15
Views

Trăim într-o eră în care tehnologia în ce privește îngrijirea sanitară e cea mai avansată și cu toate acestea suntem mai bolnavi ca niciodată. Ne confruntăm cu ceea ce numea Octavian Paler “Paradoxul zilelor noastre în istorie”: “mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme,
mai multă medicină, dar mai puţină sănătate”.
Aspectul tragic al evoluției tehnologiei a fost acccentuat și de doctorul Sorin Moroșan în cadrul Clubului de sănătate de la Nazna din data de 10.04.2011. Ca reprezentant al Centrului de Sănătate și Medicină Preventivă Herghelia, el a încercat să conștientizeze cei 17 participanți să fie atenți la consumul ridicat de sare, sedentarism și consumul produselor animale. Toate acestea conduc în final la hipertensiune, consecințele amplificându-se odată cu înaintarea în vârstă putându-se ajunge chiar și la accident vascular cerebral sau paralizie. Hipertensiunea a fost tema prezentării de la Casa de cultură, măsurile de protecție împotriva acestui „ucigaș tăcut” fiind susținute și prin clasele de gătit prezentate de Eugenia Gheorghiță de la CSMPR Herghelia.
Participanții au avut posibilitatea să se convingă singuri de efectele unui stil de viață „neîngrijit” văzând rezultatele analizelor (glicemie, colesterol, indice de masa corporală, procentul de grăsime din organism, tensiunea arterială). În contextul dietei, concluzia a fost că gustul poate fi educat și asta au experimentat cei prezenți atunci când au gustat ciupercile umplute, chifteluțele cu mei și prăjitura cu mere pregătite de membrii bisericii din Nazna.
Și paradoxul continuă:
Conducem prea repede,
Ne enervăm prea tare,
Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi,
Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi
ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des.
Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să
ne facem o viaţă,
Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.
Și totuși să nu rămânem cu o atitudine negativă… Pentru a avea grijă de sănătatea ta, cel mai bun moment să începi e acum!

by Laura Manuela Ștețco

Assistent manager & PR Councilor CSMPR Herghelia

EKG-ul generației vitezei

| Generale |
About The Author
-