25
Views

SEMNELE  SFÂRȘITULUI          MATEI  24

Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. 

       ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului

                                                       este aproape, este chiar la uși“

                                           Semnele săptămânii 15 Decembrie 2011

O zi îndoliată. Așa poate fi caracterizată marțea aceasta când au avut loc două atacuri oribile soldate cu morți și răniți. Din nefericire aceste atacuri nu au avut loc pe vreun front sau într-o zonă de război, ci în plin centrul unor orașe pașnice. Nu au fost atacuri teroriste ci atacuri vicioase îndreptate împotriva unor oameni nevinovați. Primul atac a avut loc în orașul Belgian Liege, în piața Saint-Lambert. În plin sezon de cumpărături pentru crăciun, piața era arhiplină, așa că un bărbat de 33 de ani, Nordine Amrani, autorul atacului nu a avut probleme să-și atace victimele. Asasinul postat pe un pod de unde avea o vizibilitate perfectă a aruncat 3 grenade și a mitraliat mulțimea fără discernământ, ca apoi să se sinucidă. Ca urmare 5 persoane și-au pierdut viața, 125 au fost rănite dintre care 5 sunt la reanimare. Printre victime se află un copil de 18 luni, 2 adolescenți de 15 și 17 ani. Înainte ca să facă acest atac asasinul a ucis o femeie de serviciu, găsită de poliție la domiciliul său. Poliția nu a reușit să elucideze încă motivele acestui act, dar știe deja că Amrani are un cazier judiciar extrem de încărcat, 20 de condamnări pentru delicte referitoare la arme și drog, era un ,,cultivator” de marihuana. Poliția a găsit la domiciliul său un adevărat arsenal militar: puști, arme, muniții și piese de schimb, în total peste 9.500 de bucăți. În aceeași zi în orașul italian Florența, în piața Dalmazia, Gianluca Casseri, un militant de extrema dreaptă aparținând organizației Casa Pound, a asasinat 2 vânzători ambulanți de origine senagaleză, un al treilea se află la spital în stare gravă. Medicii au precizat că dacă va scăpa, va rămâne paralizat pe viață. Alte două victime tot senegalezi, sunt răniți dar se estimează că vor scapă cu viață. Casseri, era un om deprimat și singuratic, autor de cărți știițifico-fantastice și de articole antisemitice, printre altele el nega existența holocaustului. Parlamentul și politicienii în general indiferent de orientarea politică au condamnat acest atac.

Criminalitate. Săptămâna aceasta poliția canadiană a fost foarte ocupată; într-o singură dimineață au efectuat 67 de descinderi la care au participat 900 de polițiști, dintre care 400 înarmați până în dinți. “Recolta” a depășit așteptările. Au fost arestate 60 de persoane acuzate de circa 400 de delicte, au fost confiscate 27 de arme, 110.000 dolari și 2.75 kg de cocaină. Cel mai șocant a fost faptul  că printre cei arestați se numără 10 persoane sub 17 ani, unii probabil în jur de 14 ani, precum și o bunicuță de 60 de ani. Unul dintre acești copii este acuzat de nu mai puțin de 34 de delicte. Un alt fapt care face această situație îngrijorătoare este faptul că în ciuda vârstei fragede și a poreclelor adoptate de la personajele din filmele de desene animate, acești tineri erau extrem de bine organizați operând în 4 provincii, și dădeau dovadă de o cruzime fără precedent, neezitând să împuște la colț de stradă, să fure și să vândă droguri.

Corect din punct de vedere politic. Aceasta este deviza tuturor organizațiilor publice sau particulare în zilele nostre. Aceasta poate duce la situații interesante. Așa de exemplu Cambridge Public School din Embrun, Ontario, undeva la sud de Ottawa capitala Canadei, conducerea școlii a hotărât să anuleze concertul de crăciun. Acesta va fi înlocuit cu un concert de iarnă în luna februarie și cu o seară de lucru manual pe 15 decembrie. Atunci când a luat această decizie, Mhairi Rowland, directorul școlii a avut în vedere că printre cei 206 studenți cât numără școala, o mică parte nu sunt creștini. De fapt o mare parte din părinți și-au exprimat nemulțumirea, dar nimic nu a făcut ca școala să-și schimbe decizia, unii părinți au spus că de fapt ei nu sunt atașați de conținutul religios al concertului ci de aerul festiv al lui și de faptul că este legat de vacanța de iarnă. Dacă stau să mă gândesc, nici regimul comunist nu a  fost atât de drastic în a elimina crăciunul din viața noastră, tot se organiza ”pom de iarnă” și alte sărbătoriri care erau crăciun fără să fie numite așa, dar acest director a vrut să elimine orice confuzie și a mutat concertul în februarie. Mă întreb oare, când au emigrat în Canada aceste familii nu știau că aceasta este o țară creștină?

