FORTĂREAŢA DIN PUSTIU
(Eseu biblic)
(18)
1.2. FAZA SECUNDARĂ A REFORMEI RELIGIOASE A SECOLULUI AL XIX-LEA (urmare)
DREPTATEA MÂNTUIRII
Corectarea fazei primare a Reformei religioase a secolului al XIX-lea, în faza secundară, presupune revizuirea tuturor doctrinelor religioase care sunt greşit interpretate. Cele mai importante doctrine care trebuie supuse acestui proces de redresare sunt: Judecata divină, Sanctuarul ceresc şi Dreptatea mântuirii etc. Aducerea acestor doctrine la acelaşi numitor cu Biblia este o cerinţă imperioasă a vremurilor noastre. Altfel rămânem nebiblici.
Subliniem că această cerinţă a corectării radicale interesează Biserica în întregime (organizaţie şi individ). Probabil că organizaţia n-o va îndeplini niciodată. Nici nu este important, întrucât mântuirea nu este organizaţională, ci individuală. Important este ca individul, adică fiecare în parte, să studieze Biblia şi să se corecteze singur.
Dintre toate temele doctrinare, care trebuie corectate individual, dreptatea mântuirii se află pe primul loc. Este necesar să precizăm că în loc de termenul dreptate se poate folosi termenul de îndreptăţire. Utilizarea termenului de neprihănire, în locul termenului de dreptate sau îndreptăţire, nu este nici în logica fenomenului juridic, nici în logica termenului grec.
– Nu este în logica fenomenului juridic deoarece dreptatea sau îndreptăţirea este un fenomen de tip juridic, în timp ce, neprihănirea este un fenomen de tip moral (cu acest termen nu se poate acoperi normativul penal al Legii divin-juridice).
– Nu este în logica termenului grec întrucât termenul îndreptăţire este tradus greşit de D. Cornilescu cu termenul neprihănire (ceilalţi traducărori români şi uniersali folosesc în mod corect expresia îndreptăţire sau dreptate)
Noţiunea de dreptate este dependentă întotdeauna de noţiunea de lege. Nu poate exista noţiunea de dreptate fără noţiunea de lege. Tot aşa cum nu poate exista noţiunea de lege fără o dreptate pe care s-o reglementeze.
În lumina conceptului biblic şi în lumina ritualurilor biblice ale mântuirii, structura Legii divin-jurice este binomică: normativul moral şi normativul penal.
Normativul moral reglementează, în mod liber, obligativitatea umană. Omul poate respeca sau nu, în mod liber, cerinţele morale ale Legii divine. Din punct de vedere juridic, normativul moral este (a) neafectat prin (prin ascultare), (b) afectat (prin păcătuire) şi poate fi (c) dezafectat (prin pocăinţă). Realizarea pocănţei este posiblă de către omul educat prin Cuvântul lui Dumnezeu.
Normativul penal reglementează, în mod impus, obligativitatea divină. Dumnezeu trebuie să repecte necondiţionat normativul penal al Legii. Din punct de vedere juridic, normativul penal este (a) neactivat (prin ascultare) (b) activat (prin păcătuire), dar nu poate fi (c) dezactivat (prin pocăinţă). Dezactivarea normativului penal nu poate fi realizată decât prin moartea Domnului Hristos.
Se spune că Legea divin-juridică este o lege liberă. Nu este corect. Legea divin-juridică este mixtă: şi liberă, şi impusă.
– O Lege liberă şi reversibilă în domeniul normativului moral.
– O Lege impusă şi ireversibilă în domeniul normativului penal.
Din cauza irevesibilităţii penale, Legea divin-juridică nu acceptă iertarea sau mântuirea.
În acelaşi timp, Legea divin-juridică reglementează, prin intermediul celor două normative din structura ei, sistemul dreptăţii divine.
Normativul moral reglementează dreptatea morală: dreptatea morală este (a) neafectată (prin ascultare), (b) afectată (prin neascultare) şi (c) dezafectată (prin pocăinţă),
Normativul penal reglementează dreptatea penală: dreptatea penală este (a) neactivată (prin ascultare), (b) activată (prin neascultare), dar nu poate fi (c) dezactivată (prin pocăiţă).
La fel ca şi normativul penal, dreptatea penală o dată activată este irevocabiă, cerând necondiţionat condamnarea persoanei umane. Ca atare, Lege divină remarcă dezordinea liberă, şi aplică pedeapsa, fără să conţină nici o reglementare care să accepte salvarea sau mântuirea omului. Dezactivarea dreptăţii penale n-o poate realiza decât Domnul Hristos prin moartea Sa.
