18
Views

Am fost şi eu tânăr ca voi şi pot spune că ştiu ce înseamnă lupta cu tine însuţi, cu limitele tale, cu nesiguranţa, cu simţământul inutilităţii şi pentru dobândirea unei echilibrate imagini de sine. Ca să reuşeşti, ai nevoie de feed-back pentru tot ce faci. Aprecierile care ar trebui să vină din partea celor apropiaţi, din familie, din biserică,etc., sunt ca nişte scări pe care ai putea urca din haos spre lumină. În fine, până la urmă ţi-ai descoperit un talant, acela al muzicii, prin care ai început să câştigi un pic de încredere, şi, dacă mă gândesc bine, chiar ai darul unei voci plăcute menit să încânte urechea celor ce te ascultă. Ţi-ar prinde bine să nu uiţi niciodată că ai primit acest dar de la Dumnezeu şi că prin el poţi să aduci multă lumină şi căldură în sufletele oamenilor. Nu uita de asemenea să foloseşti acest dar în aşa fel încât să nu te înalţi pe tine, ci pe Dătător. Nu ştiu în ce fel vei face lucrul acesta, dar e suficient să vrei să înţelegi că există în muzică, şi în artă, în general, cele două atitudini. Dacă într-un fel sau altul îţi vei atribui ţie lauda pe care ţi-o aduc oamenii şi n-o vei converti în laudă pentru El, atunci n-o să te bucuri nici tu pe deplin, iar pe El Îl vei întrista…

Observ un lucru: atunci când cânţi, uneori reuşeşti să transmiţi cu putere ceva din sufletul tău, alteori, deşi interpretarea pare destul de elevată şi de interesantă, nu transmiţi aproape nimic, nu reuşeşti să-mi faci sufletul să vibreze. Care să fie diferenţa?  Cred că este tocmai ceea ce se petrece în gândul tău în timp ce cânţi, dacă o faci pentru El sau pentru tine… Sau depinde ce urmăreşti  chiar înainte de a cânta, atunci când alegi o piesă sau alta. Când alegi repertoriul, cu siguranţă că alegi ceea ce-ţi place ţie. Dar dacă te-ai gândi un pic şi la ascultătorii tăi? Oare ceea ce îţi place ţie, le place şi lor? Oare ceea ce cânţi tu are vreo însemnătate pentru ei? Oare pleacă ei acasă cu simţământul plăcut că au memorat melodia şi o vor cânta acasă cu mare plăcere? De cele mai multe ori se aude o muzică ce nu are în prim plan melodia, sau este o melodie atât neînţeleasă, de fragmentată şi ciudată, încât pentru cei care ascultă nu-şi atinge scopul.

Eu cred că şi aici se dă o luptă între egoism şi altruism. Ceea ce îţi place ţie te satisface pe tine şi adesea te trezeşti că ţi se spun lucruri din care înţelegi că nu eşti chiar pe placul lor. Tu o să rămâi convins că ce îţi place ţie este cel mai bun lucru  posibil? Oare ai putea renunţa la tine însuţi ca să oferi ceva plăcut sufletului şi înţelegerii lor?

Dacă Dumnezeu poate lucra doar într-un om care renunţă la sine însuşi,  pentru a face voia Lui, atunci, oare în muzică, nu ar trebui manifestată aceeaşi lepădare de sine, aceeaşi umilinţă, aceeaşi ascultare, pentru a obţine un rezultat favorabil?

În Biserica noastră, ca de altfel în toate bisericile, nu avem ca majoritate, oameni care înţeleg pe de o parte muzica lui Bach, de exemplu, sau pe de altă parte, muzica mai modernă. De aceea, a cânta preponderent o muzică grea, cultă, nu este o soluţie bună, pentru că misiunea Bisericii nu este aceea de a culturaliza masele, ci de a aduce pe oameni la Hristos. De asemenea, a aduce în Biserică focul străin al acordurilor de muzică uşoară, nu este nici aceasta o soluţie. Adesea se rosteşte argumentul acesta că oamenii care stau la uşa bisericii ar aştepta ceva cunoscut, ceva cu care sunt obişnuiţi, şi după aceea vor intra. Te înşeli!