Cataclismele naturale regula viitorului. La o recentă conferință despre schimbările climaterice care a avut loc în Kampala, Uganda, un grup de oameni de știință în majoritate laureați ai premiului Nobel, au avertizat că vremea neobișnuit de instabilă, valurile de frig sau căldură, seceta sau inundațiile, furtunile și uraganele, vor deveni tot mai frecvente. Maarten van Aalst, director la Internațional Red Cross/Red Crescent Climate Centre din Olanda, declara “trebuie să fim îngrijorați”. Savanții care au participat la această întâlnire recunosc că nu se poate face mare lucru ca să prevină aceste fenomene, deci singura soluție este ca în toate continentele, în fiecare țară să se ia măsuri de ajutor eficient a celor afectați. S-a subliniat că începând din 1970 până în prezent 95% dintre victime s-au înregistrat în țările în curs de dezvoltare, nu numai în termeni de vieți omenești, dar așa cum sublinia Michael Oppenheimer de la Princeton University, în termeni finaciari peste 200 bilioane de dolari anual. Fenomene naturale de proporții catastrofice afectând teritorii intinse sau zone restrânse devenind tot mai frecvente, din cauza lipsei de teren, neglijență sau sărăcie, oamenii clădesc tot mai des în zone instabile, îndiguesc fluviile și pavează câmpiile creind noi pericole. Oamenii de știință trag semnalul de alarmă, dar din nefericire prea puțini îl aud, și încă și mai puțini iau măsuri de prevedere.

 Rusia. Proteste. Sâmbătă, Moscova a devenit scena celor mai ample demonstrații de stradă din ultimii zece ani. Zeci de mii de oameni au ieșit pe străzile Moscovei pentru a protesta împotriva alegerilor parlamentare de săptămâna trecută. Până la miezul zilei, în piața Bolotnaia din centrul orașului, situată în apropierea Kremlinului, se adunaseră deja 40.000 de persoane. În pofida ninsorii și a gerului, alți 10.000 de protestatari, de toate vârstele, s-au alăturat demonstrațiilor, informează agenția Interfax, citând organizatori ai manifestațiilor. La rândul ei, agenția RIA Novosti scrie că forțele de ordine au fost comasate în număr foarte mare la fața locului. Peste cincizeci de mii de polițiști și jandarmi, susținuți de elicoptere care survolau zona la joasă altitudine, au încercat să restabilească ordinea în centrul Moscovei. Accesul în multe zonei ale Moscovei, printre care și Piața Roșie, a fost închis. Împotriva rezultatelor de la alegerile parlamentare de săptămâna trecută s-a demonstrat nu doar la Moscova, ci și în alte regiuni ale Rusiei. În estul țării, dar și în Siberia, sute de ruși au ieșit pe străzi pentru a-și arăta dezaprobarea față de alegerile parlamentare, extrem de contestate. De la începutul protestelor poliția a arestat peste 1.500 de persoane. Opoziția rusă acuză Kremlinul de falsificarea alegerilor în favoarea formațiunii politice de guvernământ, Rusia Unită, care ar fi obținut din nou majoritatea în Parlament.

Mii de femei au manifestat, la Roma, pentru schimbarea Italiei. Mii de femei italiene au participat, duminică după-amiază, la o reuniune în centrul Romei pentru a „schimba Italia”, în continuarea unei manifestații din 13 februarie, în care sute de mii de femei i-au spus „basta” lui Silvio Berlusconi, informează AFP. „Guvernul s-a schimbat, dar nu și țara. Iar femeile nu pleacă. Ele rămân pentru a spune că noi vrem să muncim, să avem copii și să fim în centrul planului de creștere economică”, a declarat Cristina Comencini, una dintre principalele personalități ale mișcării „Dacă nu acum, atunci când?” „Îi spunem Guvernului că bunăstarea femeilor nu este o cheltuială, ci o investiție”, a afirmat ea în timpul reuniunii supranumite „Dacă nu femeile, atunci cine?”, care a avut loc în Piazza del Popolo. Potrivit organizatorilor, manifestația a reunit 20.000 de persoane la Roma și în alte orașe din Italia, în special la Torino și Veneția (nord). Această mișcare urmărește să apere drepturile femeilor, în special dreptul la muncă, ajutoarele acordate tinerelor mame și nediscriminarea.

