03. DECALOGUL SI EVANGHELIA
Autor Lori Balogh
www.loribalogh.ro
Legea a murit. Traiasca Evanghelia !
In lumea din care facem parte, ceva moare intotdeauna, in timp ce altceva se naste, luandu-i locul.
Ca sa scriu aceasta prima propozitie am avut nevoie de circa 30 de secunde. Stiti cati oameni au murit in aceste 30 de secunde ? Aproximativ 50 de oameni pe tot globul. Cati s-au nascut in acest timp ? Aproximativ 120. ( 1 )
“Le Roi est mort. Vive le Roi !” ( “Regele a murit. Traiasca Regele !” ) – sunt faimoasele cuvinte rostite la moartea lui Ludovic al 14-lea. In 5 septembrie 1715, “Regele – Soare” se stingea ca o lumanare, pentru ca fiul sau, in varsta de numai cinci ani – Ludovic al 15-lea – sa-i ia imediat locul.
Cateva decenii mai tarziu, pe data de 21 ianuarie 1793, capul regelui Ludovic al 16-lea cadea in piata Revolutiei din Paris. Atunci s-a strigat: “Le Roi est mort. Vive la Republique !” ( “Regele a murit. Traiasca Republica ! ).
Aceeasi Marie, alta palarie ! Istoria se repeta, cu mici nuante diferite. Insa intotdeauna ceva moare, iar altceva ii ia locul. Sa fie valabila aceasta afirmatie si in dreptul adevarurilor biblice? Exista adevaruri biblice ce mor, in timp ce altele le iau locul ?
In lumea crestina de azi exista o controversa acuta cu privire la valabilitatea Legii morale – asa cum a fost data lui Moise pe Sinai – in timpurile Noului Testament. Se considera ca Legea a fost desfiintata de Christos, in locul ei venind Evanghelia.
“Legea a murit. Traiasca Evanghelia !”- este predica ce se poate auzi de la amvoanele multor biserici crestine actuale. Carti si tratate de teologie crestina se straduiesc sa demonstreze acelasi lucru. Argumentele aduse par logice si se potrivesc asemenea unei manusi pe mana cu perceptia pe care o avem fata de lege in general.
Sa fim sinceri cu noi insine: Nu este adevarat ca legea o percepem ca pe ceva constrangator, sever si care ne limiteaza libertatea ? Daca am putea alege intre lege si har, nu este asa ca am alege harul, fara nicio ezitare ?
Aceasta este si dilema parintilor atunci cand greseste copilul: sa aplice legea sau harul? In sufletele noastre exista o distinctie clara intre lege si har, intre dreptatea lui Dumnezeu si dragostea Lui. Noi le percepem ( in mod eronat ! ) ca fiind antagonice, ca fiind doua notiuni care se anihileaza reciproc. Cum sa iubesti legea cand ea aduce in viata omului doar dezaprobare, condamnare si izolare ? Cum sa apreciezi ceva care te condamna permanent ?
Aceasta este insa doar perceptia eronata a unor crestini care nu au inteles Cuvantul lui Dumnezeu in profunzimea lui, nici caracterul desavarsit al Creatorului. Oamenii credintei, pe care ii aminteste Biblia, au perceput altfel notiunile de lege, dreptate si judecata decat noi. Doriti exemple? Iata cateva:
1) Multa vreme Luther s-a poticnit in intelegerea primului verset din Psalmul 31: “Doamne, in Tine ma incred. Sa nu fiu dat de rusine niciodata. Izbaveste-ma in dreptatea Ta !”
Pe buna dreptate, marele reformator se intreba de ce David nu a scris: “Izbaveste-ma in harul Tau!” In mintea lui nu incapea, la acea data , ideea ca dreptatea, Legea si judecata lui Dumnezeu pot izbavi pe omul pacatos. David insa stia ceea ce Luther nu cunostea inca: dreptatea si harul, izvorand din aceeasi sursa – Dumnezeu – lucreaza impreuna la mantuirea omului pacatos.
2) Acelasi David, numit in Biblie “om dupa inima Mea”( Faptele Apostolilor 13, 22 ), face in Psalmul 119 o serie de afirmatii despre Legea lui Dumnezeu, care unor crestini de azi li se par cel putin ciudate: “Totdeauna mi se topeste sufletul de dor dupa legile Tale” ( vers. 20 )
“Ma desfatez in poruncile Tale, caci le iubesc.” ( vers. 47 )
“Mai mult pretuieste pentru mine legea gurii Tale, decat o mie de lucruri de aur si de argint.”(vers.72)
“Necazul si stramtorarea ma ajung, dar poruncile Tale sunt desfatarea mea.” ( vers. 143 ) etc.
