6
Views

 

PE LIMBA ZORILOR

E v a n g h e l i a     î n     l u c r u r i l e    d i n     n a t u r ă

 

Un jurnal de meditație, devoțiune și creație             

                                   de  ION BUCIUMAN                                              

                                                                                                            NUMĂ‚RUL    16

                                                                                                             5 ianuarie 2006

 

 

 

       rost

 

    

 

Caută, distinge și rămâi mut în uimire, admiră măreția divină în lucrurile aflate lângă tine și la îndemâna oricui vrea să știe.

 

 

 

 

        demers

 

 

Pe limba zorilor s-a mirat Adam de fiecare ființă pe care o chema Dumnezeu să i se înfățișeze, să i se supună și să-i dea ascultare. Din strigătul său de uimire s-a născut numele fiecărei vietăți de pe pământ și de sub soare. Ceea ce l-a minunat cel mai mult era însoțirea armonioasă dintre ei și ele: două câte două, două câte două…Dar nu și-a putut abține surprinderea că la urma urmei, el era singur, stingher și cam fără rost, atâta vreme cât nu avea cu cine să se țină de mână și cine să-i stea alături în stăpânirea atâtor minuni vii din jur. Până să apuce să spună Domnului ce-l neliniștește, a început să caște și să alunece în primul și cel mai mununat somn al omenirii. Când s-a trezit curând,  din cel mai frumos vis omenesc, i s-a tăiat complet răsuflarea. Eva era lângă el, tocmai coborâtă din vis pentru a-i parfuma zilele și nopțile. „Asta da femeie”, zise Adam și o apucă de mână să-i arate lumea.

 

 

 

 

 

          poesis

 

geneză

 

peste adânc

punte de lumină

ca să poată trece

noaptea dincolo

și să vină ziua

cu poala plină

dincoace

 

 

rugină

 

la răsărit de Eden

scârțâie poarta

cu zăvoarele reci

de teama udă

care ne-a pătruns

în oase pătându-ne

frunzele cu sânge

       

 

 

 

       tripode

 

IAC

Poephagus grunnie ns  domină zăpezile înalte ale Asiei, fie cărând supus poverile oamenilor locului, sau ale străinilor dornici de cățărat pe acoperișul lumii, fie liber, hălăduind singur și de capul lui în propria-i sălbăticie glaciară. Până la urma urmei tot un fel de bou este și iacul, oricât s-ar da drept alpinist. Și totuși nu trebuie să fie pus alături de hipopotanul nerumegător și necurat, aflat în vacanță permanentă la băi de nămol. Ca animal curat ce este, cu părul său brun și lățos, se simte bine pe crestele înghețate deasupra prăpăstiilor pe care le sfidează cu propriul tonaj. Dacă iacul este domestic, îi plac oamenii care-i dau din când în când câte ceva de mâncare și îl pun în schimb la treabă, cum s-ar zice, îi fac un rost în viață. Dacă este sălbalic, își găsește singur sensul existenței, mâncând ce dă Domnul, și făcând mișcare să se încălzească și să-și mențină silueta.

 

 

IAZ

Heleșteul este un fel de lac, dar destul de diferit de acesta. În timp ce lacul este un bazin natural, plin de frumusețe virgină, iazul  este un produs al minții și mâinilor omenești și are funcții utilitare, ceea ce îi umbrește frumusețea. Poate și din cauza așteptărilor diferite, rezultă percepții diferite. De la lac așteptăm să oglindească cerul în toate ipostazele, de la puzderia stelelor până la strălucirea nămezii, cu toate variantele rasaritului și apusului. De la iaz așteptăm să ne dea pește, sau apă la moară, eventual să ne ude straturile amenințate de secetă. Așteptările noastre utilitariste răpesc bietului iaz frumusețea pe care ne-ar putea-o a răta la fel de bine ca și lacul. Că doar și iazul poate fi populat cu papură, trestie și nuferi și ne putem plimba cu barca și pe desupra producției de pește, nu numai pe deasupra apelor de obârșie naturală.

 

           Chilie

 

Doamne,  Între bucuria sălbatică și obediența domestică, pune-mă în balanța Ta de bine și frumos și fă-mă liber și folositor, cuminte și original cum să Te poți oglindi cel mai bine spre lumina celor din jur.  Amin!

 

 

             Taifas

 

          Măi omule, ai grijă că ai să ajungi de râs cu mania ta de a împăca pe toți oamenii și de a amesteca binele și răul. Aceasta este curată apostazie și compromis cu păcatul. Nu mai tot căuta ce este bine în orice lucru rău. Trebuie să stai la principii.

          La care principii?

          Asta-i bună! Ce, nu avem principii clare despre ce este bine și ce este rău? Citește și tu Biblia, Spiritul Profetic și manualul.

          Ce spune Biblia și ce mai spui tu acolo, că este binele?

          Binele este unul singur. Păzește poruncile. Ce, tu atâta lucru nu știi? Cum mai întrebi o chestie așa de simplă!

          Nu cu poruncile am eu probleme, ci cu porunca.

          Care poruncă din cele zece?

          Porunca cea mai mare.

          Toate sunt mari. Cine calcă una le calcă pe toate.

          Eu mă refer la acea poruncă pe care dacă o păzesești, le-ai îndeplinit pe toate.

          Tot cu șmecherii umblii. Tu vrei să cazi tot în picioare.

          În primul rând nu vreau să cad și în al doilea rând nu este nici o șmecherie să iubești așa cum ne-a arătat Isus. Adu-ți aminte că și El a fost acuzat de călcarea poruncilor.

          Ajunge omule, că m-am săturat, nu mai avem ce discuta.                  

                              IB.  ionbuciuman@yahoo.com, izbuc3@yahoo.com        

                                           www.intercer.net/article.php?id=472

          Ion Buciuman

PE LIMBA ZORILOR ,     Numărul 16,  5 ianuarie, 2006

 

Pe limba zorilor – Numarul 16, 5 Ianuarie 2006

| Pe limba zorilor (Ion Buciuman) |
Despre autor
-