19
Views

 

Continut

 

Titlul cartii

CARTEA Judecatorilor si-a primit numele de la titlul oamenilor care au guvernat Israelul dupa moartea lui Iosua. Moise, referitor la modul de guvernare al israelitilor dupa stabilirea lor in Canaan, a poruncit sa se puna "judecatori si dregatori in toate cetatile pe care ti le da Domnul" (Deuteronom 16:18). Prin urmare, dupa ce Moise si Iosua nu au mai fost, au fost stabiliti judecatori care au constituit cea mai inalta autoritate civila in tara. Cartea Judecatorilor contine istoria perioadei ce a urmat imediat dupa moartea lui Iosua. In aceasta perioada autoritatea guvernamentala in Israel a fost administrata de judecatori.

Oamenii care au dat numele lor acestei carti aveau responsabilitate mai mare decat cea a responsabilitatilor civile ale judecatorilor stipulate in legea mozaica. Ei erau, in cele mai multe cazuri, chemati la aceasta lucrare mareata de Dumnezeu (3:15; 4:6; 6:12; etc.) si intrau in ea mai mult ca eliberatori de sub asuprirea straina decat ca legiuitori civili. De fapt, necesitatea chemarii si activitatii lor deosebite a aparut datorita anarhiei care a cuprins toate procedurile obisnuite, facandu-le zadarnice in fata apostaziei si asupririi predominante. Cei mai ilustri dintre ei au fost mai degraba eroi nationali decat conducatori civili sau religiosi. Probabil un titlu mai potrivit pentru ei ar fi fost "generali" sau "capitani" pentru ca faptele lor glorioase au fost in mare masura militare. Insa, dupa ce fiecare judecator "elibera" poporul, el domnea peste ei pentru tot restul vietii. Din aceasta cauza numele de "Judecatori" a fost mai potrivit pentru carte atunci cand a fost scrisa. Secole mai tarziu in Cartagina, unde oamenii erau din aceeasi ramura rasiala si lingvistica precum evreii, conducatorul politic era de asemenea numit "judecator", sufet (ebr. shaphat).

 Autorul cartii

Nu se stie cine a scris cartea Judecatorilor. Conform vechii traditii iudaice, a fost scrisa de Samuel (vezi Talmudul Babilonian, Baba Bathra 14b, 15a). Aceasta este o presupunere evidenta si, desi este in acord cu multi factori, alti factori militeaza impotriva ei. Expresia favorita a autorului Judecatorilor era, "In vremea aceea nu era imparat in Israel, fiecare facea ce-i placea" (17:6; 21:25; cf. 18:1; 19:1). Aceasta este idea care ar sugera ca autorul ar fi optat pentru monarhie, ca si cum ar fi spus, "Astfel de lucruri n-ar fi trebuit tolerate insa in acel timp nu era un imparat in Israel care sa pastreze ordinea si fiecare facea ce ii placea". Deoarece Samuel s-a opus ideii unui imparat pentru Israel, unii comentatori s-au gandit ca este putin probabil ca el sa fie autorul acestor cuvinte.

Dovezile interne arata catre posibile limite de timp in care cartea Judecatorilor ar fi putut fi scrisa. Declaratia citata anterior, "In vremea aceea nu era imparat in Israel" (17:6), arata faptul ca aceasta carte a fost scrisa dupa instituirea monarhiei conduse de Saul. Pe de alta parte, exista dovezi ca ea ar fi trebuit sa fi fost scrisa inainte de domnia lui David, sau cel putin la inceputul acestei domnii. In capitolul 1:21 se spune ca iebusitii nu au fost izgoniti din Ierusalim ci au locuit acolo cu fiii lui Beniamin, "pana in ziua de azi". Istoria biblica arata faptul ca Iebusitii au ramas in posesia ierusalimului, sau cel putin a cetatii Sionului, pana cand cetatea a fost capturata de David, la sfarsitul celor sapte ani de domnie in Hebron (2 Samuel 5:6-9; 1 Cronici 11:4-9). Prin urmare, cartea Judecatorilor este posibil sa fi fost scrisa in primii sapte ani de domnie ai lui David, inainte de a cuceri Ierusalimul.

