PERISCOAPE SUPRASTELARE (2)
SISTEMUL SIMBOLIC AL CIFREI 2 (continuare)
2. SISTEMUL STRUCTURAL BINOMIC AL LEGII DIVIN-JURIDICE
Introducere
Sistemul smbolic este asemenea unui ingenios periscop prin intermediul căruia putem să vedem din „ceva” în „altceva”. Putem să privim prin prisma asemănării, din lumea „semnicantului” în lumea „semnificatului”. O importantă metodă metaforică, a Bibliei, prin care ochiul nostru zboară din submarinul „planetar”, în lumea de deasupra oceanului „stelar”. O vedere intuitivă prin caracteristicile oferite de simbolistica biblică diversă.
În studiul anterior am vizat simbolistica intuitivă sau prin asemănare. De data aceasta studiem simbolistica de tip convenţional. Adică toate acele simboluri, în care raportul dintre semnificant şi semnificat nu este lăsat la dispoziţia noastră, ci este stabilit printr-o relaţie anterioară. În această privinţă, exemplul cel mai grăitor este reprezentat de semnele de circulaţie sau de limbajul uman.
Trebuie precizat, în această privinţă, faptul că lumea noastră, este întemeiată, în foarte multe aspecte ale ei, pe fundamentul simbolisticii convenţionale. În cadrul studiului nostru este vorba despre simbolismul cifrei 2. Adică despre sistemul structurii binomice. Suntem o metaforă a Creatorului. Nu în natura noastră, ci în esenţa noastră. Prin calitatea de persoane suntem „asemenea” Creatorului. Suntem „dumnezei” (Ioan 10, 34; Ps. 82, 6), adică personalităţi în natura noastră limitată. Creatorul este „Dumnezeu”, adică personalitate, în Universul nelimitat. Forma de contingenţă dintre natura umană şi natura divină – un aspect binomic – este o caracteristică universală şi convenţională. Nu trebuie să ne mire deloc faptul că şi comunicarea dintre lumea divină şi lumea umană se bazează pe metaforă sub toate formele ei (poetică, ritualică, parabolică, legendară, mitologică etc). Suntel lumi în relaţii metaforice.
Simbolistica lumii umane este, aşadar, nu numai o simbolistică prin decodificare intuitivă. Adică în conformitate cu principiul asemanării, ci şi convenţională. În metafora convenţională raportul dintre semnificant şi semnificat este stabilit prin convenţie anterioară. Una dintre metaforele convenţionale creaţionale este însăşi structura vie. Elementul principal fiind ADN-ul. Acesta funcţionează automat într-un simbolism convenţional. Un sistem meaforic convenţional – înscris în materia vie de către Creatorul Însuşi – pentru organizarea structurii vii. ADN-ul realizează simbolistica sa prin cele două coduri paralele, ale celor două catene, prin care se plasează aminoacizii, în proteine, într-o anumită ordine fixă. Cele două ramuri al ADN tricotează, asemenea unor andrele codificate, materiei vie.
Metaforele convenţionale – structurile terestre prin reguli convenţionale – abundă în viaţa noastră terestră. Limbajul uman este născut printr-o asociere convenţională între obiecte şi cuvinte. Adam a „pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului” (Gen. 2, 20 p.p.). Mamele şi apoi dicţionareale imprimă în copii sistemele simbolice ale fiecărei limbi terestre. De la ceasornicul de pe masă care toacă timpul în unităţi de măsură numite convenţional – secunde, minute, ore – si până stiloul care înşiră simboluri pe foile de hârtie, totul este un rod al simbolisticii convenţiale. Analogia convenţională domină viaţa actuală. Întreaga mass-media se răspândeşte pe cale simbolică, nu mai vorbim de industria automată care funcţionează conform simbolisticii convenţionare, de obicei digitalică.
Metafora este binomică. Se exprimă prin raportul dintre semnificant şi semnificat. Tot ceea este metaforic este, în acelaşi timp, binomic. Adică este format din două elemente structurale.
SISTEMUL STRUCTURAL BINOMIC AL LEGII DIVIN-JURIDICE
Primul simbol binomic convenţional este, aşa cum s-a spus anterior, structura naturii umane. Suntem fiinţe alcătuite din două niveluri: trup-spirit. Este ştiut faptul că natura noastră este compusă din aceste două structuri diferite. Suntem fiinţe binomice sau dihotomice: nivelul material de tip automat-inconştient (trupul) şi nivelul spiritual de tip conştient-liber (spiritul).
– Prin nivelul conştient-liber (spiritul) se naşte cultura umană. Comportarea liberă. Cultura este sediul păcatulului. Nu natura. Păcatul aparţine exclusiv moralei. Deci libertăţii umane.
