25
Views

 SEMNELE FÂRȘITULUI          MATEI  24

Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea.  ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși”

Semnele săptămânii 14 Iunie 2012

Quebecul în plină revoluție. În mod definitiv francezii fie că trăiesc în Franța sau pe alte meleaguri, sunt experți în revoluții. Revoluția Franceză din perioada 1789–1799, mișcarea din mai 1968 și continuând cu grevele monstruoase din zilele noastre, care zguduie din vreme în vreme Franța, poporul francez are o predispoziție în a organiza mișcări de protest. Provincia canadiană Quebec, este unul din teritoriile în care se află o importantă concentrare a  populației de limbă și cultură franceză, deci este normal ca ei să urmeze tradiția națională și să protesteze. Încă de la începutul anului acesta (a trecut așa de mult că nimeni nu mai numără săptămânile) majoritatea studenților sunt în grevă în semn de protest împotriva măsurii guvernamentale de a mări taxele școlare la universitate. Trebuie menționat că taxele școlare în Quebec sunt 1/3 din cele percepute în alte provincii și de 10 ori mai mici decât 300 Km mai la sud, în statul New York. Cu toate acestea studenții greviști și alții care nu au ce face, manifestă în mod zgomotos, distrug fațadele magazinelor și tot ce le stă în cale, ba chiar atacă poliția. Deoarece negocierile cu sindicatul studenților nu au dat rezultate, guvernul a promulgat o lege care interzice manifetațiile neautorizate și pedepsește cu amenzi grele pe cei care fac dezordine. În ciuda acestei legi demonstrațiile continuă și o mică parte din comercianți sunt bucuroși. Este vorba de cei care vând pânză deoarece demonstranții au ales culoarea roșie ca simbol și își confecționează însemne și tot felul de obiecte din pânză roșie. O altă categorie de comercianți fericiți sunt cei care vând cratițe și tigăi, deoarece manifestanții le folosesc ca să bată în ele și să facă zgomot pe stărzile pe unde trec. Săptămâna trecută când a avut loc la Montreal cursa automobilistică de formula unu, studenții au intesificat manifestanțiile încercând să perturbeze evenimentul, cu toate că această competiție produce cel puțin 100 de milioane de dolari economiei locale. Cu această ocazie manifestanții, mai ales femeile au hotărât să renunțe la haine, așa că cei veniți pentru cursa automobilistică au plecat acasă cu imagini memorabile, femei tinere în costum de baie, cu bustul gol sau chiar goale de tot. Este clar că manifestațiile nu mai au nimic cu motivul inițial; acum manifestanții strigă slogane și înjurături împotriva capitalismului și caracterizează guvernul de fascist.

Rușii se ridică împotriva ,,țarului” Putin. Peste 100.000 de oameni au participat la Moscova la ,,Marșul milioanelor”, cerând alegeri corecte și un alt președinte. Opoziția nu renunță să-l conteste pe Putin, zeci de mii de oameni ieșind în stradă, la Moscova, în pofida unei legi care înăsprește pedepsele pentru manifestanți. ,,Marșul milioanelor” a avut loc la data la care Moscova aniversează 21 de ani de la nașterea Federației Ruse, dar și la o zi de la perchezițiile de amploare ale poliției ce i-au vizat pe liderii mișcării de opoziție. Acesta a fost primul protest de amploare din Rusia, după înscăunarea lui Putin la Kremlin pentru un al treilea mandat. ,,Rusia fără Putin”, ,,Protestul este un drept”, sau ,,Putin hoțul”, au fost cele mai strigate lozinci de către manifestanții care au relansat astfel sloganurile lansate la primele proteste anti-Putin, declanșate anul trecut, în decembrie. Organizatorii au anunțat că peste 100.000 de oameni au venit să strige împotriva liderului de la Kremlin, în timp ce poliția a numărat doar vreo 18.000. Inițiatorii protestului au organizat totul atât de bine încât au împărțit la începutul acțiunii fluturași în care oamenii erau sfătuiți cum să se comporte în cazul în care vor fi reținuți de poliție. Peste 12.000 de polițiști, unități anti-revoltă și trupe din cadrul ministerului de Interne, s-au mobilizat în centrul Moscovei. Marii absenți au fost câțiva lideri ai opoziției, bloggeri sau reprezentanți ai unor mișcări politice, ale căror locuințe au fost percheziționate luni de poliție. Pentru a-i împiedica să participe la manifestații, anchetatorii i-au chemat ieri la audieri. Cei vizați au comparat acțiunile autorităților cu cele ale poliției politice din epoca stalinistă a anilor ’30. Liderul Frontului de Stânga, Serghei Udalțov, a sfidat convocarea și a ieșit în stradă. Moscova a încercat să saboteze marșul, site-urile unor publicații și televiziuni independente neputând fi accesate. În fața elitei politice reunite la Kremlin, Putin a lansat un nou avertisment. ,,Tot ce slăbește țara și divizează societatea este inacceptabil. Orice decizie sau măsură care ar conduce la șocuri sociale și economice este inacceptabilă”, a spus președintele rus. Amenzi de mii de euro pentru manifestanți. Kremlinul a decis să pună piciorul în prag și să înăsprească măsurile de sancționare a contestatarilor lui Putin. Parlamentul a adoptat săptămâna trecută o lege, pe care Putin a semnat-o, și care prevede amenzi de până la 300.000 de ruble (7.300 de euro) pentru persoanele fizice, de până la 600.000 de ruble (14.500 de euro) în cazul responsabililor oficiali și de până la un milion de ruble (peste 25.000 de euro) pentru persoanele juridice.

