CREAŢIUNE, EVOLUŢIE sau CREAŢIUNE-EVOLUŢIE ?
(Studiu biblico-ştiinţific) (20)
3. NODUL GORDIAN ANTROPOGENETIC
(Originea omului)
C. STRUCTURA UMANA MORALĂ
(Omul – o răscruce între două ordini)
Omul este nu numai un întreg format din mai multe părţi (trihotomic sau dihotomic), nici numai o parte a mai multor întreguri (familial, conjugal, religios, social etc) ci şi o răscruce între două ordini (moralitate). O magnifică depăşire de sine însuşi realizată prin marele salt de la concret la abstract.
Abstractul este măreţia şi esenţa umană. Capacitatea omului de a genera ideea. Prin idee fiinţa umană se detaşază de materie sau de natură şi-şi crează nivelul spiritual sau nivelul culturii. Mult discutata „libertate” umană constă tocmai în posibilitatea omului de a se desprinde de propria materie şi de a se transmuta în cultură, pentru a da un alt chip propriei naturi. Saltul de la natură la cultură nu este simplu. Este vorba despre saltul de la primul sistem de semnalizare (senzaţia concretă a cuvântului), la cel de-al doilea sistem de semnalizare (ideea abstractă a cuvântului). Un salt care nu poate fi realizat de la sine. O asemenea manifestare necesită:
– Un aparat anatomic (centrul vorbirii) care să poată face asociaţia dintre cuvânt (imagine concretă) şi idee (imagine abstractă). Evoluţionismul consideră că cest aparat de vorbire apare de la sine ca produs al transformării semnelor concrete în semne abstracte. Se pot aduce două contraargumente: realitatea precizează că vorbirea nu poate exista fără preexistenţa centrului de vorbire, şi că vorbirea, în sine, nu poate creea centrul vorbirii deoarece funcţia nu poate creea organul.
– Un limbaj abstract (depozitul de cuvinte) care să constituie materia primă abstractă pentru încărcarea centrului de vorbire (limabajul uman). Evoluţionismul consideră, de asemenea că şi vorbirea apare de la sine ca proces de abstractizare impus de relaţiile inter-animalice. Se pot aduce două contraargumente: realitatea precizează că vorbirea naturală este concretă şi nu poate creea de la sine o vorbire abstractă, şi că nu poate exista o funcţie (vorbirea) fără organul executor (centrul de vorbire).
Experienţa umană precizează că animalele nu pot face asociaţia dintre o imagine concretă şi o imagine abstractă. Nu pot simboliza. Un fenomen pe care îl îndeplineşte centrul vorbirii. Animalelor le lipseşte centrul vorbirii, un motiv important pentru care nu pot vorbi. Nu pot transforma concretul în abstract.
Toate datele realităţii demonstrează că cele două elemente fundamentale ale naturii umane – centrul vorbirii şi limbajul specific – sunt realităţi care nu pot exista decât prin creaţiune. Centru vorbirii este un aparat anatomic care realizează simbolizarea. Se ştie că animalele, aşa cum s-a mai spus, nu poate simboliza. Nu pot transforma un semn concret (ceva) într-un semn abstract (altceva). Tocmai acest salt de la „ceva” (semnificatul) la „altceva” (semnificatul) caracterizează diferenţa fundamentală dintre animal şi om.
Natura umană este o ordine, iar cultura umană este altă ordine. Numai în felul acesta se poate spune că omul este o răspântie între două ordini. Prin înzestrarea creaţională se realizează, atât saltul de inconştient la conştient, cât şi pendularea între două ordini (ordinea nturii şi ordinea culturii).
Saltul de la inconstient la conştient
Saltul de la inconştient la conştient reprezintă, în mod clar, saltul de la primul sistem de semnalizare (senzaţiile instinctuale) la ce de-al doilea sistem de semnalizare (ideile raţionale). Este vorba, în realitate, de marele salt uman.
– Inconştientul reprezintă modul de reacţie instinctuală sau înnăscută conform programului genetic al omului. Un comportament natural sau automat care se manifestă, în mod singur, numai la animale şi la copil, de la naştere şi până la formarea vorbirii. O manifesare care, având de-a face cu simţurile, este totuşi de tip conştient. Se ştie, că animalul îşi cunoaşte stăpânul şi copilul îşi cunoaşte mama. O cunoaştere însă de tip aparte. Şi anume, cunoaşterea prin contact direct. O cunoaştere care are loc tâta timp cât există contactul cu obiectul. De exemplu, copilul îşi recunoaşte mama, dar o uită foarte repede dacă n-o mai vede. Există de asemenea şi o memorie concretă: recunoaşte mama, dacă aceasta revine după un timp scurt.
