20
Views

SEMNELE SFÂRȘITULUI          MATEI  24

Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“

                                           Semnele săptămânii 31  Octombrie 2013

Uraganul Cristian. Săptămâna aceasta uraganul Cristian, o furtună extrem de puternică s-a abătut asupra Angliei, Franței și nordul Europei făcând cel puțin 10 morți. În Franța o femeie de 47 de ani a fost măturată de valuri și găsită apoi moartă pe țărmul locatității la Belle-Ile (oarecum ironic, traducerea înseamnă insula frumoasă. În Anglia, patru persoane au fost ucise datorită vânturilor puternice, printre care și o adolescentă. Alte două persoane au murit în Germania, când un copac a căzut pe automobilul lor. În Olanda, prăbușirea unui copac, a făcut o victimă în Amsterdam. În Danemarca, o persoană a fost ucisă de cărămizile care au fost zmulse dintr-un coș în nord-vestul capitalei Copenhaga. În total, 535.000 de consumatori au fost, de asemenea, lipsiți de energie electrică în Europa.

Australia incendiilor devastatoare. De peste o săptămână pompierii australieni se luptă cu incendii extrem de puternice și devastatoare care afectează sud-estul  țării. În New South Wales, cel puțin 71 de focare de incendiu dintre care 29 necontrolate devorează o suprafață de peste 1.600 km. Cel puțin unul dintre ele, care se întinde pe 300 de km în jurul orașului Lithgow, a fost mai mult ca sigur cauzat de exercițiile militare cu explozivi care au avut loc pe 16 octombrie. Statul New South Wales și mai ales capitala Sydney, se confruntă cu o situație de urgență fără precedent în aproape o jumătate de secol. Din cauza secetei și a temperaturilor anormal de ridicate, aceste incendii s-au declanșat mult mai devreme ca de obicei și sunt mult mai puternice. Situația este deosebit de instabilă. În acest moment eforturile pompierilor sunt concentrate în lanțul muntos situat la aproximativ 100 km vest de Sydney. Această regiune este importantă din punct de vedere turistic fiind presărată cu sate, a căror populație totalizează aproximativ 75.000 de oameni. Pompierii au cerut populației să evacueze regiunea, dar în curând ei se vor putea întoarce la casele lor odată ce riscul va dispare. Dacă la vest situația se calmează (a ars tot ce putea arde) alte incendii sunt raportate în nord, în imediata vecinătate a celui mai mare oraș din Australia, incluzând unul la Minmi, lângă Newcastle, care a provocat închiderea autostrăzii dintre Sydney și Newcastle. Incendile au distrus, până acum mai mult de 124,000 de hectare și redus la cenușă 200 case. Din fericire numai o singură persoană și-a pierdut viața, deoarece locuitorii au respectat recomandările autorităților, și s-au refugiat în centrele de evacuare. Condițiile meteorologice sunt „cum nu se poate mai rele”, declara șeful pompierilor: temperaturi de aproape 35 de grade, umiditate foarte scăzută și vânturi ajungând la 100 km pe oră. Australia are 70.000 de pompieri voluntari, adică de trei ori mai mare decât armata profesională. Ei sunt coloana vertebrală de luptă împotriva incendiilor. Printre ei, se numără de zece ani, și noul prim-ministru, Tony Abbott.

