Te califici sa conduci numai în masura în care esti dispus sa slujesti.
Noul ambasador al Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, i-a daruit, un tomahawk inscriptionat secretarului general al Aliantei Nord-Atlantice Jaap de Hoop Scheffer, in finalul prezentarii scrisorilor de acreditare. “M-am gandit mult cu ce suvenir l-as putea surprinde pe secretarul general al NATO. Ştiu ca el viziteaza frecvent Rusia si cu aceste ocazii probabil a vazut tot felul de pãpusi rusesti Matrioska, samovare etc. Mi-am zis, cu o Matriosca nu i-as face cine stie ce surpriza, ce-ar fi sa-i ofer un tomahawk ([pr.: tómăhauc] n. Secure mică (de piatră şlefuită sau de fier) folosită de amerindieni ca armă de luptă şi de vânătoare. /Cuv. engl.) topor de luptã). M-am rugat de niste mesteri rusi si acestia au facut un topor de invidiat”, a explicat Rogozin.
Ambasadorul rus la NATO si-a exprimat speranta ca “secretarul general al NATO va ingropa adanc toporul in pamant, in semn de incetare a conflictelor dintre Alianta Nord-Atlantica si Rusia”. “Tomahawk-ul e in mainile sale, mai trebuie gasita o cazma pentru a face o groapa cat mai adanca pentru toporul unicat”, a adaugat Rogozin, indicand ca a avut o discutie constructiva cu secretarul general. (Sursa: Rompres)
La vechii indieni din America de Nord, ingroparea tomahawk-ului semnifica: incheierea pacii.
Oamenii au sosit pentru prima oara in jurul anului 3500 i. Hr. in America de Nord, probabil din zona Siberiei de astazi, pe vremea cand cele doua continente erau legate prin pod de ghiata. S-au raspandit pe teritoriul Americii de Nord si de Sud, s-au adaptat la conditiile locale si au format diferite triburi.
Unii dintre ei traiau din pescuit si vanatoare, altii au invatat sa cultive pamantul. Adaposturile erau diferite de la un trib la altul. Corturile portabile erau ideale pentru tribul „picioarelor negre”, care ducea o viata nomada si traia din vanatoare. Indienii „pueblo” se aparau de caldura arzatoare din deserturi construindu-si case de chirpici.
Popoarele de bastinasi americani si-au dezvoltat propria cultura, limba si identitate. Pana cand au pus piciorul in America primii europeni, existau deje peste 300 de „natii” si limbi indiene. Columb a fost primul european care s-a intalnit cu bastinasii americani, pe teritoriul Cubei de astazi. Crezand ca a ajuns in India de Est i-a numit „los indios”, adica indieni. Denumirea s-a pastrat pana in zilele noastre, desemnandu-i pe toti bastinasii continentului american.
Din cauza unor neintelegeri dintre indieni si albi s-a ajuns la ciocniri violente. In 1636 colonistii din Massachusetts au pus pe seama indienilor Pesoti uciderea a doi comercianti, razbunandu-se prin masacrarea unui intreg sat de cinci sute de capete. In urmatoarele trei sute de ani aceste fapte au fost tipice pentru colonistii europeni; ei ii considerau pe indieni salbatici si pagani. S-au tot semnat fel de fel de tratate fara prea mare rezultat… Astazi, guvernul nu stie cum sa intoarca aceste tratate, oferind mari sume de bani in sute de milioane de dolari, natiunilor de triburi unite pentru a lua inapoi anumite teritorii….( ex. the Black Hills, pt. ca acolo exista mari zacaminte de aur, argint si …..URANIUM!!!! Cand au semnat tratatul, la acele vremuri nu se stia ce ascund acesti munti…. Dar indienii nu obisnuiesc sa isi instraineze mosia, ei NU vand!! …
Si asa se face ca masa trataivelor sau masa pacii ramane doar un vis frumos nerealizabil.
Securea razboiului nu prea a fost ingropata iar daca s-a facut uneori acest lucru, groapa sapata nu a fost prea adanca, generatii dupa generatii facand pe arheologii si ducand mai departe, nu parfumul pacii inimii ci, idolul sinistru al razboiului…
Cineva spunea:
„Ne este teama ca daca vom pierde mereu tot mai mult din pamantul nostru, omul alb nu ne va lasa nici macar un petec sa ne putem ingropa mortii.”
Chief Four Guns (mort pe la 1900, nu se stie data si anul nasterii)/Lakota- Oglala-Sioux
Punand de-o parte problemele sociale, de ordin intern sau internationale, si lasand privirea sa faca un popas intre filele Cartii Sfinte, observam ca Ioan Botezatorul face o precizare interesanta:
“Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.” (Matei 3: 10)
Pentru Ioan, securea nu era ingropata… era mai degraba in actiune. Nu era securea oamenilor ci era securea lui Dumnezeu… Nu era razboiul lui Dumnezeu. Declaratia de razboi era a oamenilor… Atunci, Ioan ameninta sau ofera o sugestie? Decat taiere si ardere nu mai bine rodul impacarii?
Impacarea presupune in primul rand, umilinta, adanca parere de rau. Ai ocazia sa te explici si apoi sa accepti ca ai partea ta de vina. Apoi impacarea inseamna dragostea la lucru, acea dragoste care isi propune sa inlature orice resentiment. Este greu, este usor?
Dante spunea: L’amore che move il sole e l’altre stelle. / Iubirea misca soarele si celelate stele.
Daca impacarea cu semenii este atat de importanta, cat poate fi de importanta impacarea cu Dumnezeu? Ce aduce impacarea cu Dumnezeu? (Rom. 5:1-11).
Împăcarea cu Dumnezeu asigură o nouă relaţie.
Împăcarea cu Dumnezeu conferă un nou statut spiritual.
Împăcarea cu Dumnezeu generează o nouă condiţie a vieţii.
Împăcarea cu Dumnezeu conduce spre un nou destin.
Această împăcare s-a realizat si se realizeaza prin jertfa Domnului Isus Hristos.
Daca vrei impacare cu tine insuti, cu cei din jur, cu Dumnezeu, ingroapa securea razboiului si nu uita:
Daca iti doresti o bucata de soare, nu impinge pe altul la umbra!
Jercan D Alex
April 2009