Iranul vrea să păstreze drona americană capturată. Iranul intenționează să păstreze drona americană, pe care a capturat-o, potrivit propriilor declarații, în cursul unui atac cibernetic. Un purtător de cuvânt al Gardienilor Revoluției a declarat că aparatul teleghidat de zbor este cercetat pentru aflarea modului în care funcționează tehnica secretă de vârf. El a adăugat că drona nu a aparținut Ministerului american al Apărării, ci serviciului secret american și a fost utilizată în scopuri de spionaj. Președintele SUA, Barack Obama, a reiterat solicitarea de a se restitui țării sale drona. În continuare nu este clar cum de a ajuns Iranul în posesia aparatului de zbor. Guvernul de la Teheran a anunțat pe 4 decembrie că l-a doborât. Mai târziu a afirmat că a ajuns să-l controleze în urma unui atac cibernetic.

Proteste împotriva noilor guvernanți din Libia. Mii de oameni au ieșit pe străzile din orașul libian Bengazi, în semn de protest față de guvernul interimar instalat la putere după înlăturarea lui Gaddafi. Demonstranții au cerut mai multă dreptate și transparență. În plus, ei au solicitat excluderea din guvernul interimar a tuturor politicienilor care au avut legături cu fostul regim. Președintele Consiliului Provizoriu, Mustafa Abdul Jalil, a cerut răbdare până la edificarea structurilor democratice. Este de pildă preconizată integrarea foștilor luptători rebeli în societatea civilă. În plus, se are în vedere alocarea de fonduri direct regiunilor și orașelor, pentru a le garanta acestora o mai largă autonomie. Pentru cei care s-au făcut vinovați de crime împotriva poporului libian nu va exista milă, a mai declarat Jalil.

România. Cooperare militară și economică. Parteneriatul strategic cu Turcia pune accent pe cooperarea economică, în domeniul militar și de securitate, a declarat, președintele Traian Băsescu, înainte de a pleca în vizită în Turcia, unde va semna Declarația pentru parteneriat strategic cu Ankara. „Obiectivul acestei vizite este legat de consolidarea cooperării bilaterale. Cu această ocazie voi semna cu președintele Turciei o declarație de parteneriat strategic care vizează mai multe domenii: cooperarea în politica externă, cooperare în domeniul militar și de securitate”, a spus Băsescu. Turcia este al cincilea partener economic al României, numărul firmelor turcești care își desfășoară activitatea în România a atins cifra de 6.000, iar ministrul turc de externe estima, în august, la București, că într-o perioadă cât mai scurtă de timp se va atinge obiectivul de 10 miliarde de dolari al schimburilor comerciale. Agenția turcă Anadolu scria în august, că firmele turcești își vor spori semnificativ investițiile în străinătate în 2011, țări est-europene lovite de criză, precum România și Grecia, fiind destinații principale ale planurilor acestor companii. Sectoarele de interes ar fi cel imobiliar, industria cimentului, a materialelor de construcție, industria alimentară și telecomunicații.

Scandal în Parlamentul Moldovei, de ziua României. Deputații comuniști din Parlamentul de la Chișinău au bătut cu picioarele timp de câteva minute, în semn de indignare, după ce o colegă de la liberali a ținut să felicite românii de Ziua Națională. „Doresc basarabenilor să se pătrundă de axioma lui Eminescu – suntem români și punctum! La mulți ani, România!”, a declarat liberala Maria Ciobanu. Mesajul liberalilor a trezit însă indignarea grupului parlamentar al PCRM, care a bătut cu picioarele preț de câteva minute. „Noi suntem moldoveni, și nu români. Suntem în Parlament și nu în Senatul României și declarațiile liberalilor sunt antitstatale și demonstrează lipsă de respect față de această țară”, a replicat comunistul Eduard Mușuc. Liberalul Valeriu Muntean i-a amintit lui Mușuc că a fost arestat cândva la comanda guvernării comuniștilor și că ar fi suferit de sindromul Stockholm, când victima se îndrăgostește de torționar. „Închideți-vă gurile! Voi, liberalii, ați fost membri KPSS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice – n.r.) și acum v-ați transformat în legionari!”, s-a adresat Mușuc membrilor grupului liberal. „De multe ori m-am convins că prostia nu are margini. Azi m-am convins că ea pătrunde și în Parlament”, a spus deputatul PL, Ion Hadârcă. Acesta a fost completat de colegul său, Valeriu Saharneanu, care i-a îndemnat pe comuniști să se abțină de la declarații xenofobe. Ultimul cuvânt din partea liberalilor l-a avut liderul Mihai Ghimpu. „Dle Voronin, spuneți-le tinerilor voștri să se liniștească. Dacă noi felicităm Germania de ziua națională, noi ce felicităm nazismul? Încetați cu mentalitatea asta. Dar Mușuc este ștuțer, o să vă trădeze”, a spus liberalul adresându-se liderului comuniștilor.

