SEMNELE SFÂRȘITULUI MATEI 24
Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“
Semnele săptămânii 7 Noiembrie 2013
Lumea arabă în plină expansiune. Nu mai era pentru nimeni un mister că oamenii de afaceri din lumea arabă investesc masiv în occident. Mari magazine, hoteluri sau castele din Anglia și Franța au trecut de-a lungul ultimilor ani în proprietatea lor. Au urmat apoi cluburile de fotbal; proprietarul echipei PSG campioana Franței este din Qatar. În luna august a început să emită în Statele Unite canalul Al-Jazeera finanțat de grupul Riyal Qatar. Aceasta a suscitat controverse, grupul de telecomunicații AT & T a refuzat difuzarea emisiunilor deoarece a spus că Al-Jazeera nu a respectat condițiile contractuale. Drept răspuns Al-Jazeera i-a dat în judecată. Ca să poată intra pe piața americană, Al-Jazeera a cumpărat stațiile de TV aparținând fostului vice președinte Al Gore. Comentatorii sunt de părere că Al-Jazeera are de luptat cu stigma de a fi fost de-a lungul anilor canalul de comunicație al islamiștilor. La toate aceste fenomene se adaugă anunțul făcut de premierul britanic David Cameron, la deschiderea celui de al 9-lea Forum Economic Mondial Islamic care a avut loc pentru prima dată în Londra. Acest forum reunește mai mult de 1.500 de participanți, inclusiv 15 de șefi de stat sau de guvern din Brunei, Malaezia, Bahrein, Iordania și Arabia Saudită. David Cameron a anunțat emiterea de primul „sukuk” cu o valoare de 200 milioane de lire sterline, acest fond de datorie publică cotat în bursă va fi primul Shariah compatibil emis în afara lumii musulmane. Aceste fonduri de investiții (sukuk) trebuie să respecte cu strictețe principiile Shariah, adică a religiei musulmane. Prin deschiderea acestui fond, Londra vrea în mod deschis să concureze cu Dubaiul și urmărește să plaseze Londra în fruntea burselor care asigură finanțarea statelor islamice în plină dezvoltare economică. Cinci bănci specializate în acest domeniu au apărut la Londra în ultimii ani, ele sunt susținute de serviciile unor mari firme de avocatură și audit. Principiile acestui mod de a face afaceri este predat în mai multe universități și școli de afaceri britanice, inclusiv, Cambridge. 49 sukuks sunt deja cotate la Bursa de valori din Londra. Un index de valori islamice va fi organizat foarte curând. Finanțele lumii islamice s-au dezvoltat cu 50% mai repede decât cele tradiționale. Se așteaptă ca acest fel de investiții să ajungă în 2014 la 1.300 miliarde de dolari, deci guvernul vrea să fie sigur că va reține o mare parte din aceste sume, în Marea Britanie, a declarat David Cameron, la deschiderea Forumului. Deși suma inițială va fi mai mică decât estimarea inițială, se așteaptă ca acest simbol să stimuleze bursa. Se știe că în Anglia trăiesc 2.7 milioane de musulmani și că doar 1% din activele financiare ale planetei sunt Shariah compatibile, deci aceasta va deschide importante perspective pentru bursa din Londra care se pregătește de mai mulți ani pentru acest eveniment. Piața sukuks este dominată în mare măsură de Malaezia.
