 |
Noaptea zilei dintai a saptamanii trecuse incetul cu incetul. Ora cea mai intunecata, chiar inainte de revarsatul zorilor, venise. Hristos inca era captiv in stramtul Sau mormant. Piatra cea mare era la locul ei; sigiliul roman inca nerupt; strajerii romani inca faceau mereu de paza. Mai erau si paznici nevazuti. In jurul locului aceluia erau adunate osti de ingeri rai. Daca ar fi fost cu putinta, domnul intunericului cu ostirea lui decazuta ar fi tinut pentru totdeauna sigilat mormantul in care Se afla Fiul lui Dumnezeu. Dar si o oaste cereasca inconjura mormantul. Ingeri care excelau in putere pazeau mormantul si asteptau sa salute pe Domnul Vietii. |
"Si iata ca s-a facut un mare cutremur de pamant; caci un inger al Domnului s-a pogorat din cer". Matei 28,2. Imbracat cu armura lui Dumnezeu, ingerul acesta a parasit curtile ceresti. Razele stralucitoare ale slavei lui Dumnezeu mergeau inaintea lui si-i luminau cararea: "Infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada. Strajerii au tremurat de frica lui si au ramas ca niste morti". Matei 28,3-4.
Ascultati voi, preoti si conducatori, unde este puterea strajii voastre? Ostasi incercati, care nu s-au temut niciodata de puterea omeneasca, sunt acum ca niste prinsi de razboi luati fara sa se fi folosit spada sau sulita. Fata pe care o privesc ei acum nu este fata unui luptator pieritor, ci este fata celui mai tare inger din ostirea Domnului. Solul acesta este cel care ocupa pozitia de unde a cazut Satana. Este acela care pe dealurile Betleemului a vestit nasterea lui Hristos. Pamantul tremura la apropierea lui, ostile intunericului pier si atunci cand rostogoleste piatra, pare ca cerurile coboara pe pamant. Ostasii il vad cum indeparteaza piatra, ca si cum ar fi o pietricica, si-l aud cum striga: "Fiul lui Dumnezeu, vino afara; Tatal Tau Te cheama". Acum, ei vad pe Isus cum iese din mormant si-L aud cum rosteste asupra mormantului deschis: "Eu sunt invierea si viata". In timp ce vine afara in maretie si slava, oastea ingerilor se pleaca pana la pamant in adorare inaintea Rascumparatorului si-L saluta cu cantari de lauda.
Un cutremur de pamant a marcat momentul in care Hristos Si-a depus viata si un alt cutremur a semnalat clipa cand a reluat-o in triumf. Acela care biruise moartea si mormantul a iesit din mormant avand semnele unui biruitor, in mijlocul zguduirii pamantului, al fulgerelor care alergau in toate partile urmate de bubuitul tunetelor. Cand va reveni pe pamant, El va zgudui "nu numai pamantul, dar si cerul". "Pamantul se clatina ca un om beat, tremura ca o coliba." "Cerurile sunt facute sul ca o carte"; "trupurile ceresti se vor topi de mare caldura si pamantul, cu tot ce este pe el, va arde". "Dar Domnul este scaparea poporului Sau, si ocrotirea copiilor lui Israel". Evrei 12,26; Isaia 24,20; 34,4; 2 Petru 3,10; Ioel 3,16.
La moartea lui Isus, ostasii vazusera pamantul infasurat in intuneric la miezul zilei; dar la inviere, ei au vazut stralucirea ingerilor luminand in noapte si au auzit pe locuitorii cerului cum canta cu mare bucurie si in triumf: "Tu ai biruit pe Satana si puterile intunericului; Tu ai inghitit moartea in biruinta".
Hristos a iesit din mormant proslavit, si garda romana a putut sa-L priveasca. Privirea a ramas atintita la fata Aceluia pe care ei cu putin mai inainte Il luasera in ras si batjocura. In aceasta Fiinta proslavita ei vedeau pe Captivul pe care-L vazusera in odaia de judecata, pe Acela pentru care ei impletisera o coroana de spini. El era Acela care, fara sa Se impotriveasca, a stat in fata lui Pilat si a lui Irod si a lasat ca trupul Lui sa fie sfasiat de loviturile biciului. El era Acela care fusese pironit pe cruce, la care preotii si conducatorii, plini de multumire de sine, dadusera din cap, zicand: "Pe altii i-a mantuit; si pe Sine nu Se poate mantui". Matei 27,42. Acesta era Acela care fusese pus in mormantul cel nou al lui Iosif. Decretul cerului eliberase pe Captiv. Daca munti ar fi fost ingramaditi peste munti deasupra mormantului Sau, lucrul acesta nu ar fi putut sa-L impiedice de a veni afara.
