot al meu.” La baza acestei filozofii de viata stau pofta pacatoasa, lacomia, egoismul exacerbat si dorinta de a poseda ceea ce nu-ti apartine de drept. Manat de aceste impulsuri pacatoase ale firii pamantesti, “talharul” e in stare de orice: de furt, de minciuna, de inselaciune si de crima.
Ati gasit in Scriptura oameni care au mentalitate de “talhar”? Iata cateva exemple:
a) Iuda este unul din cei care au o astfel de mentalitate. In Ioan 12, 1-8 , ni se relateaza despre ospatul din casa lui Simon leprosul. In momentul in care Maria toarna mir pe picioarele Mantuitorului, Iuda se revolta pentru asa-zisa risipa, motivand ca cei 300 de dinari obtinuti din vanzarea mirului ar fi trebuit dati celor saraci.
Aparent totul este in ordine in caracterul acestui om: pare grijuliu fata de cei saraci, pare a fi un bun administrator al banilor si pare a fi un om foarte practic. Scriptura insa il demasca:
“Zicea lucrul acesta nu pentru ca purta grija de cei saraci, ci pentru ca era un hot si, ca unul care tinea punga, lua el ce se punea in ea.” Ioan 12, 6
Asadar, se poate talhari si fara sa-i ataci violent pe semenii tai la drumul mare si fara sa dai buzna in casele lor? Desigur, exista forme foarte subtile de hotie si Iuda era un astfel de hot. Sa nu credeti ca Iuda lua din mica visterie a bisericii fara sa aibe niste argumente personale pentru gestul sau ! Oh nu ! El avea propria sa filozofie de viata in aceasta privinta. Practic, el se platea pe sine din visteria bisericii pentru orice slujba pe care o facea pentru grupa ucenicilor sau pentru Domnul sau. ( vezi cap. “Iuda “ din “Hristos Lumina Lumii” )
In conceptia lui , Iuda se considera un om foarte corect. Biblia insa il demasca a fi un hot.
b) Anania si Safira : Vezi Faptele Apostolilor 5, 1-11
Daca in cazul lui Iuda intelegem ca era un hot, pentru ca lua ce nu ii apartinea, in cazul sotilor Anania si Safira lucrurile sunt cu totul diferite. Mosia pe care o vandusera era a lor. Banii pe care-i obtinusera in urma vanzarii erau tot ai lor. De ce atunci sunt priviti ca niste hoti , fiind pedepsiti atat de aspru chiar de Dumnezeu?
Daca studiem cu atentie Scripturile, vom observa ca Dumnezeu tine foarte mult la cuvantul dat. O promisiune facuta si neimplinita este privita de cer ca o piedica serioasa in calea mantuirii cuiva. Cititi Psalmul 15 si veti vedea cat de importanta este respecterea unei promisiuni pentru cel ce doreste sa locuiasca in sfintenia cerului !
Lucrul promis nu-ti mai apartine. Cei doi promisesera ca vor da tot pretul obtinut pe mosie, insa ulterior le-a parut rau de promisiunea facuta si au retinut o parte din el. Gestul acesta a fost considerat un furt, o inselatorie directa fata de Dumnezeu. Si pedeapsa a fost cat se poate de aspra.
c) Acan Vezi Iosua cap. 7
Dumnezeu poruncise ca toate lucrurile din Ierihon sa fie arse sau inchinate Domnului. Poporului nu i s-a permis sa ia nicio prada de razboi. In ciuda poruncii clare, Acan pofteste niste obiecte din prada, le ascunde, insa este descoperit si pedepsit.
Exemplele biblice pot continua. In Maleahi 3, 8-9 , ni se vorbeste de un alt mod de a-L insela pe Dumnezeu: prin necredinciosia omului in plata zecimii si a darurilor. Dar indiferent de forma in care se manifesta spiritul de inselaciune, mentalitatea celui ce fura si inseala este aceeasi: “Ce-i al tau este tot al meu.”
2. Preotul si levitul
Amandoi sunt legati de slujba de la Templu. Amandoi fac parte din clasa conducatoare a poporului, fiind lideri spirituali ai acestuia. Ei sunt cei care ar trebui sa fie modele pentru ceilalti, niste epistole vii, niste evanghelii intrupate.
Si totusi, atunci cand sunt confruntati direct cu suferinta semenului lor, ei “trec inainte pe alaturi” ( Luca 10, 31 ) .De ce atat indiferenta fata de suferinta umana?