Ce este important și ce este doar goană după vânt. Situația economică în lume este extrem de dificilă, deficitul balanței economice în Statele Unite, șomajul, criminalitatea a atins culmi de neimaginat până recent. În Europa sau în alte părți ale lumii situația nu este mai bună, ba chiar mai rea. Și cu toate acestea ceea ce preocupă autoritățile și opinia publică sunt lucruri care au foarte puțină legătură cu aceste realități. Așa de exemplu statul american New Jersey a promulgat o lege care cere automobiliștilor să țină câinii atașați cu centură în timp ce călătoresc, de asemenea câinii nu au voie să scoată capul pe fereastră. Și mai interesant este faptul că amenda pentru un om fără centură este maxim 46 de dolari, pentru un câine 1.000 de dolari. Vă las să trageți singuri concluzia cine este mai important. Statul New Jersey nu este singurul stat preocupat de bunăstarea câinilor pasageri, Hawai și Rhode Island, au legislații asemănătoare. Dacă tot suntem la capitolul câini, un fapt ,,dramatic” și-a găsit locul pe prima pagină a ziarelor din Toronto exact lângă articolul care informa că a doua victimă a unui schimb de focuri din cel mai mare mall al orașului a decedat la spital. Era vorba de faptul că în parkingul unui mall, un câine a murit de căldură într-o mașină. Era una din primele zile într-adevăr călduroase, proprietarii erau din nordul provinciei unde nu este așa de cald și nu s-au gândit că se va face chiar așa de cald încât să moară câinele. Articolul descria cu lux de amănunte numele, rasa, vârsta și culoarea câinelui, numele și vârsta proprietarilor, marca mașinii, temperatura, etc…. erau incluse declarațiile reprezentantului poliției cu nume grad și plin de alte detalii. Ca urmare proprietarii riscă 6 luni de închisoare. Nu numai atât, în zilele următoare familia a apărut la televizune și a dat interviuri descriind devastarea lor ca urmare a acestei tragedii. Nici vorbă, că nici măcar un câine nu merită să moară într-o mașină încinsă de soarele unei zile de vară, dar parcă este prea mult. În aceeași ordine de idei, primarul orașului, o persoană care cântărește în jur de 160 Kg și care este specialist în măsuri controversate și dispute cu ziariștii, a făcut obiectul unei atenții speciale deoarece a decis să slăbească, și organiza în fiecare săptămână o ședință de cântărire în public. Instalat în mijlocul holului de la primărie, primarul venea și își controla greutatea pe un cântar industrial. De fiecare dată mulțime de ziariști erau prezenți, și fotografia primarului obez apărea pe prima pagină a tuturor ziarelor. Cum de la o vreme nu mai reușea să piardă în greutate deloc, el a oprit aceste sesiuni de circ public, încă odată motiv de comentarii dacă mai ține sau nu regim, ce are de gând să facă, etc.

China în cursa pentru cucerirea spațiului cosmic. Săptămâna aceasta China se va adăuga la numărul țărilor care au trimis în spațiu o femeie. Așa cum poate știți astronauții chinezi se numesc taikonauți, deci doamna care va lua loc sâmbăta aceasta în racheta numită Shenzhou-9, va fi o taikonaută. Numele ei este încă secret, se știe doar că din grupul de 7 femei care se antrenează din 2009 pentru acest zbor au fost reținute 2 finaliste: Maiorul Liu Yang și Căpitanul Wang Yaping. Se știe însă câte ceva despre condițiile de selecționare care sunt un pic mai speciale. Candidații trebuie să fie piloți militari, căsătorite și să fi născut în mod natural, deoarece administrația vrea să fie sigură că ele sunt în bună condiție fizică și echilibrate. Aceste condiții sunt oarecun neobișnuite ținând seama de precedente. Într-adevăr din cele 8 țări care au trimis în spațiu femei, 3 dintre ele cu rachete proprii, restul la bordul rachetelor aparținând altor țări, nu toate au corespuns acestor criterii. Așa de exemplu canadiana Roberta Bondar, care în 1992 a fost prima canadiană ce a zburat cu naveta americană Discovery, este până astăzi la vârsta de 66 de ani necăsătorită. De asemenea rusoaica Valentina Tereshkova s-a căsătorit la 6 luni după ce a zburat în 1963 la bordul misiunii Vostok-6. Lista condițiilor se prelungește cu necesitatea de a nu avea carii dentare, să nu aibă nici un fel de cicatrice pe piele și să nu miroasă a transpirație. Încă odată iată cum deși nu se știe cine va fi aleasă, și ce va avea de făcut, un guvern abil dă de lucru ziariștilor cu amănunte lipsite de importanță dar care îi țin ocupați.