Scurtă istorie. Între munți de gunoaie și resturi de mâncare, un bătrân tăinuitor a ținut, de la război încoace, ascunsă într-un apartament din München, o comoară fabuloasă compusă din aproape 1.400 de capodopere, de tablouri prețioase furate de naziști de la victimele lor evreiești. Împreună cu acest tezaur se retrăsese și el din viața cetății. Jefuirea evreilor germani a început imediat după venirea lui Hitler la putere. Demiși, excluși, marginalizați, despuiați de halatele de medici și de robele și perucile de magistrați, scoși din barouri și spitale, dați afară de la catedrele universitare, boicotați de clienți dacă erau meșteșugari ori negustori, lipsiți de surse de venit legale, evreii germani s-au confruntat rapid, după 1933, cu o criză existențială. Mulți, și în special evreii prosperi, s-au văzut nevoiți să-și vândă pe sume de nimic proprietățile, casele, magazinele, sau, dacă le aveau, fabricile și bunurile mobile de valoare spre a-și procura bani și a încerca să-și construiască o existență nouă altundeva. Mulți n-au vrut sau n-au putut să emigreze. Unii se simțeau prea străini de frații lor evrei din Țara Sfântă, prea puțin capabili să învețe ebraica, prea înrădăcinați în cultura germană, prea dependenți de limba maternă, prea puțin familiarizați cu engleza, italiana, franceza și spaniola, spre a părăsi Reichul nazist. Acești oameni aveau să piară, în majoritate, în lagărele de exterminare și de concentrare naziste. Trupurile lor, doar piele și oase, aveau să fie transformate în munți de cenușă, nu însă înainte să li se fi extras aurul dentar și să li se fi smuls de pe degetele moarte verighetele. Între luarea cu japca a slujbelor lor și evacuările din locuințe, avusese loc sustragerea bunurilor lor artistice de preț a tablourilor, dar și a sculpturilor, a argintăriei, a sfeșnicelor aurite în care acești oameni aprindeau vineri seara lumânările spre a inaugura odihna celei de-a 7-a zile. În Germania acest vast jaf a avut loc sistematic și organizat. Așa-zisa „arianizare”, hotărâtă de naziști a recurs nu doar la exproprieri directe, ci și la unele mascate, efectuate sub presiune, precum și la o întreagă oștire de specialiști. În mare măsură, jefuirea evreilor sub naziști a căzut sub incidența prescrierilor, astfel încât proprietarii de drept ai acestor tablouri nu și le mai pot recupera, în genere, dacă pânzele nu se află în proprietate publică. Iar insul care le tăinuise nu poate fi tras la răspundere decât pentru delicte minore, precum evaziunea fiscală. Totuși moștenitorii de drept ai picturilor furate de naziști se pot bizui pe „Declarația de la Washington” din 1998. Semnată de 44 de națiuni, între care și Germania. Această declarație obligă statele semnatare să facă totul spre a depista deopotrivă operele de artă jefuite de naziști și aliații lor, ca și pe posesorii lor de drept, spre a le „soluționa corect” revendicările. De pildă prin restituirea tablourilor, sau despăgubirea celor prădați, respectiv a moștenitorilor lor de drept.
Ironia istoriei. Johannes Tuchel, un istorician german, a publicat un articol in care spune că a găsit în arhivele primăriei din Berlin un document care detaliează locul în care a fost îngropat fostul șef de Gestapou, Heinrich Müller. Potrivit acestui raport, publicat de revista Bild, cadavrul lui Heinrich Müller a fost îngropat în 1945, într-un cimitir evreiesc din districtul Mitte. „Müller nu a supraviețuit la sfârșitul războiului. Trupul său a fost îngropat în 1945 într-o groapă comună la cimitirul evreiesc din Berlin-Mitte”, asigură Jurnalul. Cimitirul în cauză fusese devastat de naziști în 1943. Heinrich Müller face parte din personalități importante din al treilea Reich, care nu au fost capturate de către aliați. El a participat în ianuarie 1942 la Conferința Wannsee, unde s-a decis „soluția finală”. El a avut sub ordinele lui pe Adolf Eichmann, responsabil cu „logistica” de exterminare a evreilor. Ultima dată când se face referire la el este pe 29 aprilie 1945, când în buncărul de sub Cancelaria Reihului, când războiul era deja pierdut, Heinrich îl interoga pe generalul de divizie SS, Hermann Fegelein, cumnatul Evei Braun, acuzat de dezertare. De-a lungul anilor s-au emis tot felul de teorii asupra soartei sale; că ar fi fost capturat în 1947 de către CIA. Doi ani mai târziu, servicile secrete germane susțin că fostul criminal de război nazist se ascunde în Karlovy Vary, Cehoslovacia. Câțiva ani mai târziu israelienii, îl căutau în Argentina. În timpul procesului său, Adolf Eichmann a declarat că fostul său șef era încă în viață. Documentul găsit de istoricul Johannes Tuchel acreditează relatarea lui Walter Lüders, un fost gropar care a declarat că în vara anului 1945, a recuperat trupul lui Heinrich Müller care era îngropat provizoriu în grădina Cancelariei, el fusese rănit în spate. El a fost capabil să-l identifice deoarece el purta uniformă de general, iar într-un buzunar interior avea legitimația sa de serviciu cu fotografia, oficială. Groparul a explicat cum el însuși a îngropat cadavrul într-un cimitir evreiesc. La vremea respectivă declarațiile sale nu au putut fi verificate, deoarece cimitirul era situat în Berlinul de Est. Dieter Graumann, președintele Consiliului central al evreilor din Germania, s-a declarat șocat de această revelație. „Că unul dintre cei mai sadici și brutali criminali naziști este înmormântat într-un cimitir evreiesc, este o enormitate de prost gust. O insultă grosieră pentru memoria victimelor”.
