Cine suntem ? De unde venim ? Incotro mergem ?
– Trei intrebari fundamentale –
Autor Lori Balogh
Sursa: www.loribalogh.ro
“Nu stiti ? N-ati auzit ? Nu vi s-a facut cunoscut de la inceput ? Nu v-ati gandit niciodata la intemeierea pamantului ? Isaia 40, 21
Aceste cuvinte, scrise cu peste 2700 de ani in urma, ne vorbesc despre ignoranta. Despre un anume fel de ignoranta…
Cineva spunea ca “fiecare dintre noi este un ignorant, insa in domenii diferite.” Si trebuie sa recunoastem ca nimeni dintre muritori nu le stie pe toate. Daca am face raportul intre ceea ce stim si ceea ce ramane sa invatam, am ajunge la concluzia lui William James care spunea ca “stiinta noastra este o picatura, in timp ce ignoranta noastra este o mare.”
Cand Biblia ne “cearta” pentru ignoranta noastra, ea nu o face cu scopul de a ne induce un sentiment de inferioritate pentru faptul ca nu stim unele lucruri. Intr-o lume ca a noastra, in care nonvaloarea este promovata drept valoare, in care inesteticul este prezentat ca frumos si imoralitatea este invesmantata in hainele moralitatii, nici nu ne-ar folosi sa le stim pe toate. Ce pierdem daca nu stim cate tablouri a pictat Picasso, cate vase are flota engleza ,care este cel mai scump automobil de lux sau cine a participat la carnavalul de la Rio?
Nimic! Sau aproape nimic ! In multe domenii ale vietii, ignoranta nu face rau, dimpotriva. Unele lucruri este mai bine sa nu le stim.
Exista insa un gen de ignoranta care ne poate duce la pierderi enorme, cu caracter definitiv, vesnic. La o astfel de ignoranta se referea si Francois Rabelais cand afirma ca “ignoranta este mama tuturor nenorocirilor.” O nenorocire voluntara…
In textul citat din cartea profetului Isaia gasim patru intrebari succesive, prima dintre ele fiind mai mult o constatare: “Nu stiti.” Urmeaza apoi trei intrebari prin care se cauta cauza ignorantei oamenilor cu privire la un subiect atat de important cum este originea vietii si a universului.
Unde apare vinovatia omului ? La care din cele trei intrebari omul nu mai poate raspunde cautand scuze ?
Prima intrebare: “N-ati auzit?”
La aceasta prima intrebare, omul poate da din umeri, scuzandu-se: “ Nu , nu am avut niciodata ocazia sa aud lucrurile acestea.” Ignoranta lui este scuzabila. Niciodata nu a avut ocazia de a le cunoaste.
A doua intrebare: “Nu vi s-a facut cunoscut?”
Si la aceasta intrebare omul se poate scuza: “Nu, nimeni nu si-a luat timp sa-mi explice lucrurile acestea.” Iata din nou o ignoranta scuzabila. Omul nu e vinovat , pentru ca nimeni nu si-a luat timp sa-l educe, sa-l instruiasca.
A treia intrebare: “Nu v-ati gandit niciodata la intemeierea pamantului ( originea vietii )?”
De data acesta vinovatia este evidenta. Daca te poti scuza ca nu ai avut ocazia sa cunosti aceste lucruri si nu s-a gasit nimeni sa te instruiasca, nu te mai poti scuza pentru ca nu te-ai gandit la ele. Daca niciodata in viata nu te-ai gandit in intimitatea fiintei tale cine esti, de unde vii si incotro mergi, atunci nestiinta ta isi are izvorul in propria ta vointa si alegere.
Prima datorie a omului, in calitatea sa de fiinta rationala, este sa gandeasca, sa se intrebe si sa intrebe. Daca citim raportul Genezei, observam ca prima porunca data omului tocmai iesit din mainile Creatorului a fost una , pe cat de concisa, pe atat de cuprinzatoare: “Cresteti !” (Geneza 1,28 ) Este evident faptul ca aceasta crestere nu se referea la latura fizica ( omul fusese creat in deplina maturitate ! ), ci la latura sa spirituala si intelectuala. Or, aceasta crestere nu este posibila fara gandire.