Atât oamenii de la uşa bisericii, cât şi cei care deja au intrat, au nevoie de un mesaj de dragoste şi speranţă. Deşi muzica are în sine un mesaj de care trebuie ţinut cont, totuşi mesajul explicit vine din partea cuvântului, a textului. Secretul care trebuie cunoscut de toţi cântăreţii lui Israel este că puterea vine din cuvânt, nu din muzică. Atunci când vrem să avem putere de atracţie prin muzică, vom aborda o muzică din ce în ce mai sofisticată, şi cât mai cu sare şi piper. Nu te mai mulţumesc lucrurile simple, pentru că trebuie să rezişti „pe piaţă”… De asemenea vei căuta o interpretare cât mai de virtuozitate, cât mai elevată, cu fel de fel de exhibiţii, în speranţa că vei reuşi să impresionezi. Vei obţine aplauze, dar nu vei scoate lauda pentru Dumnezeu din inimi în care lucrează Spiritul Sfânt.

Dacă alegi repertoriul în funcţie de  elemente muzicale, greşeşti. Alege un repertoriu în funcţie de text, şi atunci vei fi pe calea cea bună. Caută să fii impresionat de cuvintele pe care le cânţi, caută o interpretare suficient de curată şi de caldă, şi se va mişca ceva în sufletele ascultătorilor. Sigur că n-o să ignori de tot calitatea muzicii, dar o să observi că acolo unde este un text de calitate este şi o muzică bună. Ar fi bine să fii mulţumit cu o muzică mai simplă. Un solist de  calitate  se recunoaşte după interpretarea autentică şi caldă a celor mai simple melodii.  Propune-ţi să-L preamăreşti pe Dumnezeu prin cuvintele cântate şi printr-o muzică sănătoasă, curată.

Şi mai este un lucru:  mi se pare că ai ascultat prea mult pe cântăreţii lumii şi ai împrumutat de la ei un stil care nu se potriveşte cu atmosfera prezenţei lui Dumnezeu. E mare păcat să aduci foc străin în Biserică. În loc să fii o pricină de laudă şi binecuvântare, poţi fi o pricină de întristare. Prin cântare, tu deţii puterea unei influenţe puternice. De ce să nu fii un factor de influenţă bună, ca un miros de viaţă spre viaţă? Ştiu că-ţi place muzica ce apare pe internet, pe youtube, şi ai început să te inspiri de acolo, să copiezi muzica de acolo, şi uneori găseşti melodii frumoase, chiar texte solemne şi foarte bune. Dar modul lor de abordare şi de interpretare are destule elemente din muzica uşoară, din jazz şi din alte stiluri de muzică, încât să o facă nepotrivită pentru slava lui Dumnezeu. Dacă ai putea-o curăţa de lucrurile acestea, dacă ai dezbrăca-o de zorzoanele acelei interpretări care atrag laudele şi aplauzele omeneşti, şi ai păstra esenţa melodiei şi a mesajului, ar fi mult mai bine.

O să spui că totuşi, în anumite contexte, în afara Bisericii, un text creştin pe muzică uşoară (ş.a.) va avea efect pentru publicul respectiv. De acord, pe termen scurt. Pe termen lung efectul va fi contrariul. Nimeni nu se va converti la adevăr, pentru că a ascultat o astfel de muzică. Pentru că e născută în păcat şi pentru păcat, neavând  pe Dumnezeu în centru, muzica lumii nu se potriveşte cu un text religios. Pe de altă parte, cel mai important lucru este că oricine se lipeşte de o astfel de muzică, o face pentru că îi place, şi deja îşi formează un stil, un caracter. Muzica are valoare şi putere formativă, de un fel sau de altul.

Chiar şi folosirea negativelor este o problemă destul de serioasă, pentru că ele distrug trăirea autentică. Tu ca solist, devii un mecanism care trebuie să se subjuge cronometrului, şi atunci nu mai ai libertatea  şi puterea de a transmite vibraţia ta sufletească; reuşeşti să transmiţi poate doar succesiunea unor timpi sincopaţi şi ritmaţi, ca un mesaj lugubru al trecerii timpului ireversibil.