 

Cadrul istoric al Judecatorilor

Desi este imposibil sa fixam cu certitudine timpul, in cadrul istoriei orientului apropiat, cand au avut loc evenimentele redate in cartea Judecatorilor, nu am gresi daca am spune ca perioada acoperita de acestea este aproximativ intre 1400 si 1050 i.Hr. Timpul exact nu a putut fi stabilit cu exactitate pana nu a fost fixata clar data exodului, iar la momentul prezent nu sunt suficiente date istorice care sa ne ajute sa ne decidem, cu o siguranta absoluta, intre teoriile contradictorii.

Tablitele de la Amarna si alte inscriptii descopera faptul ca popoarele Canaanului care stapaneau tara, s-au stabilit aici cu secole inainte de invazia israelita. Civilizatia lor era de lunga durata si, sub influenta marilor imperii ale Mesopotamiei si Egiptului, au atins un grad inalt de dezvoltare. Popoarele erau conduse de conducatori mici vasali faraonului Egiptului. Insa, in ciuda acestui fapt, ei se luptau adesea intre ei, devenind priceputi in arta razboiului. In fata unui pericol comun erau mai mult sau mai putin uniti sub conducerea unui lider. Cetatile lor fortificate ii protejau pe inaltimile dealurilor iar carele lor de fier ii faceau de temut in zona de campie, dupa cum au demonstrat ramasitele acestei civilizatii scoase la iveala de sapaturile arheologice. Arta si arhitectura au cunoscut un declin imediat dupa invazia israelitilor. Insa, in domeniul adevarului spiritual, al moralei si al filozofiei de viata, evreii erau superiori bastinasilor. Canaanitii erau cunoscuti in intreg Orientul Apropiat ca negustori si comercianti (in ebraica tarzie cuvantul canaanit a primit sensul de "comerciant") insa se pricepeau la fel de bine si la agricultura.

Lipsindu-le credinta necesara in Dumnezeu, israelitii nu au fost capabili sa-i alunge pe canaaniti, asa ca s-au stabilit, dupa cativa ani de razboi, si au locuit alaturi de ei. In timpul acestei perioade evreii nu au fost o natiune strans unita. Ocazional doua sau trei triburi s-au aliat impotriva unui dusman comun. Cantecul Deborei din Judecatori 5 arata ca, chiar in timpul marilor pericole, a fost imposibil sa uneasca toate triburile intr-o federatie. Adesea au existat conflicte intre triburi (8:1-3; 12:1-6; 20:1-48). Acestea se datorau in parte lipsei de comunicare si relatii intre triburi datorate cetatilor canaanite care divizau tara.

Noii veniti au invatat repede de la vechii locuitori ai tarii metodele lor de agricultura, pentru ca evreii au fost in general, pana la acea data, un popor nomad. Religia canaanita era centrata in jurul ritualurilor ce urmareau asigurarea fertilitatii solului. Erau multe sarbatori care celebrau zeitatile agriculturii, pentru recoltele bogate pe care le ofereau. Preluand metodele de agricultura de la popoarele tarii, multi dintre iudei au acceptat de asemenea si religia intretesuta cu aceste metode.

Tema cartii

Cartea relateaza diferitele evenimente importante ale poporului evreu in perioada de la moartea lui Iosua pana in timpul lui Samuel cand s-a instituit monarhia. Iosua a fost ales sa continue si sa duca la incheiere programul inceput de Moise. Cand Iosua a murit, israelitii – lipsiti de autoritatea lui Moise si experienta lui Iosua – au intrat intr-o perioada de administrare independenta si au incercat sa-si consolideze noua lor patrie.