Incendii. Câteva mii de pompieri au fost mobilizați marți pentru a stinge 19 incendii declanșate în vestul Statelor Unite, printre care în: Colorado și New Mexico, incendii care au distrus deja mii de hectare de păduri și au provocat moartea unei persoane, relatează AFP. Aproximativ 4.500 de pompieri au fost trimiși de către autoritățile federale, conform unui anunț de marți al Departamentului american al Securității Interne, luptând cu flăcările alături de serviciile de urgență din nouă state afectate, dintre care: California, Arizona, Utah și Wyoming. În Colorado, care se confruntă cu cel mai mare incendiu din ultimii zece ani, peste 500 de pompieri încearcă să stingă incendiile. Conform autorităților, numărul pompierilor va ajunge la 700 spre 800 miercuri. Flăcările, intensificate de temperaturile ridicate și de vânturi puternice, au ars peste 17.000 de hectare de pădure. Acest incendiu – semnalat sâmbătă dimineață în apropiere de Fort Collins, la aproximativ 100 de km la nord-vest de Denver – a provocat moartea unei femei în vârstă de 62 de ani, găsită în casa sa. La originea acestui incendiu este un fulger. Autoritățile au confirmat că acest incendiu este al treilea ca importanță în istoria statului Colorado. În New Mexico, un alt incendiu a distrus 14.000 de hectare de pădure, în zona muntoasă. Acesta este cel mai mare incendiu din istoria statului.

Naufragiu. MV Josille 2, un feribot care transporta 34 de pasageri și 12 membri ai echipajului a eșuat în largul coastei de nord a Insulei Palawan (din vestul Arhipelagului). ,,Două persoane au murit, 22 de persoane au fost salvate iar ceilalți sunt dispăruți”, a declarat Paza de Coastă, responsabilă cu supravegherea operațiunilor de salvare. Nava s-a confruntat cu valuri înalte. Feriboturile sunt pricipalele mijloace de transport în Filipine, un arhipelag cu peste 7.100 de insule, iar accidentele sunt frecvente deoarece navele au deseori prea mulți pasageri și nu respectă normele de securitate.

Irak. Atentate. Cel puțin 42 de persoane au fost ucise și alte câteva zeci rănite, într-o serie de atentate cu bombă și atacuri armate comise miercuri dimineață la Bagdad și în alte șase orașe din Irak, au anunțat surse medicale și de securitate. Un bilanț precedent menționa moartea a 25 de persoane. În total, au fost comise 26 de atentate cu bombă (dintre care 12 cu mașină-capcană) la: Bagdad, Hilla, Kerbala, Azizia, Balad, Baakuba (în centrul Irakului) și la Mosul (nord). Alte trei atacuri armate au fost comise la Bagdad și Baakuba. Atacul cel mai violent a avut loc la Hilla (la 95 de km sud de Bagdad), unde două mașini-capcană au provocat moartea a 19 persoane și rănirea altor 38. La Bagdad și în împrejurimi au explodat aproape zece bombe, dintre care mai multe vehicule-capcană, iar alte două atacuri armate au fost semnalate în mai multe cartiere ale capitalei irakiene. Bilanțul este de cel puțin 12 morți și zeci de răniți, potrivit acestor surse. Printre persoanele ucise figurează cel puțin trei polițiști, conform unei surse medicale. Această nouă serie de atentate intervine în timp ce Bagdadul se pregătește pentru o sărbătoare șiită în onoarea comemorării morții lui Moussa al-Kazem, al șaptelea dintre cei 12 imami venerați de șiiți. Ultimul atac de amploare din capitală datează din 4 iunie, când un atentat sinucigaș cu mașină-capcană a distrus sediul unei fundații religioase șiite, provocând moartea a cel puțin 25 de persoane. Acesta a fost revendicat de Statul Islamic din Irak, o organizație afiliată rețelei al Qaida.

