23
Views


Sigur, niciodată nu ne-am gândit ce poate face un săpun dincolo de a indepărta mizeria, petele sau grăsimea de pe mâinile sau rufele noastre. De multe ori, îl cumpărăm fără a sta prea mult pe gânduri iar unii sau mai bine zis unele dintre dumneavoastră le alegeti cu grijă după anumite preferinţe. Şi e bine să fie aşa. Dar, v-aţi gândit vreodată că acest…banal ( frumos şi la culoare şi miros ) săpun, lipseşte multora dintre noi şi mai mult, ce efect poate avea un săpun asupra cuiva? Iată ce ne povesteşte altă voluntară a Serviciului Umanitar pentru Penitenciare din Moldova despre experienţa unui săpun:

…Eram fericită alături se colegele mele pentru felul minunat în care lucra Domnul cu femeile private de libertate de la Penitenciar. Ziua de Joi era cea mai frumoasă şi pentru noi şi pentru ele. Abia aşteptam să ne reântâlnim…ne rugam Domnului pentru înţelepciune şi ajutor ca să ne putem apropia de inimile lor, sfâşiate de durere, necaz şi  poveri sufleteşti. Ne rugam ca fiecare ocazie şi lecţie predată să fie însoţită de exemple sau ilustraţii cât mai  frumoase care să le rămână în minte.  Aşa că, pentru seminarul despre importanţa, valabilitatea, efectul Legii şi iertarea prin sângele lui Isus,   mă tot întrebam …ce ilustraţie să folosesc. Şi Domnul M-a inspirat.  Ajunsă la acest punct, în

faţa fetelor mi-am făcut câteva  dungi şi pete pe faţă şi le-am întrebat:

–         Sunt frumoasă?

–         Nuuuuu, a venit răspunsul lor…

–         De ce?

–         Păi….sunteţi murdară pe faţă…aveţi ceva pete…

–         Nu vă cred…eu sunt curată…

–         Ba nu, chiar aveţi pete pe faţă.

–         Eu tot nu vă cred…cum mă pot convinge?

–         Păi…oglinda…priviţi-vă în oglindă şi vă convingeţi singură. Mi-am scos

oglinda din geantă şi  m-am lăsat convinsă.

–         Şi acum, ce e de făcut? Cum scap de petele astea?

–         Trebuie  să vă spălaţi cu săpun, spun ele în cor. Merg la chiuvetă, folosesc apa

şi săpunul pe care îl luasem de acasă, spăl petele şi totul e în regulă. Iar ele, înţeleg că doar prin sângele curs pe Golgota putem avea din nou caractere curate. La sfârşitul orei am vrut să ofer săpunul uneia dintre ele care nu are de loc săpun. Le întreb cine nu are şi una ridică mâna, îl dau dar imediat colega de lângă ea  i-l înşfacă spunând că nici ea nu are…

–         Bine, le-am spus eu, uite, săptămâna viitoare am să îţi aduc şi ţie unul.

–         Dar să fie la fel ca ăsta, cu miros de căpşuni…Am ajuns acasă şi…am tot

întrebat pe la magazine de săpun cu miros de căpşuni. Dar, nu am găsit. Îmi aduc aminte că acel săpun l-am cumpărat de la un vânzător ambulant ce trece din când în când prin satul nostru cu maşina plină de cosmetice. Zilele trecând una după alta, promisiunea era promisiune şi voiam să mă ţin de cuvânt, negăsind altă soluţie am apelat la Dumnezeu în rugăciune. „ Doamne, vreau să împlinesc cuvântul dat. Trimite-mi Tu săpunul de care am nevoie…!” Şi, Domnul, o ce frumos lucrează El. În aceeaşi zi, pe strada noastră trece, cine credeţi? Maşina cu cosmetice.

–         Aveţi săpun cu miros de căpşuni, ştiţi…

–         Da, doamnă, ştiu că aţi mai cumpărat de la mine şi încă mai am.

–         Mai daţi-mi unul vă rog. Şi în timp ce vânzătorul căuta prin cutii săpunul dorit, îmi spun, dacă mai sunt şi alte femei care nu au…? Daţi-mi 15 vă rog.

–         Toate cu miros de căpşuni?

–         Toate! În ocazia  următoare  la penitenciar, am povestit fetelor istoria

săpunului şi am spus că m-am gândit să aduc la fiecare dintre ele câte unul. Chiar şi la câteva dintre ele care nu participau la programul nostru. Am fost conduse după program, cu amabilitate de doamnele gardiene la camerele fetelor şi am oferit câte un săpun la fiecare. Una dintre ele, chiar şefă de cameră,  când a primit săpunul, cu lacrimi în ochi ne-a întrebat:

–         De unde aţi ştiut că nici eu nu am săpun? Şi cine v-a spus că e săpunul preferat

de mine, pentru că eu nu am spus la nici una din colegele mele? Văd că voi vă interesaţi de nevoile noastre aşa că, am să vin şi eu la programul vostru. Şi de atuci, e nelipsită de la întâlnirile noastre.

Dragii mei, de câte ori folosiţi săpunul,  gândiţi-vă că sângele lui Isus poate spăla vieţile a mii şi mii de semeni ai noştri. Fiţi recunoscători Celui ce pe Golgota şi-a dat viaţa pentru răscumpărarea noastră, dar în acelaşi timp, gândiţi-vă şi la cei din jurul dumneavoastră şi mai ales la cei în situaţii extreme, cum sunt cei de după gratii, care nu au această experinţă a iertării, care nu au trăit încă această bucurie pe  care tu şi cu mine o trăim. Vestea iertării, vestea salvării, poate ajunge la o inimă însetată şi printr-un săpun. E prea sumpă? E ieftină? Eu ştiu şi tu ştii cât de preţios este fiecare suflet.  Haideţi să ne lăsăm spălaţi cu toţii şi să ne dăm mâinele pentru ca cerul să ofere bucurie, fericire şi salvare, de este nevoie chiar şi doar prinstr-un simplu săpun.

A consemnat Mihai Enea, director SUP Moldova

Ce poate face un sapun?

| Generale |
About The Author
-