Oare ce vedea psalmistul in Legea lui Dumnezeu, ceea ce azi multi crestini inca nu au ajuns sa vada ? Cum putea David iubi o lege care ne limiteaza libertatea, care ne constringe si ne condamna atunci cand o calcam ?
3) Profetul Isaia – supranumit si “evanghelistul vechiului Testament”- vorbeste despre judecata divina in termeni foarte pozitivi:
“Veniti, totusi, sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lana.” ( Isaia 1, 18 )
“Sionul va fi mantuit prin judecata, si cei ce se vor intoarce la Dumnezeu in el, vor fi mantuiti prin dreptate.” ( Isaia 1, 27 )
Mantuire prin judecata ? Mantuire prin dreptatea lui Dumnezeu ? Probabil ca afirmatii de genul acesta zgarie tare mult urechile multor crestini din zilele noastre catre predica doar harul, doar Evanghelia, doar dragostea lui Dumnezeu, lasand in uitare deplina notiunile de Lege, dreptate si judecata.
Legea la ea acasa
In mare, conceptia crestinismului actual este urmatoarea:
– Legea este supradimensionata pentru noi, oamenii pacatosi. Nimeni nu poate respecta Legea.
– Iisus a desfiintat “Legea veche”, lasandu-ne o “Lege noua”, El Insusi interpunandu-se ca un tampon intre noi si pretentiile Legii.
– Iisus ne-a eliberat de sub “jugul robiei” Legii, iar crestinii traiesc sub har si nu sub Lege.
Nu vi se par logice toate aceste afirmatii ? Desigur ! Se pot aduce chiar si “argumente” biblice in sustinerea lor. Insa logica omeneasca, desi este atragatoare, nu inseamna ca este si corecta in acelasi timp. O afirmatie poate parea logica, si totusi, in realitate ea poate fi neadevarata.
Iata un scurt exemplu de afirmatie ce pare logica, dar care nu este si adevarata in acelasi timp: “Cine se grabeste, se grabeste sa moara; cine moare, aduce moartea in lume; si cine aduce moartea in lume, face un mare pacat.” ( 2 )
E cat se poate de logic, nu ? Dar este si adevarat ? Oare soferul ambulantei care se grabeste sa duca un muribund la spital pacatuieste grabindu-se ? E pacat cand sotul se grabeste sa se impace cu sotia cu care tocmai s-a certat ? E pacat sa te grabesti sa-ti semeni ogorul cand timpul e prielnic pentru astfel de lucrari ?
In timpurile intunecatului Ev Mediu, cand Inchizitia tortura si trimitea la rug mii si mii de crestini “eretici”, pentru singura lor vina ca nu credeau si nu se inchinau lui Dumnezeu asa cum le dicta biserica oficiala, inchizitorii aveau argumentele lor “logice” pentru ceea ce faceau. Ei afirmau ca, daca un delicvent de rand are de-a face cu lucruri materiale si trebuie pedepsit pentru asta, atunci un eretic, care are de-a face cu lucruri spirituale, trebuie pedepsit cu mult mai mult. Aceasta “logica” a inchizitorilor a facut atat de multe victime nevinovate, incat numai judecata dreapta a lui Dumnezeu va scoate la lumina tot adevarul.
Vedeti ? Nu tot ceea ce pare logic in lumea noastra este si adevarat. Afirmatii facute de predicatori sau teologi crestini care sustin desfiintatrea Legii celor zece porunci ( “legea veche” ), fiind inlocuita cu poruncile iubirii ( “legea noua” ) par logice pentru cei neavizati, care nu au studiat cu seriozitate Cuvantul lui Dumnezeu. Biblia insa contrazice o asemenea conceptie.
Daca Lege nu e, nimic nu e
Oare cei care sustin cu atata relaxare ideea desfiintarii Legii morale sunt constienti de consecintele sustinerii unei asemenea idei ?
