CREAŢIUNE, EVOLUŢIE SAU CREAŢIUNE-EVOLUŢIE ?
(Studiu biblico-ştiinţific) (21)
CONCLUZII FINALE
Conflictul dintre creaţiune şi evoluţie are o deplină justificare în procesul cunoaşterii umane. Dificultatea este însă cu atât mai mare cu cât este vorba despre conflictul dintre două filozofii, nu dintre două ştiinţe. Neplăcut este faptul că există chiar şi în rândurile noastre religioase anumite confuzii între noţiunea de „ştiinţă” şi de „filozofie”. Cu tot bagajul de date care acoperă, în decursul istoriei, aceste două noţiuni, există o netă diferenţă între aceste două discipiline ale cunoaşterii. Un motiv pentru care, înainte de a derula concluziile finale în privinţa celor trei „noduri gordiene” trebuie să stabilim definiţia lor succintă.
Definiţia ştiinţei şi filozofiei
– Ştiinţa este orice cunoaştere a realităţii perceptibile pe bază de dovezi directe. O cunoaştere care se bazează pe dovezi palpabile verificate de simţuri (obiectul direct al ştiinţei constituie obiectivul unic şi final al cercetării respective). În măsură posibilităţilor de cercetare, ştiinţa porneşte de la adevărul relativ, apropiindu-se din ce în ce mai mult de adevărul absolut al obiectului de cercetat. Din punct de vedere logic, ştiinţa constată realitatea direct, prin proba simţurilor sau a aparatelor.
– Filozofia este orice cunoaştere a realităţii imperceptibile pe bază de dovezi indirecte. O cunoaştere care porneşte de obicei de la dovezile perceptibile ale realităţii, transformându-le în dovezi indirecte, pentru cunoaşterea, prin intermediul lor, a realităţilor imperceptibile (obiectul percepţiei directe al ştiinţei devine obiectul percepţiei indirecte al filozofiei). În măsura posibilităţilor acestei transformări, de mai sus, filozofia parcurge acelaşi drum de la adevărul relativ la adevărul absolut. Din punct de vedere logic, filozofia deduce de la general la particular (silogismul) sau induce de la particular la general (epagoga).
Nu trebuie neglijat faptul că filozofia poate porni şi de la studiul naturii, ca în cazul filozofilor greci presocratici, care în final au dedus, filozofic, atomul (Democrit). Există însă şi alţi filozofi care pornesc în periplul lor gânditor, în mod imaginar, ca să creeze lumea imperceptibilă, fără o bază obiectivă perceptibilă (Platon).
Modul de aplicare al acestor definiiţii
Desigur, susţinătorii evoluţionismului consideră că obiectul lor de studiu, fiind ştiinţific, întreaga lor acţiune este o teorie ştiinţifică. În consecinţă, vorbesc despre ştiinţa evoluţiei – evoluţionismul ştiinţific – cu scopul de a demonstra obiectivitatea lui. O susţinere valabilă, bineînţeles, pentru ca acest concept să poată fi introdus în manualele şcolare. În realitate, este vorba despre o simplă filozofie.
Nici creaţioniştii nu se lasă mai prejos şi vorbesc cu acelaşi aplomb despre apariţia vieţii ca despre o ştiinţă – creaţionismul ştiinţific – cu scopul de a demonstra că Biblia este, în prezentarea creaţiunii, o realitate obiectivă, adică ştiinţifică. O susţinere valabilă, bine înţeles, pentru a contracara evoluţionismul. În realitate, este vorba, de asemenea, despre o filozofie.
Într-o oarecare măsură, interpreţii în cauză – şi creaţioniştii şi eoluţioniştii – au o oarecare dreptate. Şi unii, şi alţii pot considera că se afă pe poziţii corecte, în sensul că tot ce există real, şi este studiat real este, în acelaşi timp, şi ştiinţific (viaţa terestră există real). Prin urmare, din moment ce viaţa terestră există ca realitate, înseamnă că are un autor. Acest autor (o inteligenţă sau o întâmplare), atunci când a creat viaţa teerestră, a executat-o în mod real, concret, deci ştiinţific. Şi atunci, când noi studiem viaţa, în mod obiectiv, prin simţuri, facem un act ştiinţific.