Daca astazi sunt o multime de oameni ignoranti in ceea ce priveste problemele vitale ale existentei, aceasta se datoreaza faptului ca ei nu se gandesc , nu intreaba, nu cauta, nu se framanta, nu se consuma si nu sunt dispusi sa se sacrifice pentru aflarea adevarului.
Inteleptul Solomon intelegea prea bine menirea omului, atunci cand scria in cartea Eclesiastului: “Mi-am pus inima sa cercetez si sa adancesc in intelepciune tot ce se intampla sub ceruri. Iata o indeletnicire plina de truda la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.” Eclesiast 1, 13
Desigur, “homo sapiens” poate sa-si puna o multime de intrebari. Insa, din multimea acestora, exista trei intrebari pe care trebuie sa si le puna orice om, orice filozofie si orice religie:
Cine suntem ? De unde venim ? Incotro mergem ?
Acestea sunt cele trei intrebari fundamentale ale existentei. Daca o religie sau o filozofie nu sunt capabile sa dea un raspuns satisfacator la aceste intrebari, acea religie si filozofie nu isi merita numele.
Raspunsurile care se pot da la aceste intrebari merg, in general, pe doua directii total opuse.
La intrebarea: “Cine suntem?”, manualele scolare, literatura de specialitate si documentarele TV raspund: Suntem animale superioare (dar fara coada !), veri cu maimutele, stranepoti ai australopitecilor si pitecantropilor, urmasi mai indepartati ai viermilor si stridiilor, ultimele vlastare ale amibei.
La aceeasi intrebare Biblia raspunde: Suntem fii de Dumnezeu, coroana creatiunii divine, fiinte create dupa Chipul si asemanarea Lui; suntem fiinte de vita imparateasca, iesite desavarsite din mana Celui ce ne-a adus la existenta.
La intrebarea: “De unde venim?”, unii oameni de stiinta afirma ca venim din elementele chimice primare care, cu miliarde de ani in urma, sub actiunea radiatiilor si a descarcarilor electrice, in conditiile de atunci, s-au combinat in apa oceanului planetar, formand un fel de gel la suprafata lui. In urma unor combinatii la voia intamplarii, in acest gel ar fi luat nastere primele molecule de proteine, din care, dupa milioane de ani, ar fi luat nastere primele forme ale materiei vii.
La aceaesi intrebare Biblia raspunde: Venim din miracolul Genezei, din Edenul lui Dumnezeu; venim din mainile Creatorului nostru, din mainile unui Dumnezeu atotputernic, desavarsit, vesnic, sfant, drept si plin de dragoste.
La intrebarea: “Incotro mergem?”, manualele scolare nu mai spun nimic. Stiinta nu ne poate oferi decat niste ipoteze, multe din ele pesimiste, privind viitorul mai apropiat sau mai indepartat.
Unele ipoteze sustin ca ne indreptam spre o iarna nucleara, cauzata de izbucnirea unui razboi mondial nuclear, in care va disparea orice forma de viata de pe planeta.
Alte ipoteze, lansate de astronomi,sustin ca soarele nostru se va raci treptat, pe parcursul a cateva milioane de ani, devenind o stea mica, albastra si rece. Si, odata cu el va pieri si viata din sistemul nostru solar, instaurandu-se iarna cosmica vesnica.
Alte ipoteze ne inspaimanta la gandul ciocnirii planetei noastre cu o cometa sau cu un asteroid, fapt ce ar reprezenta un cataclism mondial. Exploziile solare petrecute spre planeta noastra ar putea distruge viata dintr-un continent intreg. In 2004 o astfel de explozie solara, de pe partea opusa pamantului, ar fi putut distruge viata dintr-un continent intreg, daca ea ar fi avut loc pe partea in care se afla pamantul.
Ce sa mai spunem de pericolul incalzirii globale, care nu mai este o ipoteza, ci o realitate adanc intrata in vietile si constiintele oamenilor ?