Dificultatea de a fi ateist. Este clar că după ce decenii la rând ateiștii și-au etalat superioritatea și disprețul pentru ignoranții care cred în Dumnezeu, în ultima vreme ei sunt în dificultate. În primul rând aproape în fiecare săptămână noi descoperiri științifice schimbă cronologia și bazele doctrinei evoluției, „noi etape” necunoscute până acum, noi teorii care le contrazic pe cele vechi, ne fac să ajungem la concluzia logică că ei bâjbâie în întuneric și au nevoie de tot atâta credință ca și creștinii ca să-și susțină teoriile. Am observat mai apoi o nervozitate excesivă; ei sunt îngrijorați și dau în judecată școlile și instituțiile publice pentru că rugăciunea publică sau semnele religioase, nu mai vorbim de colindele de crăciun, îi deranjează. Dacă ar fi adevărat ce spun ei despre religie, de ce nu cer interzicerea legendelor olimpului. Dar apare tot mai frecvent un alt fenomen, odată ce cunoaștem mai adânc universul și modul în care este alcătuit, nu putem să nu rămânem uimiți și să ne punem întrebări despre existență. Un episod interesant și relevant despre această situație a avut loc recent într-o emisiune a renumitei Oprah Winfrey, care spun comentatorii a căpătat un statut aproape divin. Talentele sunt bine recunoscute și aprobarea ei pot transforma peste noapte, aproape orice produs într-un bestseller. Această percepție divină este potrivită, mai ales că în ultimii ani Winfrey s-a ocupat în programele ei de dimensiunile spirituale. Dar ce se întâmplă atunci când intervievează un ateu? Nu demult Winfrey a intervievat pe înotătoarea Diana Nyad cea care a înotat din Cuba la coasta Floridei fără oprire. Emisiunea se cheamă Super Soul Sunday. Ceea ce ar însemna în traducere liberă suflet de duminică. Nyad se definește ca fiind o ateistă care însă are venerație față de lumea naturală și umanitate. Nyad, o femeie în vârstă de 64 de ani, a spus „Eu pot sta pe plajă cu cel mai devotat creștin, evreu, budist, și să fiu mișcată până la lacrimi de frumusețea acestui univers. Pot avea comuniune cu toată omenirea, cu toate aceste miliarde de oameni care au trăit înainte de noi, care au iubit și au suferit pe această planetă”. Winfrey a răspuns, „Ei bine în acest caz eu nu te pot considera ateu”. Ea a continuat, „cred că dacă tu crezi în venerație și în misterul universului, atunci aceasta este ceea ce se cheamă Dumnezeu… de fapt el nu este un tip cu barbă care stă în cer”. Nyad a precizat că ea nu utilizează cuvântul Dumnezeu, deoarece aceasta implică o „prezență… un creator sau un supraveghetor”. În ciuda bunelor intenții, răspunsul lui Oprah Winfrey crează confuzie și alterează însăși noțiunea de ateu, sugerând ceva în întregime fals, ba chiar ofensator: că ateiștii nu trebuie să simtă venerație sau adorare. Schimbul dintre OprahWinfrey și Nyad pune în prim plan contradicția ateiștilor care nu se pot dispensa de noțiunile de iubire, dreptate și reconciliere, dar se feresc ca acestea să fie asociate cumva cu noțiunea de Dumnezeu.