1) Daca Legea morala – in forma in care i s-a dat lui Moise pe Sinai – ar fi fost abrogata de Christos, pacatele pe care aceasta Lege le demasca ar deveni in mod automat tolerate si exportate in Imparatia lui Dumnezeu. Crestinii ar putea minti, ar putea sa se inchine altor dumnezei, ar putea fura, ar putea ucide, ar putea sa se poarte necuviincios cu parintii… ( ceea ce se si intampla, din nefericire in lumea pretins crestina ! ).
Isi poate imagina, chiar si cel mai necredincios dintre oameni, ca in Imparatia lui Dumnezeu se va minti, se va ucide, se va lua in desert Numele lui Dumnezeu, etc. Isi poate iamgina cineva o bataie intre doi mantuiti sub ramurile pomului vietii ? Sau o barfa, o betie, un desfrau pe strazile Noului Ierusalim ? Nici cea mai bolnava imaginatie nu poate concepe asa ceva.
2) Daca Iisus ar fi avut intentia sa desfiinteze Legea Vechiului Testament, ea fiind prea grea pentru om, atunci El ar aparea ca un oponent al lui Dumnezeu – datatorul Legii morale. Ar insemna ca Tatal si Fiul nu se inteleg in privinta moralei, nu au aceleasi principii, nu au aceeasi viziune.
In niciun loc din Evanghelii Mantuitorul nu ne lasa sa intelegem asa ceva. Dimpotriva, unitatea dintre Tatal si Fiul este atat de evidenta incat noua, ca oameni, ne este aproape imposibil sa o intelegem.
“Eu si Tatal una suntem “ – afirma Domnul in legatura cu relatia Sa cu Tatal. ( Ioan 10, 30 ) Iar in rugaciunea din finalul lucrarii Sale publice, Mantuitorul afirma: “ Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata , esti in Mine, si Eu in Tine; ca si ei sa fie una in noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimes” (Ioan 17, 21 )
3) Daca Legea a fost prea grea pentru omul creat, inseamna ca Dumnezeu a gresit. Aceasta inseamna ca El mai poate gresi si in alte privinte si , in consecinta, ne putem indoi de autoritatea Lui. Daca Dumnezeu a gresit si continua sa greseasca, atunci intregul univers sta pe un butoi cu pulbere si oricand se poate prabusi.
Venind in intampinarea unei asemenea idei, apostolul Pavel se ridica foarte categoric impotriva ei:
“Nicidecum ! Dimpotriva, Dumnezeu sa fie gasit adevarat si toti oamenii sa fie gasiti mincinosi, dupa cum este scris: “Ca sa fii gasit neprihanit in cuvintele Tale si sa iesi biruitor cand vei fi judecat.” ( Romani 3, 4)
La sfarsitul istoriei pacatului, dupa ce toate lucrurile vor intra din nou pe fagasul lor normal, fiintele omenesti mantuite vor avea un singur gand in legatura cu caracterul si planurile lui Dumnezeu:
“ Ei cantau cantarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, si cantarea Mielului. Si ziceau: “Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne, Dumnezeule, Atotputernice ! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor!” ( Apocalipsa 15, 3 )
Daca este un lucru de care se vor convinge toate fiintele din univers, inclusiv Lucifer impreuna cu legiunile sale de demoni, este faptul ca Dumnezeu nu a gresit niciodata in gestionarea creatiunii sale. Cu atat mai putin atunci cand a dat Legea Sa oamenilor.
4) Daca Legea nu aduce decat condamnare pentru omul slab si neputincios, inseamna ca Dumnezeu este lipsit de iubire. Un parinte iubitor nu ar face niciodata asa ceva fata de copiii sai.
Declaratiile Bibliei ca Dumnezeu este iubire ( Ioan 3, 16; 1 Ioan 4, 8 ) poate ca nu ar avea niciun efect asupra noastra, daca nu ar exista crucea. Acolo, la piciorul crucii , dispare orice indoiala cu privire la dragostea pe care Dumnezeu a aratat-o fata de neamul omenesc. Crucea a insemnat pentru Tatal ceresc o lupta intre doua iubiri la fel de mari: iubirea fata de Fiul Sau, si iubirea fata de mine si fata de tine, biete fiinte pacatoase si nevrednice.
5) Daca Legea ar fi fost obligatorie doar pentru evrei si nu ar avea valabilitate universala, s-ar ridica uriase semne de intrebare cu privire la dreptatea lui Dumnezeu. Conform Bibliei, Dumnezeu va chema la judecata pe orice om, din orice loc si din orice perioada istorica ( 2 Corinteni 5,10; Romani 14, 10 up. ).