Nimănui nu i-a păsat de el. Thomas Ngin, un locuitor din orașul francez Bussy-Saint-Georges, care ar fi avut 50 de ani în câteva zile, a fost găsit mort în apartamentul său elegant. Omul s-a sinucis… cu opt ani în urmă. Acest bărbat originar din Cambodgia, ofițer de securitate, avea probleme financiare serioase, fusese dat afară din serviciu, s-a spânzurat cu un cearceaf de tocul ușii de la intrare, cândva în anul 2005. Timp de opt ani, facturile s-au acumulat: datoriile la bancă, cheltuielile de întreținere, impozitele, etc. Acum câteva luni în urmă, Banca de Buxangeorgien a lansat procedurile juridice pentru a recupera datoriile. Deoarece nimeni nu a plătit nimic timp de opt ani, banca a decis să vândă apartamentul, pentru a recupera datoriile. În același timp, administrația clădirii a reclamat și ea cei 14.000 de euro datoria la întreținere. Pe 3 octombrie, apartamentul este vândut la licitație pentru $ 415.000. Când cumpărătorul apartamentului a venit cu un lăcătuș ca să deschidă ușa de la intrare, nu mică le-a fost surpriza când au găsit corpul mumificat al nefericitului fost proprietar. Thomas a avut doi frați și două surori, domiciliați în Franța în Val-d’Oise, dar cu zece ani în urmă, el s-a certat cu ei, nu au mai vorbit deloc, deși ei au încercat să-și reia contactul cu el, totul a fost în zadar, el a refuzat să îi vadă.

Puncte de vedere. Adesea, prea adesea în zilele nostre, mai ales tinerii, privesc cu ușurință angajarea în practicarea de delicte și cred că să fii puțin hoț, să faci puțin comerț cu droguri nu este chiar mare lucru. Așa am citit relatarea unui incident în care un tânăr care furase o motocicletă și-a pierdut viața în timp ce fugea de poliție. Reporterul scria că tânărul de 17 ani nu comisese înainte decât un singur furt, deci se lăsa de înțeles că era un băiat bun. Luna trecută în orașul francez Nice, un tânăr de 20 ani înarmat pătrunde într-un magazin de bijuterii și fură o cantitate importantă de bijuterii. Bijutierul scoate un pistol și trage după hoțul care fugea. Din nefericire glonțul bijutierului îl omoară pe hoț. Familia se revoltă împotriva acestui fapt, cere ca bijutierul să fie pedepsit exemplar; cum de a îndrăznit să riposteze la atacul hoțului. Urmează apoi o descriere a antecedentelor tânărului hoț în clasa a 6-a. A fost internat în școala de corecție, a fost transferat apoi în altă instituție corecțională de unde a evadat după 2 luni, a urmat apoi închisoarea pentru minori unde a fost încarcerat de 2 ori, ca apoi să promoveze la o închisoare adevărată de unde ieșise de curând. Mereu în conflict cu legea, așa că nici nu mai ținea minte când și unde a fost închis, când are înfățișare pentru următorul proces. Dar ei au văzut faptul că avea o concubină și îi făcuse un copil, un semn pozitiv. Interesant este faptul că el era convins că nimic rău nu se putea întâmpla. Poate că tatăl său îi va trage o mamă de bătaie, sau că va ajunge din nou în pușcărie, nici nu-și putea imagina că bijutierul își va folosi pistolul. De asemenea este interesant faptul că în timpul manifestațiilor studențești împotriva deportării unei eleve originare din Kosovo, care era împreună cu familia ilegali în Franța, elevii protestau și împotriva deportării unui elev din Armenia care fusese prins furând într-un magazin. Una din lozinci spunea că trebuie deportat ministrul de interne, și repatriat elevul care furase.

