14
Views

FORTĂREAŢA DIN PUSTIU

(Eseu biblic) (14)

2. Substituirea simbolică a ispăşirii

Schimbarea sistemului ilustrativ al preoţiei, la trecerea istoriei biblice de la Vechiul la Noul Testament, este prima modificare din cadrul Sanctuarului. Preoţia dependentă de Sanctuar (preoţia lui Aaron) se transformă în preoţia independentă de Sanctuar (preoţia lui Melhisedec).

Schimbarea preoţiei implică, la rândul ei, schimbarea simbolisticii ispăşirii. De la simbolul jertfei de ispăşire din Vechiul Testament se trece la simbolul Sfintei Cine din Noul Testament.

2.1. JERTFA ISPĂŞITOARE

Jertfa ispăşitoare are loc în cadrul Sanctuarului. Un model ilustrativ care constă în prezentarea celor două princii ale mântuirii, principiul moral şi pincipiul penal

– Principiul moral al mântuirii constă în fenomenul pocăinţei umane: un principiu exprimat prin gestul punerii mâinii pe capul animalului de jertfă.

– Principiul penal al mântuirii constă în fenomenul iertării divine: un principiu  exprimat prin gestul junghierii animalului de jertfă.

Imaginea jertfei ispăşitoare ilustrează mântuirea în condiţiile trupului nejertfit al Domnului Hristos, în timp ce imaginea Sfintei Cine ilustrează mântuirea în condiţiile trupului jertfit al Domnului Hristos.

2.2. SFÂNTA CINĂ

Există în discuţie faptul că Sfânta Cină substituie Sărbătoarea Paştelor  din Vechiul Testament, nu jertfa ispăşitoare. Contraargumentul constă în faptul că Sărbătoarea Paştelor nu are un caracter ispăşitor. Este o sărbătoare care nu are loc în Sanctuar, în sistemul preoţesc, nefăcând parte din modelele ispăşitoare  ale Vechiului Testament. Prepararea Mielului pascal are loc acasă, cu întreaga familie, fără scop iertător. Numai israeliţii care au posibilitatea şi ocazia să se deplaseze, în lungi călătorii, se întâlnesc în jurul Sanctuarului. Sensul simbolic al Paştelor se referă la trecerea israeliţilor din împăraţia păcatului şi a morţii (simbolizată prin Egipt), în împărăţia neprihănirii şi nemuririi (simbolizată prin Canaan). O trecere printre uşiori uşilor, care sunt unse cu sângele Mielului pascal. Tot la Paşte tinerii  evrei se  încadrează în sistemul religios israelian. O sărbătoare care ilustrează trecerea din genealogia primului Adam (simbolul Egiptului), în genealogia Celui de-al doilea Adam (simbolul Canaanului).  Sărbătoarea Paştelor este sinonimă cu Botezul Noului Testament.

Sfânta Cină are loc după desfiinţarea Sanctuarului. Un model ilustrativ care constă, de asemenea,  ca şi jertfa ispăşitoare, în prezentarea celor două principii ale mântuirii, prin intermediul celor două gesturi proprii:

– Principiul moral al mântuirii constă în fenomenul pocăinţei umane: un principiu exprimat prin gestul Spălării Picioarelor.

– Principiul penal al mântuiri constă în fenomenul iertării divine: un principiu exprimat prin gestul Pâinii şi a Vinului.

A. Principiul moral al Sfintei Cine – Spălarea Picioarelor

A venit deci la Simon Petru. şi Petru I-a zis: “Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele ?” Drept răspuns, Isus i-a zis: “Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea”… Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora – Ioan. 13, 6-7. 14.

Spălarea Picioarelor constituie modelul simbolic de refacere a ordinii libere perturbate de către om. O refacere care se rezumă la redresarea raporturilor dintre sine şi aproapele. Şi anume, necesitatea de a privirea pe aproapele mai presus de sine.

Fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi – Fil. 2, 3.