Cat de dreapta ar fi o astfel de judecata daca etalonul moral , criteriile dupa care vor fi judecati oamenii, ar fi diferite ? Dumnezeu ar da dovada de inconsecventa prin schimbarea criteriilor de judecata. Oamenii care au trait inainte de darea Legii pe Sinai ar trebui judecati dupa unele criterii, evreii – dupa Decalog, crestinii – dupa “noile” porunci ale lui Christos. Lucrul acesta ar contrazice toate declaratiile Bibliei cu privire la faptul ca Dumnezeu este neschimbator .
Apostolul Iacov sustine ca in Dumnezeu “nu este nici schimbare, nici umbra de mutare.”( Iacov 1, 17 up. ). Prin profetul Maleahi, Acelasi Dumnezeu ne asigura: “Eu sunt Domnul, Eu nu ma schimb.” ( Maleahi 3,6 ). Iar apostolul Pavel intareste si el acest adevar : “Iisus Christos este Acelasi ieri si azi si in veci !” ( Evrei 13,8 )
Si acum , facand suma tuturor consecintelor unei atitudini ostile fata de Legea divina, a sustine ca aceasta a fost desfiintata de Mantuitorul, inseamna a compromite grav caracterul lui Dumnezeu.
Cine se afla in spatele unei astfel de “lucraturi “ ? Cine insinueaza ca Tatal si Fiul sunt in opozitie, ca Dumnezeul Vechiului Testament este aspru, rece si neiertator, in timp ce Dumnezeul Noului Teastament este bun, iertator si plin de iubire ? Cine a fost primul care a sustinut ca Legea lui Dumnezeu este prea grea pentru fiintele create si ca ea trebuie schimbata ?
Nu e greu de raspuns: Satana ( “impotrivitorul” – ebr ) si Diavolul ( “calomniatorul” – gr )
Nu sunt surprins atat de mult de acest lucru. Ma surprinde insa ca cei mai aprigi sustinatori ai ideei desfiintarii Legii sunt crestinii – cei care se declara luptatorii cei mai inversunati impotriva pacatului.
Legea vs. Evanghelia ?
Daca ar fi sa impartim Biblia in doua, nu dupa criterii cronologice, ci dupa criterii tematice, am observa ca ea contine doua mari descoperiri ale lui Dumnezeu: Legea si Evanghelia.
Este vreo deosebire intre cele doua ? Desigur! Diferentele sunt mari si de esenta.
Legea ne spune ce astepata Dumnezeu de la noi, ce ne mai lipseste din caracter pentru a ne asemana cu El si a fi desavarsiti, ce pedepse primeste cel care o calca si ce rasplata primeste cel ce o respecta. Legea insa nu poate mantui pe nimeni, chiar daca lumea noastra e plina de legalisti care inca mai cred lucrul acesta. Rolul Legii nu e acela de a ne curati de pacat, dupa cum rolul oglinzii nu este acela de a ne spala . Ea doar identifica pacatul si punctele noastre slabe , pentru ca apoi sa ne trimita la cruce pentru curatire.
Evanghelia nu ne prezinta o invatatura, asemenea Legii; ea ne prezinta o Persoana. Ea nu este o teorie noua, ci este zugravirea unui Mantuitor. Evanghelia , spre deosebire de Lege, poate sa ne ridice din groapa pacatului in care ne-am afundat datorita neascultarii de Legea lui Dumnezeu. Evanghelia ne poate curati si ne poate mantui. Iisus nu a venit in lume doar ca sa ne invete cum se pazeste Legea lui Dumnezeu, ci El a venit ca sa ne si ridice. Lumea este plina de biete suflete doborate de pacate care nu mai au nevoie sa li se spuna ce sa faca. Acesti oameni au, in primul rand , nevoie de cineva care sa-i ridice.
Este mai importanta Evanghelia decat Legea ? La prima vedere, asa se pare.Cu toate acestea, ele sunt la fel de importante, in anumite momente ale experientei mantuirii noastre. Mai mult decat atat, niciuna din ele nu poate mantui fara cealalta. Lucrarea mantuirii noastre e legata de o conlucrare perfecta intre Lege si Evanghelie.
