PERISCOAPE SUPRASTELARE (6)
SIMBOLISTICA CIFREI 7 (urmare)
MITUL DESCOMPUNERII LUMINII
În formidabila dinamică a luminii fizice există, aşa cum s-a aratat, trei transformări fundamentale: compunere, descompunere şi recompunere. „Lumea luminii”, purtând însemnele suratei sale originale (lumina fizică) îmbracă aceleaşi destin al modelului său alegoric: compunere, descompunere şi recompunere.
Fascinantul fenomen de compunere al lumii fizice are loc în retina fiecărui ochi, atunci când aceasta întâlneşte undele electromagnelice. Compunerea „lumii luminii” sub aspect simbolic sau mitologic, are loc în cadrul creaţiunii. O lume strălucitoare care este formată în 7 zile, cea de-a 7-a zi, fiind exprimtă prin falnica sărbătoare a Sabatului.
Fabulosul fenomen de descompunere a luminii fizice în cele 7 culori (curcubeul) are loc atunci când lumina întâlneşte în calea sa, sub un anumit unghi de incidenţă, picăturile de apă. Dar dacă descompunerea fizică a luminii înseamnă despletirea ei în fantasticul spectru al celor 7 culori componente, descompunerea „lumii luminii”, în mod simbolic sau mitologic, poartă amprenta întunecată a unei degradări universale. De la fenomenul fizic extrem de cunoscut, curcubeul, şi până la setul de dezastre a celor 7 Peceţi, este o diferenţă extrem de mare.
Cascada de culori a curcubeului este folosită ca semn ilustrativ de prim rang şi pentru a ilustra Planul de Mântuire. Fiindcă Cele 7 Peceţi merg mână în mână, aşa cum vom vedea, şi cu Planul de Mântuire.
Curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, vă va sluji ca semn al legâmântului dintre Mine şi pămmânt – Gen. 9, 13.
În consecinţă, ilustraţiile mertaforice ale curcubeului, arată, pe de o parte, descompunerea „lumii luminii” sub forma celor 7 Peceţi. Iar, pe de altă parte, ilustrează într-o logica destul de clară refacerea „lumii luminii”. O refacere a „lumii luminii” terestre care este prezentată în Apocalipsa prin intermediul celor 7 Scrisori. O serie de imagini care arată şi descompunerea adevărului şi refacerea acestuia pe parcurs.
Adevărata ilustraţie ca de junglă sau de criză cumplită care stăbate ca un taifun circumferinţa pământului este – în semantica biblică – marea dramă a celor 7 Peceţi. Un tablou cu aer de epavă al omenirii. O analiză atentă a acestor monstruozităţi fenomenologice ne duce la ideea că avem în faţă 7 deschideri năucitoare prin care năvâlesc în aceeaşi clipă 7 Stihii.
Interpretarea clasică de aşezare a tragediei terestre a celor 7 Peceţi ca mărgelele pe o sfoară este contrazisă de însăşi faptele în cauză. Cei patru Cai apocaliptici – Calul alb, Calul negru, Calul roşu şi Calul galben – ilustrează fenomene care se petrec în acelelaş moment istoric. De exemplu, Calul alb (Pecetea1) sau mişcarea religioasă biblică este lovită, în mod concomitent: (a) de Calul Roşu (Pecetea 2) prin persecuţia religioasă, (b) de Calul negru (Pecetea 3), prin conceptele greşite despre adevăr şi, (d) însfârşit prin Calul galben (Pecetea 4), care reprezină mişcarea spiritistă.
Următoarele 3 Peceţi au loc, de asemene, în mod concomitent cu cele 4 Peceţi anterioare. Este clar faptul că, în acelaşi timp, cu alergarea împreună a celor 4 Cai îşi fac loc, alături de aceştia, şi: (e) Sufletele de sub altar (Pecetea 5), reprezentând aşteptarea ritualului anual al Zilei Ispăşirii sau a judecăţii divine), (f) imaginea simbolică a dezastrelor naturale (Pecetea 6) sau entropia naturii terestre şi periterestre, şi (g) precum şi cele trei fenomene (întruparea Domnului Hristos şi jertfa Sa, mijlocirea zilnică a Domnului Hristos şi cele 7 Trâmbiţe (Pecetea 7).