Inainte de aceasta perioada israelitii nu au liniste si odihna, fiind straini si calatori, avand parte de prima robie, apoi ratacind prin pustie si in final ducand lupta grea de cucerire a tarii. Cartea lui Iosua, care in mare parte este o biografie a marelui lider, relateaza partea finala a acestor cuceriri. Cartea Judecatorilor prezinta urmatorul pas al istoriei israelitilor, acela de tranzitie de la un statut de popor migrator de pastori la unul de popor asezat, de agricultori.

Chiar de la inceputul cartii suntem introdusi intr-o atmosfera de razboi. Au loc pregatiri militare; conciliile de razboi s-au intalnit; iar apoi triburile pornesc de la valea Iordanului pentru a-si lua in stapanire mostenirea cazuta la sorti. Se aude zgomot de arme. O lupta este urmata de alta. Carele de fier alearga de-a lungul vailor; colinele dealurilor sunt pline de oameni inarmati. Cantecele sunt de lupta si cucerire; marii luptatori sunt aceia care lovesc pe dusmanii lui Israel la sold si coapsa. Desi triburile israelite cuceresc regiunea de munte, ele nu pot alunga pe canaaniti din campii.

Cand zgomotul luptei a incetat, canaanitii erau inca in posesia unui puternic lant de cetati fortificate ce se intinde de la est la vest, de la muntele Heres catre Aialon, Șaalbim, Gabaon, Beerot, Chiriat-Iearim si Ierusalim. In partea de nord Isahar, Zabulon, Aser si Neftali erau despartiti de triburile din partea centrala de un alt lant de cetati intarite ce porneau de la mare catre Dor, Haroset, Meghido, Taanac si Iibleam pana la valea Iordanului. Bogata vale a lui Izreel strajuita de puternicele fortarete ale Bet-Șeanului era inca in mana canaanitilor. Aceste doua lanturi de intarituri traversau tara si faceau practic imposibila comunicarea si unitatea triburilor israelite. Despartiti unii de altii de aceste cetati necucerite triburile iudeilor erau expuse atacului si cu greu se puteau uni in confederatii pentru a lupta impotriva dusmanilor si a-si pastra pozitia cucerita in mijlocul unei populatii ostile.

In mod repetat invaziile popoarelor ostile au adus lupta si asuprire pentru triburile israelite. Din nord-est veneau invadatorii mesopotamieni; din sud-est, moabitii; din rasarit, madianitii si amonitii; iar din sud-vest, filistenii. Datorita faptului ca apostazia si idolatria au slabit unitatea nationala pe care credinciosia fata de religia lor a realizat-o, evreii nu au fost capabili sa reziste acestor atacuri. Totusi, suferinta adusa de sclavie a favorizat pocainta, determinand poporul sa se intoarca din nou la inchinarea la Dumnezeu. Fiindu-i mila de ei, Dumnezeu a ridicat atunci eliberatori sau "judecatori" care au sfaramat lantul sclaviei si au judecat poporul pana la moartea lor. Acesta este subiectul materialului cartii.

Tema principala pe care autorul cartii Judecatorilor o expune este ca pacatul si apostazia de la adevarata religie ofenseaza pe Dumnezeu. Pentru a-i intoarce de la pacat, Dumnezeu permite suferinta si necazurile, care pot fi evitate printr-o pocainta autentica si intoarcere la Dumnezeu. Cand are loc adevarata intoarcere, Dumnezeu ridica persoane sau creeaza circumstante ce aduc eliberare. Istoria acestei perioade este prezentata intr-un cadru care arata ca: neprihanirea inalta o natiune insa pacatul este o rusine pentru orice popor; compania rea ruineaza intentiile si realizarile bune; degenerarea morala aduce cu ea intotdeauna slabiciune nationala; propasirea poporului ales, Israel, era sub grija permanenta a providentei; pacatul national a adus pedeapsa divina; pedeapsa pentru pacat a fost intentionata a fi educationala si nu o razbunare; pedeapsa a fost inlaturata atunci cand s-a produs o pocainta veritabila; eliberarea nu vine niciodata prin eforturile omenesti ci prin puterea si entuziasmul inspirate de spiritul lui Dumnezeu. Aceste principii ale guvernarii divine explica, dupa cum ne spune autorul, alternarea apostaziei si credinciosiei, a pocaintei si eliberarii specifice acestei perioade a istoriei.