Firma Benetton în centrul unui scandal publicitar. Orice mijloc este bun pentru a atrage atenția și a-ți face publicitate, firma Benetton știe și practică aceasta de multă vreme. Ultima campanie publicitară nu face excepție. Intitulată “unhate” (să nu urâm) această campanie publicitară a lansat afișe uriașe înfățișând personalități politice care se sărută. Aceste fotografii care sunt montaje, sunt șocante pentru că înfățișează oameni politici care se urăsc, mulți dintre ei bărbați sărutându-se pe gură, deși aceasta nu s-a întâmplat niciodată în realitate. Cel mai șocant afiș care a fost retras în fața protestelor și amenințării cu acțiuni juridice a fost acela în care papa Benedict se săruta cu imamul de la moskeea al Azhar. A fost de asemenea retras cel care înfățișa pe fostul prim ministru italian Silvio Berlusconi sărutând pe cancelara germană Angela Merkel. Au rămas însă afișate peste tot în lume cele care îl înfățișează pe Barack Obama sărutându-l pe liderul Chinez Hu Jintao, sau pe președintele palestinian Mahmoud Abbas și primul ministru israelian Benjamin Netanyahu, președintele francez Sarkozi și cancelara germană Angela Merkel. Firma Benetton nu este la prima acțiune de acest fel. În 1991 Oliviero Toscani a publicat o fotografie înfățișând un preot sărutând o călugăriță catolică. Imediat biserica catolică a intervenit și fotografia a fost interzisă în Italia, iar apoi și în Franța, ca apoi să reapară în 2009 cu ocazia unei expoziții de fotografii tocmai despre subiecte care au produs controverse. De fapt fotograful Toscani asociat cu firma Benetton de decenii nu este la prima contravenție, în 2002, el a realizat afișul  filmului  Amen produs de Costa-Gavras. Acest afiș înfățișa o cruce catolică prelungită ca să devină o cuce nazistă. Acest afiș a fost menținut în ciuda procesului intentat de Alianța generală contra rasismului și pentru Respectul identității franceze și creștine care a pierdut procesul în care cerea interzicerea afișului. Iată că în zilele noastre orice poate atrage atenția, orice poate șoca, este bun ca să facă vânzare. Milioane de persoane au auzit sau au citit despre acest scandal, deci firma își face reclamă gratuit prin intermediul tuturor celor care critică aceste afișe.

Minte sănătoasă în corp sănătos. Vasele cu Teflon. Omenii de știință, de mai mult timp ridică tot mai multe întrebări legate de siguranța vaselor de bucătărie, așa numitele “nonstick” folosite la gătit, și care sunt poleite cu un strat de Teflon.  Perfluorooctanoic acod (PFOA) este numele științific al acestei substanțe care este folosită în majoritatea vaselor de gătit. Această substanță este foarte populară pentru că este rezistentă la temperaturi înalte și pentru că are proprietăți non-adezive, adică mâncarea nu se lipește pe aceste sprafețe. Multă lume preferă aceste vase din motive de sănătate: prăjitul în aceste vase necesită foarte puțin ulei sau grăsime. Problema însă este că PFOA este o substanță carcinogenă. Când aceste vase tratate cu PFOA se încing, particule minuscule se deslipesc și se amestecă cu mâncarea. De asemenea, la temperaturi ridicate, gaze toxice sunt emanate din aceste vase. Păsări de casă expuse la gazele emanate de vasele tratate cu PFOA, au avut reacții negative, iar unele chiar au murit. Animale de laborator care au intrat în contact cu PFOA au avut și ele probleme de sănătate, au dezvoltat defecte de naștere, și cancer. Efectul substanței PFOA asupra oamenilor este încă necunoscut, însă tot mai mulți oameni de știință sunt de părere că uzul acestor vase ar trebui limitat sau evitat. Dr. Margaret Shield, de la organizația non-profit Toxic-Free Legacy Coalition din Washington State, are o opinie mai radicală și este de părere că toate articolele de bucătărie care folosesc PFOA trebui eliminate din bucătărie. Dr. Shield explică că aceste chimicale chiar dacă inițial nu sunt destul de toxice să producă efecte negative asupra sănătății umane, cu timpul, ele se depozitează în organism și devin toxice. Pentru a reduce riscul de intoxicare cu aceste substanțe, organizația Toxic-Free Legacy Coalition recomandă folosirea în bucătărie numai a vaselor din fier (cast iron) sau vasele emailate.

Textul săptămânii. ,,Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă”. 1 Corinteni 10,12

Petre și Paul Gheorghe

Ora Profetica 50/2011

| Generale, Ora Profetica |
About The Author
-