Poate ca se grabeau la Templu ca sa nu piarda slujba si sa nu intarzie la seviciul de inchinare. Poate ca le era teama ca nu cumva talharii, aflati prin apropiere, sa nu-i atace si pe ei, instinctul de conservare fiind mai puternic decat dragostea de aproapele. Poate ca erau si alte motive pe care noi nu le cunoastem… Un lucru este insa sigur: amandoi aveau o filozofie de viata , care poate fi concentrata in cateva cuvinte:
“Ce-i al tau , e al tau si ce-i al meu, e al meu.”
Aceasta categorie ii reprezinta pe oamenii corecti, cinstiti, care nu ravnesc la bunurile altora. Ei sunt pazitori pasivi ai legii, nu fura, nu ucid, nu comit adulter, etc., dar nici bine nu fac. Ei sunt crestini pasivi, care se multumesc sa implineasca doar poruncile care incep cu “sa nu…”, dar le neglijeaza total pe cele care incep ce “sa faci…” Mentalitatea acestor oameni este una fireasca si , din nefericire, astfel de oameni nu pot mosteni Imparatia lui Dumnezeu.
3. Hangiul
Acest al treilea personaj al parabolei face un serviciu deosebit de util. Hanul sau, aflat in drum, este deschis zi si noapte calatorilor obositi si flamanzi. El este deranjat si se deranjeaza pentru binele altora, oferindu-le adapost, hrana si medicamente in caz de nevoie.
Hangiul nu are nici mentalitatea talharului, dar nici pe cea a preotului si levitului. Dimpotriva, el zice:
“Ce-i al meu e si al tau… dar contra cost !” Hangiul face mult bine, dar pe bani , fiind corect pana la ultima centima. De ce oare hangiul nu i-a spus samariteanului, in momentul in care acesta a dorit sa plateasca: “Lasa plata ! Omul e si asa nenorocit, iar tu l-ai ajutat destul. De acum il voi ajuta si eu cat am sa pot” ? De ce a luat si ultimul banut al samariteanului ?
Pentru ca asa gandea, asa era filozofia vietii sale: “Ce-i al meu, poate fi si al tau, dar numai daca platesti.”
4. Samariteanul
Iata o situatie cu totul neasteptata: omul cel mai dispretuit si de la care te asteptai cel mai putin este omul care face cel mai mult bine aproapelui sau. Samariteanul se opreste din problemele sale, isi paraseste interesele sale, isi risca propria viata si propriile bunuri si face tot ceea ce ii sta in putere pentru a alina suferintele celui nenorocit. De ce face el toate acestea? Pentru ca samariteanul are o alta filozofie de viata, cu totul diferita de a celorlalti semeni ai sai: “ Ce-i al meu, nu-i al meu. E al tuturor.”
Concluzii:
Pilda samariteanului trece in revista toate mentalitatile care exista in lume in privinta relatiilor interumane.
Unii ravnesc la bunurile, slujbele si pozitia sociala pe care le au semenii lor si fac tot ce le sta in putinta pentru a pune stapanire pe ele. De aici se naste multimea violentelor de tot felul pe care le vedem in lume, pornind de la talhariile obisnuite si ajungand la razboaie, evaziuni fiscale sau necredinciosia fata de Dumnezeu in privinta zecimilor si a darurilor.
Altii nu ravnesc aceste lucruri de la semenii lor, dar nici nu se implica, sacrificand macar ceva din ceea ce le-a dat Dumnezeu pentru a alina suferinta altora.
Exista o a treia categorie: oameni care fac cate ceva pentru semenii lor, dar numai din interes.
Si , in sfarsit, exista si o a patra categorie de oameni, cei reprezentati de samariteanul milos, care oglindesc mentalitatea cerului si care fac cat de mult bine pot semenilor lor, intr-un mod cu totul dezinteresat.
“In lumina de la Calvar se va vedea ca legea iubirii ce renunta la sine este legea vietii pentru pamant si cer; ca legea care nu cauta folosul sau isi are izvorul in inima lui Dumnezeu.” Hristos Lumina Lumii, pag. 11-12
Revenind la intrebarea atat de importanta si pe care si-au pus-o oamenii de-a lungul istoriei: “Ce sa fac ca sa fiu mantuit ?”, raspunsul care rezulta din aceasta pilda a Mantuitorului este : “Sa iubesti!”
Sa iubesti nu ca talharii, nu ca preotul sau levitul, nici asemenea hangiului, ci sa iubesti asemenea samariteanului. Si cand vom da pe fata o asemenea iubire curata si dezinteresata, Mantuitorul ne va putea spune si noua, asemenea lui Zacheu: “Astazi a intrat mantuirea in casa aceasta.” ( Luca 19, 9 )
