34
Views

Cred că ai aceeaşi impresie pe care o am şi eu: tehnologia a schimbat radical societatea. Ea şi-a pus amprenta atât pe munca productivă, cât şi pe timpul nostru liber. Rar mai vedem oameni fără celular sau tineri fără căşti. Care părinte nu se plânge că micuţii lui nu petrec prea mult timp „navigând” pe internet sau jucându-se pe calculator? Nu ne mai atrag cărţile. Cine să mai citească când filmele abundă? Chiar şi filmele vechi par plictisitoare pe lângă producţiile de ultimă generaţie cu exces de adrenalină. Oare n-am pierdut ceva de preţ în acest proces? Am renunţat total la atuul lecturii – magia imaginaţiei?

Cu toate că apreciez filmele de calitate, până acum am întâlnit o singură producţie cinematografică care să întreacă scrierea care a inspirat-o. Faceţi o încercare: după ce vizionaţi un film bun, citiţi şi opera originală! Veţi găsi atâtea amănunte şi subtilităţi, culori şi trăiri, cum nici nu vă aşteptaţi.

Dar nu numai filmele ne produc pagube. Jocurile pe calculator intră şi ele la categoria „hoţi moderni ai timpului”. Partea pozitivă a lor ar fi relaxarea şi dezvoltarea anumitor deprinderi. Însă, dacă le acordăm prea mult timp, ne privăm de alte lucruri care ne-ar fi mult mai utile. V-aţi întrebat vreodată, după ce euforia câştigului a trecut, la capătul câtorva ore bune de joacă virtuală: „Ce am realizat de fapt?” › citește în continuare

3 în 1 (Lectură + relaxare + educaţie)

About The Author
-