Am hotărât în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, […], şi să stărui astfel în nebunie […].Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii;mi-am făcut grădini şi livezi de pomi, şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori.
Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii.[…] Am avut cirezi de boi şi turme de oi, […].Mi-am strâns argint şi aur şi bogăţii […]. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei. […] Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cari le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt.Eclesiastul 2:3-11
Alerga de săreau pietrele în urma lui – goană adevărată. Toţi am ieşit la poartă să vedem după ce aleargă aşa de tare. S-a oprit undeva departe, lângă cimitirul din vale; îl prinsese. Ne-am dus iute, cu sufletul la gură să vedem ce se întâmplă. L-am găsit gâfâind, roşu la faţă, aruncat cu toată greutatea peste el, ca să nu-i scape. Strângea în braţe cu putere… vântul.
Societatea în care trăim, începând de la părinţi, rude, duhovnic sau profesori bine intenţionaţi şi până la puternicii oameni de media promovează variate forme de alergare după vânt, implicând culoare şi alergători diferiţi. Cei cu diplome de „pole position” sunt mai bine plasaţi la start, dar cei bazaţi sunt împinşi de curenţi puternici din spate şi se detaşează.