La vederea ingerilor si a Mantuitorului in slava, pazitorii romani lesinasera si aratau ca niste morti. Cand stralucirea cereasca se ascunse de ochii lor, ei se ridicara in picioare si cat puteau sa-i duca de repede picioarele lor tremurande si-au facut drum catre poarta gradinii. Clatinandu-se ca niste oameni beti, se grabira catre cetate, spunand celor pe care-i intalneau noutatile cele minunate. Se dusera la Pilat, dar cele spuse de ei au fost raportate autoritatilor iudaice, si mai marii preotilor si conducatorii au trimis dupa ei ca sa fie adusi mai intai inaintea lor. Ostasii acestia aveau o infatisare ciudata. Tremurand de spaima, cu fata palida, marturisira ca Hristos a inviat. Ostasii spusesera totul, asa cum vazusera, nici nu avusesera timp sa gandeasca sau sa vorbeasca altceva decat adevarul. de abia vorbind, ei au spus: Cel care a fost rastignit a fost Fiul lui Dumnezeu; am auzit cum un inger Il numea Maiestatea Cerului, Imparatul Maririi.
Fetzele preotilor erau ca acelea ale mortilor. Caiafa incerca sa spuna ceva. Buzele i se miscau, dar nu iesea nici un sunet. Soldatii erau gata sa paraseasca sala de consiliu, cand un glas ii opri. In cele din urma, Caiafa isi regasi glasul. "Stati, stati", spuse el. "Sa nu spuneti la nimeni ce ati vazut." In gura soldatilor a fost pus un raport mincinos. "Spuneti asa", au zis preotii: "Ucenicii Lui au venit noaptea, pe cand noi dormeam, si L-au furat". Aici, preotii s-au incurcat rau. Cum puteau spune ostasii ca ucenicii au venit si au furat trupul pe cand ei dormeau? Daca dormeau cum au putut sa stie? Iar daca ucenicii ar fi fost vinovati de furtul trupului lui Hristos, n-ar fi fost preotii cei dintai care sa-i invinuiasca? Iar daca santinelele ar fi dormit la mormant, nu s-ar fi dus preotii cu totii la Pilat sa-i parasca?
Ostasii erau ingroziti la gandul ca singuri s-ar acuza ca au dormit in post. Vinovatia aceasta se pedepsea cu moartea. Era bine ca ei sa duca marturia aceea mincinoasa, inseland poporul si punandu-si viata in primejdie? Nu pazisera ei toata noaptea aceea obositoare fara sa doarma? Cum ar fi putut sa stea la judecata, chiar de dragul banilor, daca ar fi fost sa spuna neadevaruri?
Pentru ca sa faca sa nu se mai vesteasca lucruri de care se temeau, preotii fagaduira pazitorilor ca vor obtine nepedepsirea lor, zicand ca nici Pilat n-ar fi dorit sa se vesteasca lucrurile in felul acesta, cum nici ei nu doreau. Ostasii romani isi vandura cinstea pentru bani. Au venit in fata preotilor incarcati cu o povara de adevar din cel mai surprinzator; plecara de la ei cu o povara de bani si in gura lor cu vesti mincinoase care fusesera nascocite pentru ei de catre preoti.
Intre timp, vestea despre invierea lui Hristos fusese dusa la Pilat. Cu toate ca Pilat era raspunzator pentru faptul ca daduse pe Hristos la moarte, in oarecare masura el era netulburat. Desi osandise pe Domnul fara sa vrea si cu un simtamant de mila, pana acum nu simtise nici o mustrare. Ingrozit, el se inchise in casa, hotarat sa nu vada pe nimeni. Dar preotii izbutira sa ajunga in fata lui, povestira lucrurile asa cum le nascocisera ei, si staruira sa treaca cu vederea neglijenta soldatilor de a-si face datoria. Inainte de a consimti la aceasta, ei cerceta pe strajeri in ascuns. Temandu-se pentru viata lor, nu indraznira sa ascunda ceva si Pilat primi de la ei o descriere a tuturor lucrurilor intamplate. Nu a mers cu cercetarea mai departe, dar de atunci nu a mai avut pace launtrica.