Aceste principii, admirabil ilustrate de autor in istorisirile relatate, inalta cartea Judecatorilor de la nivelul unei naratiuni istorice la nivelul unei filosofii sacre a istoriei. Autorul inspirat al cartii a fost mai concentrat asupra lectiilor ce trebuiau invatate din istoria pe care o relateaza decat asupra istoriei insasi. Chiar si o citire in fuga a cartii Judecatorilor descopera faptul ca autorul a intentionat sa demonstreze ca mana lui Dumnezeu s-a manifestat in evenimentele de care au avut parte israelitii in noua lor tara. Urmarile erau sub controlul lui Dumnezeu si El a calauzit evenimentele prin care a trecut poporul astfel incat ei sa poata invata din experienta ca fericirea si siguranta lor consta in a-i sluji Lui.

O tema secundara a cartii este ca necazurile lui Israel erau legate in mare masura de influenta rea a paganilor cu care se invecinau. Cineva poate intreba de ce, daca locuitorii idolatri ai tarii au fost cei care au dus in ispita pe evrei, Dumnezeu nu a alungat pe canaaniti si amoriti si sa previna astfel apostazia poporului Sau. Autorul ofera o explicatie la aceasta obiectie intr-o sectiune a cartii (cap. 3:1-4). El spune aici ca Dumnezeu recunoaste valoarea dificultatilor in formarea caracterului. Din aceasta cauza El i-a lasat pe canaaniti in tara pentru a proba credinciosia lui Israel.

Un alt scop al autorului a fost sa descrie cum, sub conducerea si binecuvantarea lui Dumnezeu, niste triburi mici au fost in stare sa ocupe o pozitie permanenta intr-o tara ostila; sa descrie cum eroii lor au castigat faima si cum in mijlocul influentelor si diverselor interese, credinciosia fata de Dumnezeul lor i-a ferit de asimilarea de catre alte popoare.

Cartea Judecatorilor este impartita in cinci sectiuni bine marcate. Incepe cu o prefata istorica generala (1:1 – 2:5) in care se relateaza cuceririle partiale ale tarii dupa ce a fost impartita diferitelor triburi de catre Iosua. Triburile ataca singure teritoriul cazut la sorti ca mostenire; uneori, atunci cand sunt confruntati cu o rezistenta puternica, se unesc mai multe. In ciuda eforturilor lor, israelitii au avut doar un succes partial in a cuceri portiunile de tara ce le-au revenit. Naratiunea este prezentata de autor in asa fel incat sa arate ca esecul poporului a fost legat de lipsa de incredere in Dumnezeu. In acest fel el prezinta cititorului baza pentru toate necazurile ulterioare ale lui Israel, si arata de ce canaanitilor li s-a permis sa ramana in tara. Legaturile lui Israel cu canaanitii ramasi formeaza fundalul istoriei capitolelor urmatoare si explica de ce au fost necesari judecatorii.

Dupa ce stabileste tema, autorul trece la relatarea istoriei triburilor sub cei 12 judecatori (cap. 3:7 – 16:31). Este o istorie a pacatului care se repeta si a harului divin care in mod constant cauta cai de eliberare. Faptele de eroism a sase dintre eliberatori sunt relatate complet iar ale celorlalti sase sunt doar mentionate pe scurt. Episodul cu Abimelec este prezentat in intregime pentru a fi un avertisment pentru popor in ceea ce priveste pericolul alegerii unui imparat care sa nu implineasca cerintele divine (vezi Deuteronom 17:15).