Intr-una din drumetiile pe munte, inaintam pe poteca abrupta a Vaii Jepilor spre Caraiman. Dupa ce am parcurs circa doua treimi din traseu, niste turisti care coborau ne-au avertizat ca in poteca, ceva mai sus, zacea un cadavru. Era un biet turist nefericit care, pentru a culege niste flori de colt, s-a abatut din poteca , a alunecat si a cazut vreo 300 de metri in prapastie. Nu am mai inaintat si excursia a fost ratata.
In lumea muntelui , se intampla adesea astfel de situatii. Turistii isi iau cu ei harti cu cele mai bune trasee, insa nu intotdeauna ei se ghideaza dupa marcaje. Lasand harta, adesea ei se orienteaza dupa propriile simturi, se abat din drum si iata cum se intampla nenorocirea. Fie cad in prapastii si raman imobolizati, fie raman izolati in cate un refugiu, fie se ratacesc si nu mai gasesc drumul de intoarcere.
Harta si Salvamontul – iata cele doua mijloace pe care un turist le are la indemana in mijlocul pericolelor pe care le intalneste pe munte.
Ce este mai important pentru un turist cazut in prapastie, ratacit, debusolat si inspaimantat: sa se uite pe harta din ruxac pentru a sti care e drumul, sau sa vina Salvamontul sa-l salveze ? Desigur, harta nu-i mai foloseste la nimic. Daca nu a tinut cont de ea, acum harta nu-l mai poate ajuta. In acel moment, omul are nevoie de cineva care sa-l scoata de acolo si sa-l puna din nou pe drumul cel bun.
Dar dupa ce salvamontistii l-au salvat si l-au repus pe traseu, ce e mai important pentru om de acum incolo ? Desigur, harta. Daca nu va respecta indicatiile ei, are toate sansele sa se rataceasca din nou. Si cine stie daca a doua oara va mai scapa ?
In privinta mantuirii noastre, lucrurile stau la fel. Pentru Adam, inainte de caderea in pacat, Evanghelia nu avea nicio relevanta. El nu avea nevoie de ea. Adam avea insa nevoie de ascultare de Legea lui Dumnezeu, tocmai pentru a nu se rataci si a cadea in prapastia pacatului.
Nenorocirea insa s-a intamplat. Si omul, ratacit de “traseul” aratat de Creator pentru propria fericire ( Legea ), avea nevoie de Cineva care sa-l scoata din prapastia pacatului. Acolo jos, ranit . debusolat, insingurat, omul nu putea sa se salveze singur. Legea ii arata doar unde a gresit, dar ea nu poate sa-l scoata de acolo. Evanghelia insa poate. Si, dupa ce omul e mantuit, dupa ce picioarele lui sunt asezate din nou pe drumul cel bun, marea nevoie a omului este din nou sa urmeze instructiunile hartii ( Legea ), pentru a nu se rataci din nou.
Daca crestinismul se deosebeste atat de radical de celelate religii, aceasta se datoreaza Evangheliei. Daca ne oprim doar la lege, la invataturi, la codul moral al religiilor, deosebirile intre ele nu sunt atat de uriase:
– Budismul, intemeiat in secolul al 6-lea i.Chr. de Buddha Gautama, condamna barierele de casta, de clasa si natiune, proclamand egalitatea tuturor oamenilor. El indeamna la gandire corecta, fapte corecte, straduinte personale, meditatie si coborare in sine, respect fata de oameni si autoritati. Multe din aceste invataturi budiste se regasesc si in crestinism ( insa la un alt nivel de intelegere ! ).( 3)
– Confucianismul, intemeiat de Kung Fu Tse ( Confucius ) in secolul al 6-lea i.Chr., indeamna pe oameni sa se perfectioneze, sa contemple armonia naturii, sa se realizeze ca fiinta. Confucius este autorul dictonului: “Tot ce nu doriti sa vi se faca voua, nu le faceti nici voi altora.” Sau, asa cum circula proverbul romanesc: “Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face !”
In crestinism gasim aceeasi invatatura, insa la forma ei pozitiva, activa si superioara ca gandire, rostita chiar de Iisus: “Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel !” (Matei 7, 12 )
– Islamismul, intemeiat de Mahomed la sfarsitul secolului al 6-lea si inceputul secolului al 7-lea, pune un mare accent pe rugaciune, pe fapte bune, pe o vietuire sanatoasa, fara alcool si carne de porc…Multe elemente de etica din islamism sunt preluate din iudaism si crestinism.