Ambele tabere au (formal) dreptate. Şi totuşi…
Creaţioniştii sunt informaţi, aşadar, de către Biblie, şi de către Natură, cum este creată lumea (o realitate obiectivă). Ca atare, adevărul lor despre biogeneză, deoarece aceasta îi conţine şi pe ei înşişi, despre care citesc şi în Natură, reprezintă o ştiinţă: ştiinţa Bibliei.
Evoluţioniştii sunt informaţi, la rândul lor, de către Natură, cum este formată lumea în mod spontan (o realitate obiectivă). Ca atare, pentru aceştia, biogeneza, care îi cuprinde şi pe ei înşişi, şi pe care o citesc şi în Natură, este, de asemenea, o ştiinţă: ştiinţa evoluţiei.
În ambele cazuri se comite o eroare. Care anume ?
– Creaţioniştii citesc în Biblie despre modul în care a apărut viaţa pe Terra. Totodată, privesc obiectiv şi în Natură. În consecinţă, consideră că toate aceste cunoştinţe sunt de ordinul realităţii, adică nişte cunoştinţe ştiinţifice. Ca urmare, vorbesc despre creaţionismul ştiinţific. De fapt, creaţionistul nu participă direct, obiectiv, la creaţiune, prin simţuri. Este vorba despre o convingere fundamentată pe adevărul biblic, pe o declaraţie a acesteia, declaraţie considerată ştiinţifică. În realitate, actul creaţiunii este imperceptibil, nefind actual. Şi totuşi creaţionismul vorbeşte despre creaţiune ca şi despre o ştiinţă. Şi astfel din ştiinţă (realitatea perceptibilă, adică actuală) se sare într-o crediţă sau în filozofie (realitate imperceptibilă, adică inactuală).
– Evoluţioniştii procedează asemănător şi studiază modul în care a apărut viaţa pe Terra. Studiază Natura sub toate aspectele ei. Obţin astfel o mulţime de cunoştinţe de ordinul realităţii, adică nişte cunoştinţe ştiinţifice. Ca urmare, vorbesc despre evoluţionismul ştiinţific. De fapt nici evoluţionistul nu participă direct, obiectiv, la evoluţie, prin simţuri. Este vorba despre o convingere fundamentată pe adevărul cercetării, cercetare de ordin ştiinţific. În realitate, actul evoluţiei este imperceptibil, nefiind actual. Şi totuş evoluţionistul vorbeşte despre evoluţionism ca şi despre o ştiinţă. Şi astfel din ştiinţă (realitate perceptibilă, adică actuală) se sare într-o credinţă sau într-o filozofie (realitate imperceptabilă, adică inactuală).
Din această cauză, atât evoluţionismul, cât şi creaţionismul sunt filozofii nu ştiinţe. Ştiinţele exacte sunt indiscutabile. Filozofiile sunt discutabile.
Creaţionismul şi evoluţionismul – ilustraţii simbolice (mituri)
Înainte de a studia concluziv „nodurile gordiene” mai trebuie să precizăm faptul că în ambele teorii filozofice avem de-a face cu ilustraţii sau mituri.
– Creaţionismul nu înţelege, de exemplu, că descrierea biblică nu este reală. Actul creaţiuni este un fenomen imposibil de prezentat omului. Nici lumina n-a apărut la creaţiune, în ziua întâi, deoarece este o undă electromagnetică de la începutul universului. Doar ochiul care s-o observe a fost creat în zilele următoare. În prima zi a fost creat doar proiectul lumii luminii. Nici soarele, luna şi stelele n-a fost create în ziua patra, ci erau creat de la început, o dată cu Universul şi cu Pământul etc. În plus, există şi două descrieri ale creaţiunii total diferite. Un fapt care arată că prezentările respective sunt nişte ilustraţii, pentru a indica faptul creaţiei şi a consecinţelor acesteia, nu creaţia în sine, o creaţie indescriptibilă. Toate aceste ilustraţii sunt absolut necesare şi alcătuiesc nişe tablouri cosmico-terestre denumite parabole sau mituri biblice. Biblia ne prezintă, aşadar, ideea creaţiunii. În schimb, noi avem impresia că ne prezintă faptul creaţiunii.
