“VAMEŞUL FARISEU”, personajul zilei.
În frumoasa pildă “Vameşul şi Fariseul” spusă de Domnul Isus, Vameşul e vameş şi Fariseul e fariseu; două personaje nu doar distincte ci chiar contrare.
Este ciudată contrafacerea în timp a învăţăturii din această pildă şi mutaţia care a avut loc în personajele ei. Având în vedere că noţiunea de “fariseu” s-a identificat cu cea de “făţarnic”, era de aşteptat ca în mod pozitiv mutaţia să aibă loc dinspre Fariseu spre Vameş; dar s-a petrecut exact invers. Adică în loc de “farisei – vameşi”, să le zicem farisei sinceri, lumea s-a umplut de “vameşi-farisei”, adică vameşi făţarnici. S-ar fi cuvenit ca după această pildă, fariseul să continue să nu fie “hrăpăreţ”, “nedrept”, “prefăcut”, “desfrânat”, “să postească de două ori pe săptămână” sau de câte ori este nevoie, “să dea zeciuială din toate veniturile lui”, dar fără să se laude în rugăciune cu acestea şi mai ales fără să se compare cu alţii dispreţuindu-i. S-ar fi cuvenit de asemenea ca vameşul să dea curs în fapte simţămintelor sale de “nevrednicie” şi să caute în Scriptură să afle – sau poate chiar ştia, – să nu fie “hrăpăreţ”, “nedrept”, “desfrânat”, “să postească de două ori pe săptămână” sau de câte ori are nevoie, “să dea zeciuială din toate veniturile lui” şi să facă aşa. Că nici unul, nici altul nu au făcut ce mai trebuia făcut, reiese din faptul că Domnul i-a luat prin comparaţie pe “cei doi” între ei, şi nu pe amândoi faţă de un alt personaj de referinţă. Astfel Domnul nu spune că VAMEŞUL s-a întors acasă socotit neprihănit, iar FARISEUL nu, ci pentru învăţătura prin comparaţie foloseşte imaginea “mai degrabă”, în favoarea vameşului, subliniind diferenţa dintre “mândrie” şi “smerenie”, aplicată la cei doi – unul faţă de altul – şi nu a celor doi la un standard juridic.
Comparaţia pe care o face Domnul între Fariseu şi Vameş este o imagine în devenire – pe baza adevărului că “oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat” – către momentul final al oricui în care ori va fi SOCOTIT NEPRIHĂNIT, ori va fi RĂMAS PĂCĂTOS. Ultima imagine va arăta de fapt ce s-a petrecut între timp cu învăţătura din pildă în inima omului. Este important că la un moment dat eşti FARISEU sau VAMEŞ, dar este vital ce s-a petrecut în urma sfatului divin exprimat prin pildă şi ce te arată momentul final care te înveşniceşte.
Necuviincios de simplist şi nefrumos în apărarea confortului personal în efortul de înţelegere, după exprimarea pildei, omul a zis “nu cumva să fiu FARISEU ci cumva – oricum – , să fiu VAMEŞ”. Aşa dar, nu pentru că ar fi convins, ci mai mult pentru că îi convine, face abstracţie totală de fariseu, nu-l interesează sau îi e mai uşor să nu-l intereseze să nu fie “hrăpăreţ”, “nedrept”, “desfrânat”, să “postească” sau să “dea zeciuială”, pentru că toate acestea ţin de FARISEU, iar el vrea să fie VAMEŞ. De “ţinut capul în jos”, de “bătut în piept” şi de “cerut milă”, e mai uşor, şi le face. Şi ca să atragă atenţia că el nu este FARISEU ci VAMEŞ le face cu toată emfaza că doar sunt lucruri bune. De aici nu mai este decât un pas – dacă mai este şi acela – şi personajul ciudat, VAMEŞUL-FARISEU se arată, începând tot prin comparaţie. Adică ce folos că nu e “hrăpăreţ”, “nedrept”, “desfrânat”, “că posteşte”, “că dă zeciuială” şi să fii mândru, – îşi zice el, mai bine nimic din toate acestea, dar SMERIT. Şi ca să arate că smerenia lui este autentică se “bate tare-n piept” şi demonstrează cât e de păcătos, “hrăpăreţ”, “nedrept”, “desfrânat” etc., nu cumva să semene cu FARISEUL. Face orice pentru a rămâne VAMEŞ, cât conştient, cât inconştient nu ştie nici el, dar devine cel mai urât soi de fariseu, VAMEŞ-FARISEU. Adică, în concepţia lui, VAMEŞ ADEVĂRAT, mai adevărat chiar decât cel din pildă, să nu se atingă cumva de ceea ce spunea FARISEUL că face, ba chiar să facă ce nu făcea el pentru ca deosebirea să fie clară şi vamalitatea lui să iasă bine în evidenţă. Adică, Mândria Fariseului din pildă cu ce face BUNE trece nefericit în Mândria Vameşului de azi cu ce face RELE ca să rămână VAMEŞ şi să nu semene cumva a FARISEU. Acest “soi” de fariseism este lepra zielelor noastre. El este certificat de către experţii moderni în teologie. O contrafacere mai luciferică nici că se poate. Absolut că în faţa lui Dumnezeu – cum spune Domnul în pildă – nu este de lăudat cu nimic, nici măcar cu cele bune, căci lauda le anulează valoarea. Cum dar de lăudat cu cele RELE doar de dragul de a fi ALTFEL? A fi VAMEŞ-FARISEU nu este în nici un caz o alternativă la a nu fi FARISEU-FARISEU!
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