La intrebarea “Incotro mergem? “ Biblia nu ezita sa ne raspunda. Ea nu ne impinge pe panta unor ipoteze, ci ea merge la sigur. Incotro mergem? Ne indreptam spre clipa reinnoirii tuturor lucrurilor, spre momentul restabilirii armoniei universale, spre un cer nou si un pamant nou in care vor locui neprihanirea, armonia, dreptatea si pacea. Ne indreptam cu pasi repezi spre punctul culminant al istoriei lumii noastre efemere- revenirea in glorie a Domnului si Mantuitorului Iisus Christos, Creatorul celor vazute si nevazute. Ne indreptam spre viata vesnica, o viata cat viata lui Dumnezeu…
Cine suntem ? De unde venim ? Incotro mergem ? Intrebarile sunt pe deplin justficate. Orice om care gandeste este dator sa-si puna aceste intrebari. Si nu numai atat: orice om este dator sa caute raspunsuri la aceste intrebari, raspunsuri care se vor materializa printr-o atitudine fata de lume, fata de viata si fata de Dumnezeu.
Purtam in noi, in cei 70-80 de ani de viata, destinul unui animal evoluat, sau pe cel al unei fiinte de origine regeasca cu drept la viata vesnica?
Locuim in acest sistem superorganizat- Cosmosul- in care totul este intemeiat pe logica si finalitate, doar ca sa atingem supremul absurd- moartea ?
De fapt, cine suntem, de unde venim si incotro mergem?
Sa cautam raspunsurile adevarate la aceste intrebari fundamentale ale existentei noastre efemere ! Si, pentru ca traim la inceputul mileniului al treilea, sa cautam niste raspunsuri demne de inceputul acestui mileniu !
Poate ca cineva se va intreba de ce nu lasam acest subiect pe seama scolilor, a universitatilor si a oamenilor de stiinta. Daca in mediul educational creationismul si evolutionismul ar fi prezentate in mod echitabil, cu argumentele stiintifice de care dispune fiecare din cele doua teorii, atunci materialul care urmeaza ar fi de prisos. Deoarece in scoala se preda doar evolutionismul, ca singura teorie stiintifica acceptata, fara sa se mentioneze lantul nesfarsit al presupunerilor , al contradictiilor, toate cercurile vicioase si toate evidentele care combat aceasta teorie, este necesar si un alt punct de vedere. O cere dragostea de adevar…
Atata vreme cat in cercurile stiintifice, educationale si chiar politice evolutionismul este privit ca o stiinta , iar creationismul ca o religie, ele fiind intr-un conflict pe viata si pe moarte, este necesar sa patrundem mai adanc in inima celor doua teorii pentru o analiza cat mai obiectiva.
Recent, o hotarare a Consiliului Europei ( octombrie 2007 ) recomanda tuturor tarilor membre sa nu admita ca in scoli sa fie predat creationismul ca disciplina stiintifica. (1)
Iata un motiv in plus ca sa abordam un astfel de subiect atat de complex.
Seria de studii pe care le incepem este departe de a fi completa, exhaustiva. Scopul nu este de a trece in revista absolut tot ce se cunoaste in materie de religie si stiinta. Cei mai multi dintre noi nu suntem nici teologi, nici oameni de stiinta. Suntem simpli oameni care gandesc si care au nevoie de cunoasterea adevarului cel putin la fel de mult precum avem nevoie de soare, de apa si oxigen.
Scopul acestei serii de prelegeri este acela de a ne feri de falsa stiinta, pe care apostolul Pavel o numeste “o stiinta pe nedrept numita astfel” ( 1 Timotei 6, 20-21 ); de a ne convinge, daca mai e cazul, ca adevarata stiinta si adevarata religie, avand originea in Acelasi Dumnezeu, sunt perfect compatibile; si de a ne trezi apetitul pentru o cunoastere tot mai aprofundata a tot ce este drept, frumos, bun si adevarat, atat in stiinta contemporana, cat si in Biblia mereu actuala.
Albert Einstein spunea ca “religia fara stiinta este schiloada si neconvingatoare, iar stiinta fara religie este oarba.” Si pentru ca nu-mi doresc nici mie, nici celor ce citesc aceste randuri, sa fim niste oameni neconvingatori in cele religioase sau orbi in cele legate de stiinta, va invit sa ne inarmam cu cateva cunostinte utile din ambele domenii, aparent atat de deosebite, dar avand aceeasi mare Sursa- Dumnezeu.
Lori Balogh
Referinte:
(1) Ziarul “Gandul”, Robert Veress, 6.10.2007