– Evoluţionismul procedează la fel. Nici acesta nu înţelege, de exemplu, că actul evoluţiei reprezintă nişte presupuneri. Apariţia primei celule biologice în oceanul primordial nu reprezintă o realitate verificabilă. Este vorba pur şi simplu despre o imaginaţie, care porneşte de la faptul că viaţa actuală este formată din celule. Ca atare, şi prima forma de viaţă ar fi trebuit să îmbrace formă de celulă. Până la descrierea celulei, evoluţionismul nu ştia să vorbeasca despre forma celulară, ca prim aspect al vieţii. De asemenea, cercetătorii evoluţionişti trebuie să ştie că, toate formele de viaţă descrise de către ei, sunt rodul imaginaţiei, rod generat de unele aspecte paleontologice. Toate aceste ilustraţii sunt absolut necesare pentru fundamentarea conceptului evoluţionist. Nişte tablori fantastice care imbracă un cacter imaginativ denumite ilustraţii sau mituri profane. Evoluţia ne prezintă, aşadar, doar ideea evoluţiei. În schimb, el are pretenţia că prezintă faptul evoluţiei
Este important de ştiut că, atât creaţiunea, cât şi evoluţia, sunt realităţi imperceptibile, adică filozofice. Ca atare, evoluţia şi creaţiunea fac parte din acelaşi domeniul – al credinţelor – nefiind nici una superioară celeilalte. Se poate spune chiar mai mult. Şi anume, faptul că o simplă privire aruncată în natură ne arată că miracolul vieţii poate fi interpretat deopotrivă: pe de o parte, ca pe un produs al „Inteligenţei creatoare”, iar, pe de altă parte, ca pe un produs al „Întâmplării naturale”.
În această privinţă, se poate vorbi chiar aproximativ procentual. După executarea unui raid imparţial şi superficial pe întortocheatele drumuri ale Naturii ne dăm seama că numai 50 % din ponderea acesteia pledează pentru creaţiune, în timp ce restul pledează pentru evoluţie (fără să putem preciza prea uşor, în acest ultim cadru, cât ar putea umple talerul macroevoluţiei, şi cât talerul microevoluţiei).
Totuşi cauza marii confuzii generale, în această privinţă – şi anume, faptul că actul creaţional-biblic este executat, în aşa fel, încât seamănă, atât cu o creaţiune, cât şi cu o evoluţie – este clar. Totul se datorează faptului că lumea umană este construită pentru a exista prin ea însăşi. Din această cauză, se vor găsi aspecte care îndreaptă gândul spre o creaţiune (entropia, genetica, troficitatea, reproducerea etc), şi aspecte care îndreaptă gândul spre o evoluţie (moartea, animalele de pradă, dejecţiile, mutaţionismul etc). Este vorba despre o strategie divină care impune crearea unui sistem structural complex, pentru ca viaţa să contribuie la menţinerea ei înşişi, prin propriile-i resurse structural-funcţionale (biocenoza). Este vorba despre o creaţiune cu totul aparte, îmbrăcând numeroase aspecte particulare, propice, din punct de vedere logic, atât pentru orientarea spre creaţiune, cât şi pentru orientarea spre evoluţie.
Este foarte important faptul că apariţia şi dezvoltarea vieţii se află în trecut. În consecinţă, nici creaţiunea, nici evoluţia nu pot fi cercetate în mod direct (ştiinţific), ci doar indirect (filozofic). Faptul acesta oferă şi creaţiunii şi evoluţiei aceeaşi cale indirectă de abordare. Şi cea mai importantă metodă de studiu al naturii, cu caracret decisiv în orientarea noastră spre creaţiune sau spre evoluţie, o constituie observarea celor trei graniţe fundamentale ale materiei vii. Adică cercetarea celor trei salturi cruciale sau „noduri gordieene” ale materie. În cazul în care, materia, nu le poate traversa, prin ea însăşi, avem de-a face cu creaţiunea, iar, în cazul în care le poate travesa, prin ea însăşi, am avea de-a face evoluţia.
Există, aşa cum s-a precizat în studiile anterioare, trei asemenea salturi imposibile sau noduri gordiene: (1) nodul gordian biogenetic (apariţia vieţii), (2) nodul gordian speciogenetic (apariţia speciilor) şi (3) nodul gordian antropogenetic (apariţia omului). Vom încerca să prezentăm concluziv rezultatul analizelor celor trei „noduri gordiene”, de mai sus, în articolul viitor (va urma).