Trafic de droguri. Un cetățean austriac, liderul unei grupări de trafic de droguri, și alte două persoane au fost reținute de procurorii DIICOT după ce au fost prinse pe autostrada București-Pitești transportând în autoturismele cu care mergeau 40 de kg de heroină, în valoare de două milioane de euro. Lider al grupării a fost identificată Nicole Smith, cetățean austriac, în vârstă de 44 de ani, sub coordonarea căreia membri grupării au organizat procurarea unei importante cantități de heroină din Turcia, tranzitarea teritoriului României și transportul drogurilor de mare risc pe rută terestră către Austria. Drogurile erau ascunse în rezervoarele autovehiculelor sub forma a 84 de pachete. Potrivit Poliției Române, investigațiile în acest caz au început în urmă cu șase luni. Cele 40 de kg de heroină au fost găsite în două autoturisme de lux în care se aflau Nicole Smith și celelalte două persoane, care veneau din Turcia și intenționau să ajungă în Austria. Rețeaua de trafic de droguri avea legături infracționale pe teritoriul mai multor state din Uniunea Europeană, unde era și destinația finală a heroinei. Furnizorul drogurilor se afla în Turcia, membri rețelei aprovizionându-se regulat cu cantități semnificative de droguri, pe care le transportau disimulate în părți ale unor autoturisme înmatriculate în Uniunea Europeană, a precizat Poliția Română, într-un comunicat de presă. Pentru a evita controale, membri rețelei se foloseau de statutul de cetățeni ai UE. Rețeaua era atent coordonată de cetățeana austriacă S.N., de origine română, care însoțea autoturismul în care erau disimulate drogurile, fiind și cea care se ocupa de racolarea cărăușilor pentru transportul acestora. Procurorii DIICOT au colaborat cu autoritățile judiciare bulgare și austriece.

Fostul președinte tunisian, Ben Ali, a fost condamnat la închisoare pe viață. Fostul președinte tunisian, Zine El Abidine Ben Ali, a fost condamnat miercuri în absență, la închisoare pe viață de către un tribunal militar, din cauza rolului său în represiunea violentă din Thala și Kasserina, două orașe importante pentru revoluția tunisiană, conform agenției TAP. Împotriva președintelui demis a fost solicitată pedeapsa cu moartea, el fiind refugiat în Arabia Saudită și acuzat, alături de alți 22 de foști oficiali ai regimului său, de moartea a 22 persoane, ucise între 8 și 12 ianuarie 2011, apogeul represiunii împotriva mișcării populare care a dus la înlăturarea lui Ben Ali. Dosarul, unul dintre cele mai dureroase legate de revoluția tunisiană, a fost judecat timp de șase luni de un tribunal militar din Kef, la 170 de km de Tunis. Printre alți acuzați, fostul ministru de Interne, Rafik Belhaj Kacem, a fost condamnat la 12 ani de închisoare.

Minte sănătoasă în corp sănătos. Bananele. Datorită gustului plăcut și dulce, și a mirosului parfumat, bananele se numără printre cele mai populare fructe din lume. Ele nu necesită condiții speciale de depozitare, și sunt ușor de transportat și consumat. Apoi, așa cum recent relatează revista RedOrbit, bananele au un conținut nutritiv deosebit de bogat. O banană conține aproximativ 35% din necesarul zilnic de vitamina B6. Vitamina B6 ajută la o mai bună funcționare a creierului, ajută corpul să asimileze și folosească la maxim proteinele din alimente, crescând și numărul anticorpilor, astfel contribuind la un sistem imun puternic. O banană conține o cincime din necesarul zilnic de vitamina C, 10% din fibrele necesare și 15% din potasiul, element extrem de necesar organismului. Bananele sunt de folos și sistemului digestiv deoarece substanțele pe care le conțin ajută digestiei și pot prevenii iritațiile gastro-intestinale. În plus, o banană conține un număr scăzut de calorii, în funcție de mărime, cel mult 110 calorii. Bananele de culoare galben deschis și fără pete sunt cele mai bune de consumat. Pentru a le prelungi viața, se recomandă păstrarea lor la frigider. Bananele un pic verzi nu sunt încă coapte, sunt tari și au un gust neplăcut. Ele trebuie lăsate la temperatura camerei o zi sau două până coaja devide galbenă și sunt bune de consumat. În regiunile unde bananele nu sunt disponibile tot timpul anului, ele pot fi păstrate și la congelator pentru câteva săptămâni, sau chiar luni de zile.

Textul săptămânii. ,,Dar mulți din cei dintâi vor fi cei din urmă, și mulți din cei din urmă vor fi cei dintâi”. Matei 19,30

 

Petre și Paul Gheorghe

 

 

Ora Profetica 24/2012

| Generale, Ora Profetica |
About The Author
-