În concluzie, în tragica muzeologie a omenirii căzute în păcat şi moarte, se precizează imagistic faptul că cele 7 culori ale luminii fizice sunt similare celor 7 Peceţi. Cu alte cuvinte, cele 7 Peceţi reprezintă descompunerea simbolică a „lumiii luminii”. Aşa cum culorile curcubeului apar toate dodată, şi cele 7 Peceţi se manifestă toate în acelaşi timp. Cele 7 forme de denaturare ale istoriei umane, se identifică în totul cu aceste 7 Peceţi, reprezentând cele 7 feţe dezastruoase ale istoriei terestre: Pecetea 1 (istoria religioasă pură şi degradată) Pecetea 2 (istoria războaielor şi a revoluţiilor), Pecetea 3 (istoria denaturării ideologice a adevărului), Pecetea 4 (istoria spirirismului), Pecetea 5 (istoria aşteptării religioase până la ritualul anual sau la judecata divină), Pecetea a 6 (istoria degradării entropice a lumii terestre şi periterestre) şi Pecetea a 7 (istoria pământească a Domnului Hristos şi istoia celor 7 Trâmbiţe).
Profeţia spune că înainte de ruperea celor 7 Peceţi, profetul plânge. Plânge pentru faptul că nu se găseşte nimeni să rupă cele 7 Peceţi. Pe cerul profeţiei apare o cutremurătoare întrebare care străpunge cerul ca un fulger:
Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţiile ? – Apoc. 5, 2 ?).
A rupe cele 7 Peceţi este egal cu a lăsa să se deruleze o lume căzută în păcat şi în moarte. Înseamnă a deschide cutia Pandorei terestre. Înseamnă a da drumul lumii umane cu cele 7 nenorociri care năvăleasc întocmal ca nişe molime pustiitoare. Un fapt care implică o responsabilitate divină uimitoare. Şi anume, asigurarea mai înainte, în mod paralel, a Planului de Mântuire pentru salvarea acestei lumi.
Şi o îndelungată vreme, nu răsare de nicăieri nici un răspuns, ci doar nişe lacrimi şi nişte suspine.
Şi am plâns mult, pentru nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite la ea – Apoc. 5, 4.
Şi cu toate că zguduitoarea întrebare, împreună cu plânsul profetului, plutesc în mod sincer, desupa lumii terestre, totuşi întreaga scenă este pur şi simplu regizată în miezul acestei viziunii cu aer de film. Acest dramatic spectacol de importanţă universală, este introdus în piesa centrală, întocmai ca într-un act de teatru, cu un scop bine stabilit. Şi anume, cu scopul de-a ne atrage atenţia la faptul că lansarea istoriei umane cu întregul său haos nesfârşit, atrage după sine soarta finală fără nici un fel de ieşire, prin ea însăşi, a acestei omenirii. Şi nu este cu putinţă să fie ridicate clapele săvilitoare pentru ca toate cele 7 ipostaze profetice, atât timp cât nu poneşte în mod paralel şi Planul de Mântuire.
Cele 7 Peceţi şi Planul de Mântuire: două fenomene legate, unul de altul, ca ziua de noapte. Două spectacole febrile care treuie să-şi pleace grumazul în acelaşi jug. Nu poate fi pornită în spaţiul cosmic o lume care transformă lumina în întuneric, dacă nu există paralel cu ea şi o altă lume care transormă întunericul în lumină.
Mai exact, nu se poate da drumul unei lumi a dezastrului universal, dacă nu i se dă drumul şi unei lumi a Planului de Mântuire. Şi nici invers. Un Plan de Mântuire nu are sensul să fie pus în acţiune, dacă nu există o lume scufundată adânc în entropia morală (păcatul) şi entropia fizică (moartea).
Şi prorocul plânge findcă nu vede nici o speranţă şi fiindcă ruperea Peceţilor înseamnă jertfă divină. Plânge până când se găseşte Cineva care să aducă jertfa divină. Numai atunci lumea umană poate să se deruleze cu ploaia ei de dezastre. Două sisteme condiţionale. Unul fără celălalt reprezentând un non sens. Şi totuşi cea ditâi trebuie să fie lumea cărţii cu 7 Peceţi.
Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu Plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschină cartea, şi cele şapte peceţi ale ei. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea 7 coarne şi 7 ochi, care sunt cele 7 Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul ” – Apoc. 5, 5.
Pecetea a 7-a – una din cele 7 galerii ale Labirintului acestei lumi – arată tocmai întruparea acestui măreţ personaj.
Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas – Apoc. 8, 1.
Tăcerea de aprope o jumătate de ceas, în cer, reprezintă tocmai timpul de 31 de ani de coborâre a Domnului Hristos pe pământ. Aproape o jumătate de „ceas” înseamnă absenţa Sa din cerururi nu timp de 30 de minute, ci de aproape 30 minute. Adică 31 de minute (1 minut = 1 an). Acest sistem de decodificare este folosit şi la decodificarea durate Fiarei a II (Fiara din Adânc). Un ceas al acesteia (Apoc. 17, 12) înseamnă 60 de ani (1 minut = 1 an).
Paradigma celor 7 peceţi funcţionează, din punct de vedere istoric, de la începutul lumii. În cazul Apocalipsei însă, care descrie cele 7 Peceţi, tragedia acestora este prezentată, în aşa fel, încât foate fi interpretată că ar avea loc abia de la începutul Noului Testament. Este vorba despre evaluarea acestor Peceţi, după coborârea concretă, pe pământ a Domnului Hristos. Adică de la jertfirea Sa reală.
Fenomenul de descompunere a luminii fizice în versiunea apocaliptică precizează apectul pe care-l îmbracă destrămarea „lumii luminii” în forma ei specifică. Şi este vorba despre un mit. Mitul descompunerii „limii luminii” sau mitul celor 7 Peceţi. De ce un mit ? Fiindcă cele 7 Peceţi sunt o serie de imagini ilustrative care reprezintă „ceva” (Cai, suflete sub altar, o tăcere de aproape o jumătate de ceas, trâmbiţe etc) care se referă la „altceva”. Adică la o lume degradată în toată istoria ei îndelungată. Cu mitul descompunerii „lumii luminii” începe şi se exprimă până la capăt istoria degradată sau denaturată a acestei lumi.
Şi nu numai atât. Cele 7 Peceţi constituie baza structurală a întregii Apocalipse. Peceţiile sunt coloana vertebrală a acestei cărţi labirintice. Aşezate una sub alta, Peceţiile, formează un fel de obelisc al descompunerii „lumii lumnii”, un obelics din care izvorăsc cele 7 aspecte ale istoriei terestre degradate.
– Din Pecetea 1 (Calul alb) izvorăsc cele 7 Scrisori care ilustereaza anevoiosul drum al acestuia (Apoc. 2, 1-29: 3, 1-22)
– Din Pecetea 2 (Calul roşu) izvorăsc cele 7 capete ale Fiarei I şi capul al 8-lea al Fiarei a doua sau a Fiarei din Pământ sau din Adânc (Apoc. 12, 1-17; 13, 1-18; 17, 1-18)
– Din Pecetea 3 (Calul negru) izvorăşte istoria Femeii în purpură sau istoria Babilonului celui Mare (Apoc. 17, 1-18)
– Din Pecetea 4 (Calul galben) isvorăşte istoria manifestărilor oculte care interesează istoria întregii lumi (Apoc. 12, 1-13)
– Din Pecetea a 5-a (Sufletele sub Altar) izvorăsc toate aspectele Sanctuarului, cu aşteptarea acestora suflete până la ritualul anual (Apoc. 8, 3-4; 11, 19; 15, 1-8)
– Din Pecetea a 6-a (cutremure, întunecarea soarelui şi a lunii) izvorăşte istoria entropiei terestre şi periterestre (Apoc. 6, 12-17)
– Din Pecetea a 7-a (Tăcerea în cer, cele 7 Trâmbiţe etc) izvorăşte istoria terestră a Domnului Htistos, şi cele 7 conflicte ale Europei (Apoc, 8, 1-12; 9, 1-21, 11, 15).
În faţa acestui stâlp arhitectural, omul asistă cutremurat. Metafora descompunerii „lumii luminii” poartă în ea întreaga tragedie a istoriei noatre de la religie şi pănă la groznica năvălire a invadatorilor acestei lumi. Omul inventariază continuu deszastru după dezastru într-o paradoxală admiraţe şi repulsie pentru tot trecutul şi viitorul unei asemenea omeniri. Trăim cu toţii tragicul ecou al descompunerii acestei „lumi a luminii” şi, în acelaşi timp, trăim beneficul efect al Planului de Mântuire, pentru soluţionarea finală a acestui tragism.