Aşa cum nu există în domeniul Legii divin-juridice, un singur normativ, tot aşa nu există nici o singură dreptate. În relaţiile juridice dintre om şi Dumnezeu se interpun întotdeauna două dreptăţi: dreptatea de ordin moral şi dreptatea de ordin penal.
LEGEA DIVIN-JURIDICĂ
I I
Normativul Normativul
moral penal
I I
Dreptatea Dreptatea
morală penală
DREPTATEA MÂNTUIRII ÎN FAZA PRIMARĂ A REFORMEI ADVENTE
În faza primară a Reformei advente (1844-1993) există, în mod succesiv, două doctrine distincte ale mântuirii: doctrina biblică a anului 1861 şi doctrina nebiblică a anului 1888.
Dreptatea mântuirii în doctrina adventă biblică a anului 1861
Anul 1861 este anul înfiinţării Bisericii AZŞ. Deşi nu se cunoaşte, atunci, dubla funţie sau dublul mormativ al Legii divin-juridice, se deduce totuşi din sistemul biblic, atât conceptual, cât şi ritualic, faptul că în mântuire există două dreptăţi. Dovada o constituie principiul apocaliptic: „Păzirea poruncilor lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apoc. 14, 12), prezentând cele două problematici ale mântuirii.
Se porneşte de la starea reală a omenirii şi se preconizează, biblic, modalitatea de mântuire.
– Starea reală a omenirii este caracterizată prin conflictul cu Legea divină. Un conflict exprimat prin două probleme: păcatul (afectarea dreptăţii morale) şi moartea (activarea dreptăţii penale).
Mântuirea omenirii necesită soluţionarea celor două probleme caracteristice ale conflictului juridic dintre om şi Legea divină: dezafectarea dreptăţii morale şi dezactivarea dreptăţii penale.
– Dezafectarea dreptăţii morale este realizată de către om prin Pocăinţa umană cu ajutorul divin-educaţional din partea Duhului sfânt: dreptatea prin fapta de pocăinţă umană.
– Dezactivarea dreptăţii penale este realizată de Domnul Hristos prin Iertarea divină, acordată prin credinţă numai omului care realizează pocăinţa: dreptatea prin credinţa în iertarea divină.
Este vorba despre dubla dreptate (dreptate prin fapta de pocăinţă umană şi dreptatea prin credinţă în jertfa divină): antropo-hristocentrismul.
Se consideră că omul este o persoană liberă, şi că păcatul sau pocăinţa sunt manifestările libere, şi deci posibil de stopat de către persoana umană.
O asemenea doctrină este salutară biblic şi este semnalată în cea de-a doua solie îngerească prin expresiea „a căzut, a căzut Babilonul” (Apoc. 14, 8). Altfel spus, căderea ideologică a Babilonului. Într-adevăr, Biserica AZŞ rezlovă pentru prima dată, în istoria creştinismului, de la epoca apostolică, marea confuzie din domeniul mântuirii. Adică descoperirea celor două dreptăţi ale mântuirii: dreptatea morală pe care omul trebuie să o refacă prin reascultarea de Decalog şi dreptatea penală pe care Domnul Hristos trebuie s-o realizeze pe Cruce
Dreptatea mântuirii în doctrina adventă nebiblică a anului 1888
Anul 1888 reprezintă o răsturnare a doctrinei advente a mântuirii din 1861. Se porneşte de la faptul că nu întreaga Biserică AZŞ este de acord cu doctrina dublei dreptăţii (dreptatea prin fapta de pocăinţă sub călăuzirea educativ a Duhului Sfânt şi dreptatea prin credinţa în Domnul Hristos). Adică în implicarea egală a Decalogului şi a Crucii în Mântuire.
Grupul Smith-Butler (adventismul biblic de tipul Decalogului + Cruce) este contracarat de grupul Jones-Waggoner (adventismul protestant de tipul exclusiv al Crucii). Aceştia din urmă primesc un ajutor ideologic greşit şi din partea Ellenei Wihte.
Grupul Jones-Waggoner, de orientare protestantă, preia ideea mântuirii exclusiv prin credinţă, exact ca în Reforma religioasă secolului al XVI-lea şi o imprimă, în mod fals, Mişcării advente: hristocentrismul.