Spirituală dar nu religioasă. Așa este caracterizată Marea Britanie într-un recent sondaj de opinie. Așa cum știți Marea Britanie este un regat al cărui monarh este șeful bisericii. Cu toate acestea peste jumătate din cei chestionați (59%) au spus că ei credeau într-un fel de ființă spirituală un fel de spirit, dar nu un Dumnezeu în sensul adevărat. Au fost diferențiate, deși minoritare, și câteva credințe în concepte specifice, cum ar: fi spiritele, îngerii, însă în general societatea modernă se consideră „spirituală” dar nu religiosă. O treime din persoanele care s-au descris ca fiind non-religioase au recunoscut că au idei care au putea fi caracterizate ca spirituale, în timp ce doar 13% – au fost  de acord cu afirmația că „oamenii sunt ființe pur materiale cu nici un element spiritual”. Mai mult de trei sferturi din cei sondați au convenit că „există lucruri care pur și simplu nu se pot explica prin știință sau orice alte mijloace”. Theos organizația care a efectuat acest sondaj a remarcat prevalența aparent limitată a materialismului științific, văzând în ea dovada că ateismul pur și dur gen darvinism nu este prea popular, în ciuda propagadei care i se face în ultimii ani. Directorul acestei asociații, Elizabeth Oldfield, notează că „această propagandă intensă nu a reușit să convingă opinia publică că oamenii sunt ființe pur materiale, cu nici un element spiritual”. Totuși, aceste cifre nu sunt o prevestire favorabilă  pentru viitorul religiei. Între 2001 și 2011, proporția persoanelor din Anglia și Țara Galilor care se identifică a fi creștini a scăzut de la 72% la 59%. La ultimul recensământ un sfert din populație au declarat că au nici o religie, în marcată creștere de la 15% cu 10 ani în urmă. Autorii studiului atrag atenția că este greșit, să, considerăm această nebulosă denumită „spiritualitate” religie. Se pare că remarca atribuită filozofului Chesterton, care ar fi spus că atunci când oamenii nu mai cred în Dumnezeu, vor crede în nimic, este greșită. Noțiunile de „spiritualitate”, sau chiar „Dumnezeu”, sunt extrem de flexibile, și sunt capabile să se adapteze la realitățile contemporane mascând de fapt o admirație pur științifică la frumusețile cosmosului.

Franța după căsătoria pentru toți, divorțul pentru toți. În primăvara acestui an, în ciuda unei opoziții adesea înverșunate, Franța a promulgat legea care modifică noțiunea de căsătorie, declarând-o uniune pentru toți. Președintele francez s-a felicitat îndelung pentru realizarea acestei promisiuni de campanie electorală, de altfel una dintre puținele pe care le-a ținut. <i mai interesant, de curând Franța se pregătește să instaureze un sistem în care cetățenii pot propune abolirea sau instaurarea unor legi prin vot popular așa cum se practică în Elveția, dar această lege va fi exceptată. Ar fi fost de așteptat ca în urma adoptării legii, primăriile să fie asaltate de persoane de același sex, care să se căsătorească, ceea ce nu s-a întâmplat deloc. În primele 3 luni de la adoptare, numai 1% dintre căsătorii au fost între persoane de același sex, mai precis 596. Aceasta pare mai mult decât surprinzător, de ce să modifici legea și noțiunrea de familie pentru un număr așa de mic de persoane. Singura explicație este nu promovarea căsătoriei între persoane de același sex ci discreditarea noțiuni de căsătorie în general. Dar iată că așa cum era de așteptat, după căsătoria pentru toți a urmat divorțul pentru toți. Săptămâna trecută tribunalul din Paris a pronunțat primul divort între două lesbiene. Ele se căsătoriseră în 2011 în Statele Unite și de fapt nu puteau să divorțeze deoarece căsătoria lor nu era legală în Franța, dar odată cu votarea legii ele au putut să divorțeze.

 Duel publicitar. Odată cu apropierea sărbătorilor de crăciun, duelul dintre ateiști și creștini cunoaște o exacerbare remarcabilă. Anul trecut de crăciun în Times Square în New York, Asociația Ateiștilor Americani a pus un panou publicitar cu imagini cu Moș Crăciun și Isus care spunea: Fiți fericiți, abandonați mitul. Anul acesta tot în New York în Times Square pe un panou publicitar rulează un video care are un mesaj de la creaționiști, „pentru toți prietenii noștri atei: mulțumesc lui Dumnezeu că vă înșelați”. Situat la intersecția dintre 42 Street și Eighth Avenue din Manhattan, acest panou este numai unul dintre cele care vor fi expuse în această săptămână în New York, San Francisco și Los Angeles, toate sunt plătite de către organizația „Răspunsuri în Geneza, care este o organizație care cheltuiește milioane de dolari în promovarea creaționismului și a creștinismului, ei sunt cei care au finanțat înființarea muzeului creațiunii în orașul Cincinnati. Ken Ham, președintele organizației Răspunsuri în Geneza, a spus „Biblia spune că trebuie să luptăm pentru credință, așa că ne-am gândit că ar trebui să venim cu ceva care să facă o declarație publică, o declarație curajoasă, și directă”. „Nu suntem împotriva lor personal. Noi nu încercăm să îi atacăm ca persoane, dar credem că ei sunt greșiți”, a spus el. Dave Silverman, președintele Asociației Ateiștilor Americani, a spus că el s-a simțit trist pentru creaționiști când a văzut aceste panouri. Acum doi ani ateiștii au cumpărat un panou publicitar în Times Square care spunea „Șitiți că este un mit”. La care Liga Catolică a cumpărat spațiu publicitar la intrarea în tunelul Lincoln pentru un semn care spunea „Știți că este adevărat.