– Prin nivelul automat-impus (trupul) se naşte natura umană. Existenţa vie. Sediul morţii. Moartea nu aparţine culturii, ci naturii. Aparţine exclusiv condamnării. Pedepsei divine.
Natura umană nu îmbracă întâmplător aceste două niveluri structurale distincte: nivelul spiritual (conştient-liber) şi nivelul material (automat-impus). Numai în felul acesta, prin două niveluri de lucru – corp-spirit – omul poate deveni personalitate. Numai în felul acesta se poate trece de la materie la spirit. Omul se poate înălţa de la inconştient la conştient. Poate capăta caracter de persoană.
Acesta este primul motiv pentru care persoana umană este formată din două niveluri distincte. Aşa cum se ştie, din practica existenţei şi reproducerii umane, informaţia genetică este cantonată în noi prin creaţiune (ADN), în mod convenţional. Fiecare fiinţă umană se naşte, în mod genetic, cu posibilitatea formării celor două niveluri structurale distincte – trup-spirit – pentru a putea să îndeplinească în final calitatea de persoană.
Există şi al doilea motiv pentru care fiinţa umană este împărţită în două compartimente distincte: trupul uman şi spiritul uman. Şi anume, pentru ca persoana umană să poată fi coordonată de Legea divin-juridică (morală şi penală).
În acelaşi timp, trebuie spus, şi faptul opus. Şi anume, că din cauza dublei structuri – corp-spirit – a fiinţei umane, Legea divin-juridică trebuie să îmbrace o structură binomică: morală şi penală.
Altfel spus, Legea divin-juridică trebuie să îmbrace structura cifrei 2, fiindcă numai prin cele două normative – moral şi penal – poate să coordoneze făptura umană.
– Normativul moral: atunci când acesta este încălcat, prin nerspectarea celor 10 Porunci (Decalogul) de către spiritul uman, se naşte Păcatul. O certă dovadă că Păcatul aparţine spritualităţii umane.
– Normativul penal: ori de câte ori este încălcat normativul moral, este activat şi normativul penal, impunând aplicarea Morţii asupra trupului uman. O certă dovadă că Moartea aparţine naturii fizice.
Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii; Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, bine faceţi. Dar dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi păcat, şi sunteţi
osândiţi de Lege ca nişte călcători de Lege – Iac. 2, 8-9.
Aşa cum am văzut, există un lanţ de motive pentru care natura umană şi coordonarea sa juridică poartă destinul cifrei 2. Primul motiv constă în faptul că numai printr-o dublă structură – corp-spirit – omul se poare ridica la statutul de personalitate. Cel de al doilea motiv constă în faptul că, numai în calitatea sa de persoană, fiinţa umană poate fi coordonată spiritual şi pedepsită fizic, de către Legea divin-jurică. Iar cel de-al treilea motiv, constă în faptul că Legea divin-juridică însăşi trebuie să capete o structură binomică: să indice păcatul prin normativul moral (asupra spiritului) şi să impună moartea prin normativul penal (asupra trupului).
Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti !”… Odinioară fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea – Rom. 7, 7 d.p. 9, 10.
În calitate de apărătoare absolută, atât a libertăţii, cât şi a dreptăţii, Legea divin-juridică trebuie să întruchipeze în mod concomitent şi un aspet liber, şi un aspect impus. Acest fapt necesită ca Legea divin-juridică să îmbrace un caracter binomic: un aspect liber pentru normativul moral şi un aspect impus pentru normativul penal.
În consecinţă, Legea divin-juridic nu este nici o Lege liberă, nici o Lege impusă. Este vorba despre o Lege divin-juridică binomică mixtă: deplin liberă în domeniul moral, şi total impusă în domeniul penal.
Multă vreme nu se cunoaşte aspectul binomic al Legii divin-juridice. Se cunoaşte doar aspectul monomic. Adică numai cele 10 Porunci. De exemplu, se ştie că Reforma religioasă a secolului al XVI-lea (protestantismul) nu concepe prin noţiunea de Lege decât existenţa celor 10 Porunci. Din această cauză, această reformă, nici nu poate concepe corect sistemul mântuirii. Din moment ce există numai normativul moral, atunci conflictul dintre om şi Lege se manifestă numai sub formă de Păcat. Adică încălcarea unei singure dreptăţii: dreptatea morală.