– Marxismul –ultima mare “religie” a lumii – are si el invataturi comune cu crestinismul. Printre altele, marxismul invata ca omul trebuie sa renunte la interesele sale in favoarea intereselor colective, cultivand altruismul. Ceea ce nu e deloc rau, dimpotriva.
– Iudaismul reprezinta incununarea religiilor legaliste. Avand la baza Legea scrisa de Insusi Dumnezeu, evreii au avut norma ideala si completa. Daca celelate religii au avut parte de descoperiri partiale ale adevarului, iudaismul a beneficiat de o descoperire completa a vointei divine prin Lege.
Putem intalni o multime de invataturi bune si utile in marile religii ale lumii. Un singur lucru nu vom intalni la ele: Evanghelia. Aceasta este cea care deosebeste crestinismul de tot ce exista pe pamant in materie de religie.
O veche alegorie povesteste ca un om a cazut intr-o groapa si nu putea iesi din ea nicicum. La un moment dat, pe langa groapa trece Buddha care, privind la nefericitul om, ii spune: “Tu trebuie sa-ti formezi o gandire corecta, vederi corecte, sa ai fapte corecte, iar apoi sa meditezi si sa inveti sa suferi si sa suporti chinurile prin care treci.” Dupa ce ii da aceste sfaturi, Buddha pleaca.
Apoi, pe langa groapa trece si Confucius : “Tu ai cazut pentru ca nu ai respectat invatatura batranilor. Tu trebuie sa alergi dupa perfectiune si sa nu faci niciodata nimic semenului tau care nu ti-ar place sa ti se faca tie.” Dupa care Confucius pleaca si el.
Mahomed trece si el pe langa groapa si, vazandu-l pe bietul om, ii spune: “Daca vei reusi sa iesi din groapa, sa ai grija sa nu mai cazi, Sa asculti de Allah, sa te rogi, sa nu bei alcool, sa nu mananci carne de porc…” Si Mahomed pleaca si el…
Karl Marx trece si el pe langa groapa. Cu mult optimism, el il asigura pe cel cazut: “In societatea viitoare, toate gropile vor fi astupate, asa ca nu vei mai cadea niciodata in ele.” Apoi Marx pleaca si el…
In cele din urma, pe langa groapa trece si Iisus. Vazandu-l pe nefericitul om, se coboara la el si, fara sa-i spuna nimic, il ia pe umeri si il scoate afara din ea.
Aceasta este Evanghelia si doar crestinismul o are in “visteria” sa !
Iudeii si crestinii legalisti considera ca Legea e mai importanta. Crestinii “harului ieftin” considera ca Evanghelia este mai importanta. Unde este adevarul ?
Sa incercam o concluzie:
Legea ne invata sa nu cadem in “groapa”pacatului ; Evanghelia ne scoate din aceasta “groapa”.
Legea ne invata cum sa traim dupa ce am fost salvati din pacat; Evanghelia ne da putere sa traim ca niste oameni salvati.
Legea este oglinda care ne arata cat de murdari suntem; Evanghelia este ‘sapunul” care ne spala ca sa fim curati.
Legea este “harta” care ne invata sa nu ne ratacim; Evanghelia e salvatorul care ne ia pe umeri si ne duce la adapostul mantuirii.
Pentru un om mantuit, ascultatrea de Lege este raspunsul sau plin de recunostinta fata mantuirea realizata de Dumnezeu prin Evanghelie.
Legea si Evanghelia sunt, de fapt, cele doua fete ale aceleiasi monede. Ele sunt exprimari ale caracterului aceluiasi Dumnezeu. Ele au acelasi Izvor si, in final, Legea si Evanghelia isi dau mana intr-un efort comun pentru mantuirea ta si a mea. Legea nu poate mantui fara Evanghelie, nici Evanghelia fara Lege. Sinaiul si Golgota sunt cei doi stalpi pe care Dumnezeu a asezat intregul edificiu al mantuirii noastre.
Sa lasam Legea si Evanghelia in locul pe care l-a hotarat Autorul lor si sa ne bucuram de mantuirea care este gata sa se arate !
Referinte:
( 1 ) Vezi http://www.worldometers.info/fr/
( 2 ) Matei Calinescu – Eseu despre graba
( 3 ) Ernest Stere, “Din istoria doctrinelor morale”, Ed. stiintifica si enciclopedica, vol.1