Apostolul Petru recomandă: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţie nepieritoare a unu duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu!” (1 Petru 3,3.4.)

Întrebi ce legătură are acest îndemn cu muzica? Modul în care se îmbracă un solist este influenţat de muzica pe care o cântă. Înfăţişarea lui, inclusiv pieptănătura,  este în strânsă legătură cu stilul muzicii respective. Dar nu despre asta voiam să scriu.  Hai să ne gândim la esenţa acestui îndemn. De ce oare, conform acestor versete, în Biserica noastră nu se obişnuieşte purtarea de cercei, de inele, de brăţări, ş.a.? O să spui că se mai poartă… Ai dreptate, după cum şi muzica străină încearcă să pătrundă în Biserica (din România)!  Pentru că, din nefericire, nu toţi înţeleg esenţa mesajului. Dumnezeu ne-a făcut frumoşi. Păcatul a mai stricat câte ceva din înfăţişarea noastră, poate unii sunt chiar urâţi. Dar dacă pui podoabe pe tine, nu te faci mai frumos. Iar dacă eşti frumos, de ce mai pui podoabe? Trebuie să fii nemulţumit că nu eşti şi mai frumos, sau ai nevoie de podoabe care lucesc, pentru a atrage atenţia?

Podoabele spun: „Ia uită-te la mine ce frumos sunt!”   Sau: „Vezi cât de bogat sunt, că am numai podoabe de aur?!”  Oricum, un creştin nu trebuie să atragă privirile la el pentru cât de frumos sau bogat este, ci să atragă privirile prin bunătatea lui, prin lumina care vine de pe faţa lui Hristos. O să spui că unii oameni, care poartă podoabe, nici nu gândesc nimic de felul acesta pentru că aşa au fost crescuţi, pentru că mama şi bunica au purtat podoabe de acest fel, şi nu li se pare nimic nepotrivit. Dar dacă este aşa, dacă inimile lor nu sunt legate de podoabele lor, atunci când intră în Biserica Adventistă, le va scoate din proprie iniţiativă, pentru că va înţelege că trebuie să urmărim dezvoltarea unui caracter potrivit cu Împărăţia Neprihănirii,  şi nu înfăţişarea exterioară care să contribuie la preamărirea personală.

Pe plan muzical, sunetele Do – Re – Mi, sunt şi trebuie să fie Do – Re – Mi, după cum în limba română spunem că citim aşa cum scriem. Pentru ce sunetele muzicale să fie împodobite cu fel de fel de artificii cum ar fi: alunecări pe ton, de sus în jos sau de jos în sus, sincope, flexiuni timbrale, vibraţii şi fel de fel de exhibiţii artificiale? La fel ca podoabele de care vorbeşte ap. Petru, şi aceste podoabe sonore nu fac altceva decât să atragă atenţia la noi înşine, la măiestria interpretativă şi să ne aducă, pentru că vrem cu orice preţ,  un plus de avantaj în competiţia cu alţi cântăreţi.

Orice podoabe şi zorzoane de felul acesta, împrumutate din altă muzică, reuşesc foarte bine să atenueze mesajul, şi nu să-l evidenţieze. Orice lucru care tinde să defavorizeze mesajul nu este pentru slava lui Dumnezeu. Volumul sonor al instrumentelor acoperă de cele mai multe ori cuvintele. O interpretare care tinde să scoată în evidenţă frumuseţea unor vocale măiestrit interpretate, pune în umbră consoanele şi astfel cuvintele rămân neînţelese. Când apar şi podoabele cele lucitoare, atenţia este atrasă către ele, şi mesajul se pierde. Soluţia este o interpretare curată, simplă, bine condusă şi susţinută, adaptată mesajului respectiv. Cântăreţul să nu se teamă că dacă va cânta simplu, ca la şcoală, nu va câştiga aprecierea publicului. Să se concentreze asupra mesajului! Să nu cânte piese care să aibă un text diluat, neimportant şi simplist. Să-şi pună toată încrederea în cuvintele care izvorăsc din Cuvânt, şi efectul va fi garantat, pentru slava Lui!

www.bcatana.blogspot.ro

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE TINERII CÂNTĂREŢI AI LUI ISRAEL

| Generale |
Despre autor
-