Cartea se incheie cu doua apendice care descriu evenimente ce au avut loc in prima parte a perioadei judecatorilor. Primul, (cap. 17 si 18) descrie idolatria lui Mica si a sanctuarului din nord care a gazduit chipurile sale in semintia lui Dan, pana la moartea  lui Eli. Al doilea apendice (cap. 19-21) relateaza faptele rusinoase ale oamenilor din Ghibea lui Beniamin, si razbunarea celorlalte triburi. Relatarea se incheie cu incercarea de a salva de la disparitie tribul lui Beniamin dupa ce practic au fost aproape extirpati datorita pacatului lor.

Schita cartii

I.                   Prefata istorica generala: situatia la inceputul perioadei, 1:1 – 2:5.

A.    Eforturile triburilor de a-si consolida pozitia in Palestina, 1:1.36.
1.     Iuda si chenitii, 1:1-20.
2
.     Beniamin, 1:21.
3.     Manase si Efraim, 1:22-29.
4.     Zabulon, 1:30.
5.     Aser, 1:31-32.
6.     Neftali, 1:33.
7.     Dan (in sud), 1:34-36.

B.    Motivul esecului lor, 2:1-5.

II.                 Introducere tematica: concluziile si interpretarea istoriei acestei perioade de catre autor, 2:6 – 3:6.

A.    Prolog istoric care face legatura cu cartea lui Iosua, 2:6-10.

B.    Interpretarea istoriei pe care urmeaza sa o relateze autorul, 2:11 – 3:6.

III.               Istoria judecatorilor, 3:7 – 6:31.

A.    Otniel pune capat opresiunii invadatorilor din nord-est (mesopotamieni), 3:7-11.

B.    Ehud aduce eliberarea de sub invadatorii din sud-est (moabiti), 3:12-30.

C.    Șamgar, 3:31.

D.    Debora si Barac inlatura apasarea canaanitilor din nord, 4:1 – 5:31.

E.    Ghedeon, 6:1 – 8:32.
1.     Respingerea madianitilor din rasarit, 6:1 – 8:21.
2.     Evenimente ulterioare perioadei lui Ghedeon, 8:22-32.

F.     Uzurparea lui Abimelec, fiul lui Ghedeon, 8:33 – 9:57.

G.   Tola, 10:1-2.

H.    Iair, 10:3-5.

I.       Iefta, 10:6 – 12:7.
1.     Distrugerea invaziei amonite din rasarit, 10:6 – 11:33.
2.     Sacrificiul fiicei sale, 11:34-40.
3.     Lupte intre semintii in timpul perioadei lui Iefta, 12:1-7.

J.     Ibtan, 12:8-10.

K.    Elon, 12:11-12.

L.     Abdon, 12:13-15.

M.   Nasterea si lucrarile lui Samson, 13:1 – 16:31.

IV.               Doua apendice: Evenimente ce au avut loc in timpul perioadei judecatorilor, 17:1 – 21:25.

A.    Originea idolatriei lui Mica si a sanctuarului cu idolii sai din semintia lui Dan (nord), 17:1 – 18:31.
1.     Constrictia chipurilor, 17:1-6.
2.     Levitul care devine preot, 17:7-13.
3.     Mutarea chipurilor in Dan in timpul migrarii danitilor, 18:1-31.

B.    Faptele rele ale oamenilor din Beniamin si urmarile lor, 19:1 – 21:25.
1.     Oamenii din Ghibea lui Beniamin abuzeaza si omoara pe tiitoarea unui levit, 19:1-28.
2.     Pedepsirea oamenilor din Beniamin de catre celelalte triburi, 19:29 – 20:48.
3.     Incercarea de a feri de disparitie semintia lui Beniamin, 21:1-25.

            

 

 

 

 

Cartea Judecatorilor

| Comentarii la cartile biblice |
Despre autor
-