Cand Isus fusese pus in mormant, Satana a triumfat. El indraznea sa creada ca Mantuitorul nu-Si va mai relua viata. Pretindea trupul lui Hristos ca prizonier. Se suparase tare pentru ca ingerii lui fugisera la apropierea trimisului ceresc. Cand vazu pe Hristos ca Se ridica plin de biruinta, isi dadu seama ca imparatia sa va avea sfarsit si ca el trebuie sa moara in cele din urma.
Prin faptul ca dadusera pe Hristos la moarte, preotii se facusera unelte ale lui Satana. Acum erau cu totul in puterile lui. Se prinsera intr-o cursa din care nu vedeau scapare decat in a lupta mai departe impotriva lui Hristos. Cand au auzit vestea despre invierea lui Hristos, s-au temut de furia poporului. Isi dadeau seama ca insasi viata lor era in primejdie. Singura lor nadejde era de a face sa se creada ca Isus era un inselator, tagaduind invierea Lui. Mituira pe soldati si castigarea tacerea lui Pilat. Ei au raspandit stirile lor mincinoase pretutindeni. Dar au fost si martori pe care nu-i puteau face sa taca. Multi auzisera cele spuse de soldati cu privire la invierea lui Hristos. Si unii dintre mortii care au inviat odata cu Hristos s-au aratat la multi si au declarat ca El a inviat. Preotilor li s-au adus rapoarte despre oameni care vazusera pe cei inviati si auzisera marturisirea lor. Preotii si conducatorii erau intr-o continua teama ca nu cumva mergand pe strada sau fiind in locurile tainice din casele lor sa ajunga fata in fata cu Hristos. Simteau ca pentru ei nu putea exista un loc sigur. Zavoarele si drugii erau aparari slabe in fata Fiului lui Dumnezeu. Zi si noapte le statea in fata scena aceea ingrozitoare din odaia de judecata cand ei strigasera: "Sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri". Matei 27,25. Niciodata nu va mai putea sa fie stearsa din mintea lor amintirea acelei scene. Niciodata nu vor mai putea sa aiba somn linistit.
Cand glasul ingerului puternic s-a auzit la mormantul lui Hristos zicand: "Tatal Tau Te cheama", Mantuitorul iesi din mormant prin viata care era in Sine Insusi. Acum s-a adeverit ceea ce El spusese mai inainte: "Imi dau viata, ca iarasi s-o iau… Am puterea s-o dau si am puterea s-o iau iarasi". Acum s-a implinit profetia pe care El o rostise in fata preotilor si conducatorilor: "Stricati templul acesta, si in trei zile il voi ridica". Ioan 10,17-18; 2,19.
Deasupra mormantului deschis al lui Iosif, Hristos proclamase biruitor: "Eu sunt invierea si viata". Cuvinte de felul acesta numai Dumnezeirea le putea rosti. Toate fapturile create traiesc numai prin vointa si puterea lui Dumnezeu. Ele sunt dependente de viata lui Dumnezeu. De la serafimul cel mai de sus si pana la cea mai neinsemnata fiinta insufletita, toate isi primesc viata de la Izvorul Vietii. Numai Acela care este una cu Dumnezeu putea sa spuna: "Am puterea sa-Mi dau viata Mea, si am putere sa o iau din nou". In Dumnezeirea Sa, Hristos avea puterea de a rupe legaturile mortii.
Hristos a inviat din morti ca cel dintai rod al celor adormiti. El era antitipul snopului leganat, iar invierea Lui a avut loc tocmai in ziua cand snopul de leganat trebuia sa fie adus inaintea Domnului. Timp de mai mult de o mie de ani, s-a facut aceasta ceremonie simbolica. Se adunau din campurile secerate primele spice de grau copt, si cand oamenii mergeau la Ierusalim la Pasti, snopul din cele dintai roade era leganat inaintea Domnului ca un dar de multumire. Numai dupa ca se aducea acest dar se putea infige secera in grau, ca apoi sa poata fi adunat in snopi. Snopul infatisat Domnului preinchipuia secerisul. Tot astfel si Hristos, ca intaiul rod, infatisa marele seceris spiritual ce trebuia sa se adune pentru Imparatia lui Dumnezeu. Invierea Lui era tipul si garantul invierii tuturor celor drepti care au adormit. "Caci daca credem ca Isus a murit si a inviat, credem si ca Dumnezeu va aduce inapoi impreuna cu Isus pe cei ce au adormit in El". 1 Tes. 4,14.