În acest caz, Domnul Hristos are misiunea doar de a pune capăt Păcatului uman. Şi calea recomandată de Reforma secolului al XVI-ea constă în acordarea „neprihănirii” Domnului Hristos. În felul acesta, El acoperă Păcatele noastre prin credinţa în acoperirea neascultării noastre cu ascultarea Lui: neprihănirea exclusiv prin credinţă (principiul nebiblic al faptului că suntem „socotiţi” drepţi, moral, prin credinţă). Un fapt nebiblic deoarece Legea divină nu admite nici moral, nici penal substituirea identităţii nimănui.
Există şi ideea protestantă a „puterii” Domnului Hristos care ar executa în om ascultarea deplină prin neprihănirea exclusiv prin credinţă (principiul nebiblic al faptului că suntem „făcuţi” drepţi, moal, prin credinţă). Noţiunea de personalitate nu poate admite o asememea acţiune. Se ştie că în cadrul personalităţii nu poate funcţiona nici o „putere” în afară de „puterea” ideii.
Toate aceste concepţii, de mai sus, sunt elaborate în perioada de timp în care noţiunea de Legea divin-juridică este concepută monomic, iar noţiunea de personalitate nu există încă. O caracteristică a protestantismului. O idee valabilă numai pentru creştinismul postapostolic degradat. Un creştinism care este transformat într-un mit: Mitul hristic. Adică o încredere în primirea Domnului Hristos ca pe o forţă transformatoare şi mântuitoare. În felul acesta, creştinismul pătrunde cu o atât de mare uşurinţă, în lumea politeistă.
In vederea judecăţii divine, trebuie să apară în istoria religioasă, mişcarea confesională care să prezinte corect Legea divin-juridică. Un fapt care impune înţelegerea structurii binomice a acesteia: existenţa normativului moral şi a normativul penal. În cazul acesta, conflictul dintre om şi Lege se soldează cu două consecinţe grave: Păcatul şi Moartea.
– Păcatul (încălcarea dreptăţii morale) nu poate fi îndepărtat decât de către persoana în cauză, prin pocăinţa proprie, sub călăuzirea divin-educaţională a Duhului Sfânt: dreptatea prin fapta de pocăinţă.
– Moartea (impunerea dreptăţii penale) nu poate fi îndepărtată de la sine de către om. Rezolvarea acesteia n-o poate face decât Domnul Hristos prin moartea Sa, realizând dreptatea penală a Legii în locul acestuia: dreptatea prin credinţa în jertfa Sa.
Planul de Mântuire conţine astfel două dreptăţi:
– Dreptatea prin fapta de pocăinţă sub călauzirea Duhului Sfânt sau de reîntoarcere spre Decalog.
– Dreptatea prin credinţa în moartea Domnului Hristos sau iertarea prin substituirea morţii omului de către Domnul Hristos, prin Cruce.
Este clar faptul că nici acest mod de lucru, prezentat mai sus, nu poate fi realizat atat de simplist, din cauză că Legea divin-juridică se opune substituirii pedepsei. Din această cauză, adevărata explicare biblică a mântuirii este prezentată de Domnul Hristos lui Nicodem în conferinţa acelei nopţii vestite, sub forma paradoxului mântuirii (Ioan 3, 5-14).
Este necesar ca înainte de Judecata divină să se cunoască structura binomică a Legii divin-juridice. Expresia judecăţi divine constă în cercetarea persoanelor înscrise în Cartea vieţii în domeniul celor două dreptăţi.
O operaţie doctrinară absolut necesară care constă în sudura dintre Decalog şi Cruce. O sudură pe care o realizează Mişcarea adventă. Adică Reforma religioasă a secolului al XIX-lea (declanşată în 1844). O reformă religioasă apărută prin mandat profetic şi care are menirea să aducă în practica religioasă principiul divin din Apoc. 14.12. „păzirea poruncilor şi credinţa în Isus”.
Şi adventismul n-ar fi îndeplinit niciodată această misiune religioasă, de descoperire empirică – a binomismului Legii divin-juridice – dacă în componenţa grupării acestuia n-ar fi participat reprezentaţi din orientarea deistă care susţin preponderent Decalogul şi din orientarea teistă care susţin preponderent Crucea. Un complex de împrejurări care a determinat înţelegerea celor două operaţii ale Harului:
– Recunoaşterea şi respectarea Decalogului prin Duhul Sfânt (îndreptăţirea prin fapta de pocăinţă)
– Recunoaşterea şi primirea Cruci prin Domnul Hristos (îndreptăţirea prin credinţa în jertfa lui înlocuitoare).
În felul acesta se înţelege faptul că întregul aspect al problemei raportului dintre om şi Dumnezeu este subordonat sistemului structurii binomice (vom prezenta câteva studii). Un motiv pentru care întregul sistem simbolic al raportului dintre om şi Dumnezeu se îndeplineşte în mod convenţional prin sistemul de lucru de natură binomică.
(Va urma)