Mântuirea prin credinţă învaţă că Domnul Hristos satisface atât dreptatea morală a omului prin îndeplinirea Decalogului în fiinţa umană (prin puterea Sa miraculoasă), cât şi dreptatea penală (prin jertfa sa) pe Cruce.
Două contraargumente pot fi aduse acestui sistem conceptual:
– Numai omul poate dezafecta dreptatea morală pe calea comportamentului propriu. Omul este o persoană liberă, o personalitate, şi nu poate fi condusă decât prin idei. Orice puterea supranaturală transformă omul într-un robot sau automat.
– Numai Domnul Hristos poate dezactiva dreptatea penală prin moartea Sa substituitoare. Domnul Hristos nu poate acorda moartea Sa substituitoare, decât unei persoane care dezafectează dreptatea morală prin pocăinţă.
DREPTATEA MÂNTUIRII ÎN FAZA SECUNDARĂ A REFORMEI ADVENTE
Faza secundară a Reformei religioase a secolului al XIX-lea trebuie să se desfăşoare în momentul actual. În această reformă, despre care se vorbeşte foarte mult în zilele noastre, este necesar să refacem conceptul mântuirii de la înfiinţarea Bisericii AZŞ (1861). Adică refacerea dublei dreptăţi în mântuire – dezafectarea dreptăţii morale (pocăinţa umană) şi dezactivarea dreptăţii penale (iertarea divină) – exact ca în adventismul iniţial (1861): antropo-hristocentrismul.
Este necesar să apelăm la cunoştinţele actuale moderne pentru susţinerea conceptelor advente iniţiale:
– Noţiunea de personalitate umană. O noţiune care nu permite alt mod de acţiune asupra omului decât ideea sau cunoaşterea (formarea omului în şcoala divin-educaţională a Duhului Sfânt). Noţiunea de „putere” este valabilă numai pentru roboţi.
– Noţiunea de structură binormativă – morală şi penală – a Legii divine şi despre modul diferit de soluţionare a acestora (normativul moral nu-l poate satisface decât omul, iar normativul penal nu-l poate satisface decât Domnul Hristos).
Mântuirea exclusiv prin Domnul Hristos, adică rezolvarea de către El – atât a păcatului, cât şi a morţii – este o contradicţie care afectează întreaga problematică a ordinii libere universale. Divinitatea doreşte ca fiinţele libere să respecte prin ele însele, în calitate de persoane, principiile ordinii libere universale.
Cele două dezordini fundamentale ale lumii umane – dezordinea spirituală şi dezordinea fizică – au cauzele lor diferite.
– Dezordinea spirituală – păcatul – nu este o „forţă” ideatică distrugătoare, ci un mod de relaţie dăunătoare, pe care omul o manifestă în deplină libertate. Omul este liber să manifeste sau să nu manifeste anumite acţiuni. Totul depinde de convingerea sa, pe baza ideilor prinite din Cuvântul lui Dumnezeu.
– Dezordinea fizică – moartea – nu este o „forţă” fizică distrugătoare. ci rezultatul entropiei generale a lumii umane. O entropie care se datorează retragerii asistenţei divine din lumea care a ales să ingere din Pomul cunoştinţei binelui şi răului (lumea păcatului). O retragere care este exprimată simbolic prin interzicerea accesului uman la Pomul vieţii.
Cu aceste cuoştinţe noi despre esenţa Bibliei si esenţa realităţii nu mai putem adera la ideile medievale ale Reformei religioase a seclului al XVI-lea. Şi, de asemenea, nu putem fi de acord cu cotitura antibiblică de la Minneapolis în anul 1888.
Oricine înţelege personal falsul sistem de gândire bibliă în care plutim religios de peste un secol (1888) trebuie să se angajese singur în Miscarea adventă interioară individuală pentru tratarea superioară a Bibliei şi a realităţii terestre.
Noile concepte privitoare la cercetarea modernă a adevărului biblic – modul de interpretare a scrierilor biblice, semiologia simbolistică (ritualică, parabolică şi mitologică etc), cunoaşterea materiei fizice, cunoaşterea materiei vii etc – aduc noi posibilităţi conceptuale care dau valoare ştiinţifică principiului mântuirii afirmat de Bserica AZŞ în faza ei de început (1861). Şi că schimbarea de direcţie în 1888 reprezintă o enormă eroare, pe care trebuie s-o părasim.
Cornelius Greising