Atunci cand Hristos a inviat, El a adus din mormant o multime de captivi. Cutremurul de la moartea Lui deschisese mormintele, si cand a inviat, ei au venit afara cu El. Acestia fusesera conlucratori cu Dumnezeu si, cu pretul vietii lor, marturisisera despre adevar. De asta data, urmau sa fie martori pentru Acela care ii inviase din morti.
In timpul lucrarii Sale, Isus readusese mortii la viata. Inviase pe fiul vaduvei din Nain, pe fiica unui barbat de frunte si pe Lazar. Dar acestia nu erau imbracati in nemurire. Dupa invierea lor, erau inca supusi mortii. Dar aceia care au iesit din mormant la invierea lui Hristos erau ridicati la viata vesnica. Ei s-au inaltat cu El ca trofee ale biruintei Sale asupra mortii si mormantului. "Acestia", a spus Hristos "nu mai sunt robii lui Satana, i-am rascumparat. I-am adus din mormant ca cel dintai rod al puterii Mele, pentru a fi cu Mine acolo unde sunt si Eu, sa nu mai vada niciodata moartea si sa nu mai guste suferinta." Acestia au mers in cetate si s-au aratat multora spunand: "Hristos a inviat din morti, si noi am inviat cu El". In felul acesta a fost imortalizat adevarul sfant al invierii. Sfintii inviati au marturisit ca sunt adevarate cuvintele: "Mortii Tai vor invia! Trupurile Tale moarte se vor scula!" Invierea lor a fost o ilustrare a implinirii profetiei: "Treziti-va si sariti de bucurie, cei ce locuiti in tarana! Caci roua ta este o roua datatoare de viata, si pamantul va scoate iarasi afara pe cei morti". Isaia 26,19.
Pentru cel credincios, Hristos este invierea si viata. In Mantuitorul nostru s-a recastigat viata care se pierduse prin pacat, deoarece El are viata in Sine pentru a invia pe acela pe care El voieste. El este investit cu dreptul de a da nemurire. Viata pe care a depus-o in firea omeneasca o ia din nou si o da omenirii. "Eu am venit", zicea El, "ca ei sa aibe viata, si s-o aibe din belsug". "Oriunde va bea din apa pe care i-o voi da Eu, in veac nu-i va fi sete, ba inca apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface in el intr-un izvor de apa, care va tasni in viata vesnica." "Cine Mananca trupul Meu si bea din sangele Meu, are viata vesnica; si Eu il voi invia in ziua de apoi.". Ioan 10,10; 4,14; 6,54.
Pentru credinciosi, moartea este ceva de mica insemnatate. Hristos vorbeste despre ea ca si cum ar fi o clipa. "Daca pazeste cineva cuvantul Meu, in veac nu va gusta moartea." Pentru crestini, moartea nu era decat un somn, o clipa de tacere si de intuneric. Viata este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu, si "cand Se va arata Hristos, viata voastra, atunci va veti arata si voi impreuna cu El in slava". Ioan 8,51.52; Col. 3,4.
Glasul care a strigat de pe cruce: "S-a sfarsit", s-a auzit printre morti. El a strabatut zidurile mormantului si a indemnat pe cei adormiti sa se ridice. Tot asa se va intampla si atunci cand glasul lui Hristos se va auzi din cer. Glasul acela va patrunde in morminte si va deschide incuietorile lor, iar cei morti in Hristos vor invia. La invierea lui Hristos, s-au deschis cateva morminte, dar la a doua Lui venire toti mortii cei scumpi vor auzii glasul Lui si se vor arata la viata plina de slava nepieritoare. Aceeasi putere care a inviat pe Hristos din mormant va invia si biserica Lui si o va proslavi impreuna cu El, punand-o mai presus de toate domniile, de toate puterile, de orice nume care se numeste, nu numai in lumea aceasta, dar si in lumea viitoare.
E.G.White, "Hristos, Lumina Lumii", cap.81, p.573 – 577, Editia 1980