Prin acest sistem de cunoaştere – cunoasterea de contact – se poate realiza conservarea de sine fără putinţa conservării lumii înconjuătoare.
– Conştientul reprezintă modul de reacţie principială sau dobândită conform culturii umane. Este vorba pur şi simplu despre suprapunerea peste cunoaşterea instinctuală (cunoaşterea de contact direct sau prin simţuri) a unei cunoaşteri prin contact indirect (cunoaşterea abstractă sau prin idei). O dată cu învăţarea vorbirii (spunând „mamă”), copilul adaugă la cunoaşterea concretă (cunoaşterea de contact), cunoaşterea abstractă (cunoaşterea în afara contactului). Alături de memoria de contact (memoria concretă), acesta îşi dezvoltă şi memoria în afara contactului (memoria abstractă). Aşadar, conştientul reprezină transformarea inconştientului bazat pe simţuri (contact concret) în conştient bazat pe idei (contact abstract).
Prin acest tip de cunoaştere şi de gândire – cunoaşterea de contact abstract – se poate realiza, atât conservarea de sine, cât şi conservarea mediului înconjurător.
Între natură şi cultură
Înconştientul uman este expresia naturii umane (instinctele umane). Conştientul uman este expresia culturii umane (principiile umane). Omul nu este numai natură, nici numai cultură. Acesta este în mod concomitent, şi natură, şi cultură.
– Natura umană reprezintă întregul programul material înnăscut al fiecărui om. Toate trăsăturile automate ale inconştientului prin care se exprimă individulitatea acestuia. La baza anatomo-funcţională se află legea naturală a conservării proprii. Prin intermediul acestei legi se stabilesc necesităţile individuale de existenţă (legea naturii).
– Cultura umană este expesia programului spiritual învăţat de către fiecare om. Toate principiile libere ale conştientului prin care se exprimă umanitatea acestuia. La baza principial-comportamentală se află legea conservării altora. Prin intermediul acestei legi (legea socetăţii umane), se stabilesc necesităţile de existenţă comunitare (Legea divină)
Spiritul omului conţine proiectarea conştientă, în sine, atât a naturii umane, cât şi a culturii umane. Cu alte cuvinte, împleteşte în el două ordini distincte. Fiecare dintre ele au sensul lor particular, în cadrul celor două tipuri de relaţii:
În relaţia cu sine însuşi, omul trebuie să se aşeze pe sine pe primul loc pentru satisfacerea legii conservării de sine.
În relaţia cu ceilalţi, omul trebuie să aşeze pe aproapele mai preus de el însuşi pentru satisfacerea legii conservării celorlalţi.
Aceste două relaţii sunt cuprinse în concepe abstracte, alcătuind nivelul spiritual. Conţinutul abstract al spiritului unei persoane umane nu-şi are originea în natura fizică, ci în afara noastră, în cultura umană.
Modelul antropologic (modelul uman) nu aparţin omului însuşi, ci este importat pe calea noţiunilor din cultura umană. Şi singura cale de armonizare a inconştientului cu conştientul este realizată prin educaţie. La rândul ei, educaţia se bazează pe limbaj. Iar limbajul este introdus din afara omului prin intermediul centrului de vorbire.
Omul este o fiinţă liberă. Planarea sa între natură şi cultură este propria sa manifestare liberă pe care o realizează cunoşterea. O idee foarte importantă, deoarece procesul de cunoaştere este baza oricărei educaţii. Şi dintre toate formele de educaţie, educaţia morală este cea mai importantă. O manifestare care nu porneşte de la persoana însăşi. Cultura este o operaţie care are loc din afara omului. Singura participare a acestuia este doar înscrierea sa liberă în procesul educativ.
Concluzie
Cel de-al treilea nod gordian – antropogeneza – nu poate lua naştere de la sine. Operaţia de trecere de la animal la om necesită: (a) preexistenţa aparatului pentru transformarea semnelor concrete în semne abstracte (centrul de vorbire) şi (b) preexistenţa unui sistem de limbaj, pentru a fi preluat de toate aparatele de vorbire.
Caracteristica omului este cultura şi aceasta nu poate fi produs propriu. Natura umană (o manifestare concretă) nu poate naşte prin ea însăşi cultura (o manifestare abstractă), pentru simplul fapt că abstractul uman se formează pe cale simbolică. Un fenomen care impune crearea unui centru de vorbire şi creeare unui limbaj anterior. Din toate aceste motive, omul nu poate să apară niciodată, de la sine, prin propria natură. Omul nu poate fi decât creat: crearea aparatului de vorbire, crearea aparatului de gândire şi crearea limbajului uman (sistemul de a vorbi).
