Despre VORBIRI DE BINE
(Recenzie la o aniversare)
Să vorbești DE RĂU nu e BINE. Să vorbești DE BINE e BINE? Dacă și vorbitul DE BINE e RĂU înseamnă să nu mai vorbim deloc? În anumite circumstanțe „tăcerea este de aur”, în altele „este de lut”, depinzând de imparțialitatea ei raportată la Sfânta Scriptură. „Tot pământul SĂ TACĂ”, „Tot pământul SĂ STRIGE”, zice ea. Apostolul Pavel, cel mai mare și teolog și filozof pe care îl cunoaștem se confruntă dramatic cu VORBIREA DE RĂU și VORBIREA DE BINE. O condamnă pe prima când este făcută din răutate, o condamnă și pe a doua când e făcută pe nemeritate. Marele apostol avea criterii drepte despre mustrare și lăudare. Cum ar fi putut să-l laude pe Dimitrie argintarul? Pe de altă parte, când munca sa pentru Domnul era în situația de a fi nesocotită sau chiar vorbită de rău el zice „ca să mă laud și eu puțintel”, „că am de ce să mă laud”, sau chiar „…e nevoie să mă laud”. Acest fel de laudă este scutit de orice comentariu îndoielnic pentru că tot el zice „lauda noastră este mărturia”.
Vorbim destul de des, și pe drept, despre faptele rele ascunse, că vor ieși la iveală. Afirmația aceasta este parte din educația spirituală întru prevenirea lor. Vorbim destul de rar despre faptele bune ascunse că vor ieși la iveală. Teologia „faptelor bune drept o cârpă murdară” bazată pe interpretarea greșită a acestui text de Scriptură promovează în subînțelesul ei faptele rele, lucru total nescripturistic. Același apostol Pavel zice: „Tot așa și faptele bune sunt cunoscute; și cele care nu sunt cunoscute nu pot rămâne ascunse”.
Există o forță intrinsecă în fapele bune, care le împinge spre suprafață. ”Nu pot rămâne ascunse”. În timp ce de obicei faptele rele sunt trase afară din ascunzișurile în care sunt, de „specialiști” în expunerea lor, faptele bune se mișcă singure spre suprafață chiar împotriva celor care se străduiesc cu disperare să le țină ascunse. Și desigur, vor fi unele ascunse pentru temporalitatea lumii și vieții noastre și descoperite doar în cer. Nu e nici o virtute în termenul „anonimat”, dar nici vreo deșertăciune. Oricum, de când cu cele douăsprezece prerogative din fața numelui Elenei Ceaușescu (nu scornite de oameni mediocri, ci de academicieni de dicționar), mi s-a cam făcut silă (nu neapărat o chestiune morală) de astfel de treburi. Nu ieșiseră ele la iveală pentru că nu puteau rămâne ascunse, ci inventate, pritocite, puse înaintea numelui și nu în urma lui ca să obosească trăgând de ele, dar tot cu efect de dare înapoi.
De obicei nu alerg după sărbători, aniversări, festivaluri, concursuri, comemorări și cum se mai numesc, deși unele nu doar că sunt făcute în nevinovăție, ci chiar devin trepte spre mai bun și mai frumos. M-am uitat și eu la momentul de aducere aminte a 70 de ani a comunității Grant. Istoria e istorie. Clădirea de închinare care a supraviețuit (ocrotită divin zicem noi) celui mai mare război mondial, a fost demolată pe momentul (aparent) de pace cel mai înalt al lumii și națiunii. Aducerea aminte a fost frumoasă, cu momente din preziua și post ziua cu pricina. Frumuseți spirituale vechi, de valoare alături de frumuseți noi spirituale, cel puțin la fel de valoare. Nu am de gând să amintesc nume căci le-aș aminti pe toate, dar cum să nu mă bucur de Nelly în corul aniversar sau de Nicoleta, altista, care ne-a cântat cândva „vasul de alabastru”, cum să nu mă bucur să-l revăd pe Marius care m-a primit atât de frumos când am fost câteva zile prin amintiri de Grant sau sa-l văd pe George Uba cu care ne-am „ciondănit” cum nu se poate mai frățește pe „feliile de dragoste” împărțite egal și tuturor în timp ce C. Maftei cere iar și iar să i se spună „Povestea iubirii”, una singură și întreagă tuturor, sau absolut că da, Cleopatra, „poimâine deja e veșnicie”, că doar aceasta vrem.
Ca element principal de recenzie a acestei aniversări mă miră – și nu pot înțelege decât ca o taină -, voluntariatul de peste un sfert de veac numit „Flori și stele” sau altfel numit, Carmen Stoica. Se zice că la Stupini – loc ce ne este familiar precum Grantul -, se înființează chiar acum ceva oficial Muzical și Literar. Spunem și noi „Doamne ajută”. Pe partea exemplului de lucrare, „Flori și stele” cu tot ce ține de el, este după părerea mea cel mai reprezentativ. Astfel de „modele” sunt o binecuvântare. Oricât s-ar prevala cineva de simplă întâmplare, nici vorbă de coincidență că această Convenție Muzicală de la Stupini are loc pe aducerile aminte ale marilor comunități Labirint, Popa Tatu și Grant recent în aniversare de acest fel.
Am vorbit și eu „DE BINE” deși nu mă caracterizează, dar am făcut-o așa de puțin decât s-ar cuveni după realitate, încât nu mi se pare că am greșit prea tare. Marele rest ascuns, urmează să iasă la iveală, de la sine, prin sine, la timpul Domnului.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