Minte sănătoasă în corp sănătos. Respirația. Partea I. Sistemul respirator uman este alcătuit dintr-o serie de organe responsabile cu inhalarea oxigenului și eliminarea dioxidului de carbon; acest proces se numește respirație. O lipsă totală de oxigen se numește anoxie și o scădere a nivelului de oxigen în organism este cunoscută sub numele de hipoxie. După patru la șase minute, celulele creierului lipsite de oxigen încep să moară, iar o perioadă mai lungă de hipoxie duce la moarte. Respirația este un act automat involuntar, coordonat de centri nervoși situați în bulbul rahidian al creierului. În fiecare minut respirăm de 12 la 18 respirații, adică peste 20.000 de respirații pe zi, în total peste 600 de milioane de respirații într-o viață normală. Nasul, faringele, traheea, bronhiile și plămânii, alcătuiesc sistemul respirator. Funcția lui este să alimenteze cu oxigen miliardele de celule ale organismului nostru. Respirația este o funcție vitală a organismului, care nu poate stoca oxigenul, dar are nevoie continuu de acest gaz pentru numărul mare de reacții biochimice care au loc în corpul uman. În partea superioară a sistemului respirator, prin cavitatea nazală aerul este înhalat, unde este încălzit și umidificat. Acest proces este necesar deoarece aerul rece și uscat provoacă iritațiea căilor respiratorii. Fire mici de păr numite cilia, protejează pasajele nazale precum și alte părți ale tractului respirator, și au misiunea să filtreze praful și alte particule care pot fi aspirate odată cu aerul. Aerul poate fi inhalat și prin gură. Aceste două pasaje, cavitatea nazală și bucală se întâlnesc la faringe, (sau gât), în partea posterioară a nasului și a gurii. Faringele face parte atât din sistemul digestiv, cât și cel respirator; prin el circulă și aer, precum și alimente solide sau lichide. Faringele, în partea inferioară se desparte în două pasaje; esofagul, prin care alimentele sunt transportate la stomac, și traheea care duce aerul la plămâni. Epiglota, atunci când înghițim, acoperă cavitatea faringiană și împiedică alimentele să ajungă în plămâni. Laringele, situat în partea superioară a traheii, conține o pereche de corzi vocale, care atunci când ele vibrează produc sunetele. La capătul de jos, traheea se ramifică în două tuburi, numite bronhii, și care se conectează la plămâni. Bronhiile principale se ramifică progresiv în bronhii lobare, segmentare, interlobulare din care se formează bronhiolele terminale și bronhiolele respiratorii, care se continuă cu canalele alveolare ale căror pereți formează saci alveolari. În alveole are loc schimbul de oxigen și dioxid de carbon. Fiecare plămân conține aproximativ 300 la 500 de milioane alveole. Această rețea de alveole, bronhiole, și bronhii este cunoscută sub numele de arborele bronșic. Plămânii sunt alcătuiți din țesuturi elastice care le permite să se umfle și dezumfle atunci când respirăm, și sunt îmbrăcați cu o căptușeală subțire numită pleură. Cavitatea toracică, sau toracele, este cutia care găzduiește arborele bronșic, plămânii, inima, și alte structuri, și care sunt adăpostite de coaste care la baza lor au un mușchi puternic numit diafragma. Separând cavitatea toracică de abdomen, diafragma joacă un rol important în respirație. Se mișcă în jos când inspirăm și extinde cavitatea toracică trăgând aerul prin nas sau gură. Când expirăm, diafragma se mișcă în sus, împingând gazele din plămâni afară prin nas și gură. Oamenii au doi plămâni: un plămân drept și un plămân stâng. Plămânul drept este format din trei lobi, în timp ce plămânul stâng are numai doi lobi, astfel permite spațiul necesar în cavitatea toracică pentru inimă. Plămânii conțin aproximativ 2.400 km de căii respiratorii cu o suprafață totală de aproximativ 70 la 100 de metri pătrați la adulți, o suprafață similară ca o parte a unui teren de tenis. Plămânii împreună cântăresc aproximativ două kg; plămânul drept cântărește mai mult decât cel stâng. Aerul pe care îl respirăm este format din mai multe gaze. Oxigenul este cel mai important pentru viață, deoarece celulele corpului au nevoie de el pentru energie și dezvoltare. Fără oxigen, celulele corpului pot muri în numai câteva minute. Dioxidul de carbon este gazul rezidual produs când carbonul se combină cu oxigenul ca rezultat al metabolismului celular din organism.
Textul săptămânii. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu. Geneza 2,7
Petre și Paul Gheorghe
