Floarea Scumpă
Când m-am întâlnit cu Tine,
Isus prea drag, eram copil,
Dar ai sădit, atunci în mine,
O floare!… în luna lui April.
În sufletu-mi de dor înfrânt
Şi apăsat sub grea povară,
Ea a crescut ca din pământ
În cea mai dulce primăvară.
Nedespărţiţi, aşa creşteam,
Şi eu, şi floarea ce-ai sădit,
Şi tot mai mult, înţelegeam
Că Tu Doamne, m-ai iubit!
Atunci am simţit mângâiere
În floarea scumpă şi aleasă,
Şi prin nevoi, şi prin durere,
Noi am clădit aceeaşi casă.
Şi între timp, când a-nflorit,
Şi-n juru-i să răspândească
Parfumu-i sfânt, m-a întărit,
Prin lupta vieţii, sufletească.
Credinţa-i miresmata floare
Şi-al ei balsam, vindecător,
Mi-a potolit mâhnirea mare
În timp de cumpănă şi dor!
În ea, mi-am găsit odihnire
Şi-ncurajarea-n clipe grele,
Şi-am învăţat că în smerire
Se poate să trec peste ele.
Şi de-oi păstra-o neîncetat,
Această floare şi-a ei taină,
Având cugetul sfânt, curat,
Îmi va aduce-a nunţii haină.
Atunci la masa aceea mare
Voi fi prezent la cina sfântă,
Când oaspeţii la sărbătoare,
Îi vei privi-n haina de nuntă!
Te laud azi, Doamne Isuse,
Că-n mine floarea… ai sădit,
Şi multele dorinţi, nespuse,
Prin ea, vor fi de-ndeplinit!
Flavius Laurian Duverna
24 Aprilie, 2009.