Principiul de mai sus porneşte  de la faptul că sinele reprezintă o  “parte” a lumii umane. La rândul lui, aproapele reprezintă şi el o “parte” a lumii umane. Şi totuşi, fiindcă aproapele este factorul prin intermediul căruia sinele intră în contact cu lumea umană, reprezintă, pentru acesta, “întregul” uman. O calitate relaţională, pentru care aproapele are o valoare superioară sinelui. Mai precis, apropele are valoarea sa proprie, de “parte”, plus “întregul” lumii, care se află în spatele acestuia. Adică valoare de reprezentant al “întregului”.  În realitate, fiecare om este aproapele celuilalt, şi celălalt este aproapele celui dintâi. Ca atare, trebuie să privim pe ceilalţi mai presus de noi înşine, şi ceilalţi să ne priveasă mai presus de ei înşişi: respectul uman reciproc.

Spălarea Picioarelor pune în lumină tocmai acest principiu de realizare deplină a ordinii libere a lumilor conştiente. Un ritualul care funcţionează cu cele două gesturi esenţiale: gestul simbolic pentru categoria de “parte” (sinele) şi gestul simbolic pentru categoria de “întreg” (aproapele).

a. Gestul simbolic pentru categoria de “parte” (sinele)

Persoana care spală picioarele confratelui său reprezintă, în mod simbolic, calitatea de sine sau de “parte”. În timp ce, persoana care este spălată pe picioare constituie, în mod simbolic, calitatea de aproape sau de “întreg”.

O postură prin care  cel care spală picioarele îşi manifestă principiul biblic de a privi pe aproapele său mai presus de sine. În consecinţă, pentru a-şi ilustra simbolic această atitudine necesară, spală picioarele perechii sale ritualice.

Persoana care spală picioarele prototipului să simbolic al lumii umane, din faţa lui, trebuie să recunoască, din profunzimea sufletului, că n-a respectat acest principiu biblic faţă de aproapele său, şi, totodată, faţă de întreaga lume.

b. Gestul simbolic pentru categoria de “întreg” (aproapele)

Persoana căreia i se spală picioarele reprezintă, aşa cum s-a spus,  modelul “întregului” uman (aproapele). O situaţie care îi oferă posibilitatea ca, în această calitate să beneficieze momentan de o poziţie privilegiată. Deorece respectul trebuie să fie reciproc, persoana respectivă trebuie să părăsească locul privilgiat, de “întreg”, de pe scaun, şi să preia funţia de “parte” şi să-i spele celuilalt picioarele.

Privind în general, fiecare om are valoare de “parte”. Valoarea de “întreg” nu este specifiă nimănui. Calitatea de “întreg” este relaţională şi este îmbrăctă pe rând, doar în relaţia socială. Este vorba despre bine cunoscutul şi mult discutatul respect reciproc. Nobila formă de sporire valoriă a fiecărui om de către celălalt. Nimeni nu poate căpăta în mod permanent numai rolul de “parte”, şi nici rolul permanent numai de reprezentant al  „întregului”. Aceasta este porunca divină ascunsă în gesticulaţia simbolică a Spălării Picioarelor. Un motiv pentru care acest ritual nu este un act de umilinţă care ofenseazã demnitatea umană, deoarece conţine relaţia reciprocităţii. Unica formă de manifestare deplină a demnităţii şi egalităţii umane.

Pentru că eu v-am dat o pildă ca şi voi să faceţi cum am făcut şi Eu – Ioan 13, 15.

Spălarea Picioarelor reprezintă, în cadrul Sfintei Cine, o manifestare egală cu declararea pocăinţei umane, în cel mai profund înţeles al cuvântului: recunoaşterea, regretarea şi părăsirea totală a atitudinii de “neprivire” de către fiecare dintre noi a aproapelui mai presus de sine însuşi. O manifestare sinonimă cu naşterea din nou, cu ajutorul divin-educaţional al Duhului Sfânt. Are loc astfel separarea persoanei respective, în cadrul Spălării Picioarelor, în două componente juridice – omul vechi şi omul nou – constituind condiţia trecererii la cea de-a doua fază a Sfintei Cine, şi anume, la principiul penal: Pâinea şi Vinul:

B. Principiul penal al Sfintei Cine – Pâinea şi Vinul

Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o, şi-a dat-o ucenicilor, zicând: “Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu”. Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: “Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor – Mat. 26, 26-28.