Minte sănătoasă în corp sănătos. Inflamația. Același proces care cauzează la exterior inflamația dureroasă a articulațiilor, are, de asemenea, consecințe dezastruoase în restul organismului. Cercetătorii de la Yale School of Medicine au identificat inflamația ca factor comun într-o serie de boli asociate cu vârsta înaintată, inclusiv: Alzheimer, guta, artrita și diabetul. Acesta este primul studiu care arată că inflamația este cauza legată de declinul funcțional observat la îmbătrânire”, a declarat Dr. Vishwa Deep Dixit. „Există mai multe elemente care declanșează inflamația, dar NLRP3 este senzorul specific care activează inflamația pe măsură ce îmbătrânim”, explica într-un interviu pentru presa americană Dr. Dixit, profesor de medicină și imunologie la Yale School of Medicine. NLRP3 face parte din materialul genetic care oferă instrucțiunile necesare pentru fabricarea proteinei Cryopyrin. Proteina Cryopyrin se găsește în celulele albe din sânge și în celulele care alcătuiesc cartilajul din organism. Cu timpul, sistemul nostru imun începe să producă inflamație în organism. Dar NLRP3 face mai mult decât să producă inflamație dureroasă; este de-a dreptul dăunător pentru organism, chiar dacă nu cauzează o boală specifică. El reduce densitatea osoasă, contribuie la diminuarea funcțiilor cognitive, și creează rezistența la insulină. Cercetătorii studiind procesul de îmbătrânire la șoareci au constatat că NLRP3 cu vârsta a devenit foarte activ. Cercetătorii au redus nivelurile de NLRP3 la șoareci, iar rezultatul a fost o scădere a inflamației și o protecție superioară împotriva bolilor legate de vârstă. Soarecii, de asemenea, au fost mai puternici și au avut mai multă rezistență decât alții care au avut niveluri normale de NLRP3. Luna trecută, cercetătorii europeni au descoperit interleukin-6, un marker de inflamație similar, asociat cu procesul de îmbătrânire și un risc crescut la boli cardiovasculare. Medicii au observat că odată ce trecem de vârsta de 50 de ani, cresc și incidentele de boli ascociate cu îmbătrânirea. Oamenii de știință sunt de părere că tratarea bolilor individuale este o strategie greșită. Opinia lor este că inflamația este cauza universală legată de maladiile bătrâneții și că tratarea inflamației ar putea fi o soluție mai bună. Dr. Dixit este de părere că dacă ar exista o metodă de a opri NLRP3, ar fi posibil o încetinire a procesului de instalare a bolilor legate de vârstă. „Acest lucru ar putea duce la posibilitatea de a prelungi viața, și ar putea duce la o populație înaintată în vârstă relativ fără maladii sau invaliditate”, a adăugat Dr.Dixit. Între timp însă, există și alte modalități de a menține sănătatea și a ajuta la reducerea inflamațiilor din organism: O dietă bogată în fructe, vegetale și Omega-3.

Textul săptămânii. „Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post, și s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici”. Iona 3,5

 

Petre și Paul Gheorghe

Ora Profetica 44/2013

| Generale, Ora Profetica |
About The Author
-