Faza penală a Sfintei Cine urmăreşte soluţionarea problematicii juridice punitive a omului vechi şi a problematicii  juridice existenţiale a omului nou. Adică a celor două secvenţe umane – omul vechi şi omul nou – rezultate în timpul Spălării Picioarelor. Modelul ritualic penal constă  în două simboluri sucesive: gestul simbolic pentru categoria omului vechi  (ingerarea Pâinii) şi gestul simbolic pentru categoria omul nou (ingerarea Vinului).

Şi după Lege, aproape totul este curăţit prin sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare –Evr. 9, 22)

a. Gestul simbolic pentru categoria omului vechi – ingerarea “Pâinii”

Pâinea vizează în mod unic nevoile juridice ale omului vechi.  Secvenţa omului vechi şi secvenţa omului nou au un singur trup. Din această cauză, trupul Domnului Hristos trebuie ataşat numai omului vechi, pentru a constiui personalitatea spirip-trup a acestuia. Omul nou are trupul său propriu. Şi n-are nevoie de trupul Domnului Hristos. Prin urmare, numai secvenţa omului vechi, o expresie spirituală care se află în conflict cu Legea divină şi care trebuie să fie condamnată, are nevoie de trupul jertfit al Domnului Hristos. În sistemul preoţesc melhisedechian, simbolul trupului jertfit al Domnului Hristos este pâinea (Gen. 14, 18).

Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El – Rom. 6, 6 p.p.

Ingerarea pâinii reprezintă, aşadar, solicitarea trupului jertfit sau a trupului de împrumut al Domnului Hristos, un trup care se ataşează juridic la secvenţa spirituală a omului vechi. Prin trupul jertfit al Domnului Hristos, se emite simbolic deizia nimicirii omului vechi.

b. Gestul simbolic pentru categoriei omului nou – ingerarea “Vinului”

Vinul vizează în mod unic nevoile omului nou. Înzestrarea acestuia, prin Domnul Hristos, cu nemurire, pentru eliberarea sa de secvenţa omului vechi. Omul nou are propriul său trup şi nu are nevoie de trupul lui Hristos, ci dor de sângele lui. În sistemul preoţiei melhisedechiene, persoana Domnului Hristos este simbolizată, de asemenea, prin vin (Gen. 14, 18). Acordarea dreptului la Pomul vieţii. Un fapt declarat de El Însuşi în formula de ilustrare a primei Sfinte Cine cu grupul ucenicilor Săi.

Căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou – Mat. 26, 28 p.p.

În concluzie, Sfânta Cină este un model ritualic ilustrativ al mântuirii. Ca model ritualic, nu poate oferi nimănui altceva decât cunoaşterea prin gesturi a cerinţelor morale şi penale ale mântuirii. Este necesară aplicarea în practică a modelului respectiv.

A considerea Sfânta Cină un scrament este o greşeală. Ideea că în timpul acestui ritual se produc schimbări miraculoase, în fiinţa umană, nu corespunde realităţii. Fastul în care se desfăşoară de obicei, nu este necesar. Ci doar o atmosferă de solemnitate. Trebuie să înţelegem mesajul acestui simbol. A-l executa trimestrial fără explicaţia necesară, reprezintă o pierdere, nu un câştig. Sfânta Cină este modelul ilustrativ al refacerii Legământului încălcat. Un mod de-a ne aminti de cerinţele mântuirii.

Se  poate spune chiar, că, dacă există o corectă înţelegere teoretică a modelului Sfintei Cine, şi o aplicare practică personală, în întreaga viaţă, nici nu  mai este nevoie  de executarea ritualică periodică. Fiindcă Sfânta Cină este doar amintirea unui model. Este suficientă exercitarea ritualică o singură dată pe an, cu prezentarea principiilor modelului respectiv.

Fortăreața din pustiu (14), de Cornelius Greising

Despre autor
-