Ce-ar fi să mai “greşim” şi noi măcar din când în când?
Observaţi că “greşim” este pus în ghilimele pentru a nu da loc interpretării că ar fi vorba de a greşi moral. Atunci cum? Se poate “greşi” şi altfel?
Se vorbeşte mult, chiar şi printre Adventiştii de Ziua a Şaptea – ca să nu mai spunem de alţii -, despre “greşeala” cea mare a aşteptătorilor Venirii Domnului Isus la 1844. Au “greşit”? Au “greşit”. De atunci ne luptăm din răsputeri “să nu mai greşim”. Ce greşeală!!
Nu am găsit nicăieri că Domnul i-ar fi certat pentru această greşeală, necum să-i fi pedepsit. Dimpotrivă. Ei erau atunci cei mai buni oameni de pe pământ. Toată atenţia cerului era îndreptată asupra lor. Erau nespus de iubiţi. – Greşeala – de interpretare a profeţiei, era estompată de fervoarea aşteptării. Bătălia dintre “calcul” şi “trăire”, a fost câştigată de “trăire” şi istoria a consemnat pe drept lucrul acesta. De ce refuzăm frumoasa moştenire?
Înţelegând venirea Domnului nu ca o “speranţă” doar, ci ca o “încredinţare” de neclintit, observăm sublinierea acestei mari făgăduinţe din Apocalipsa – “Iată EU VIN curând” şi nu “Iată EU VOI VENI curând”. Nu este doar o nuanţare de expresie, ci o diferenţă determinantă. Domnul S-A ÎNĂLŢAT la cer ca să COBOARE. Binecuvântaţi suntem noi românii cu o limbă aşa frumoasă în care putem spune fără eforturi prea mari înţelesuri tainice. Cu această ocazie, legătura dintre “venirea” Domnului şi “sosirea” Lui.
Astăzi. Suntem foarte VIGILENŢI, nu cumva să mai greşim, greşeală de numărat, tehnică şi suntem foarte NEPĂSĂTORI în trăirea aşteptării, greşeală de-adevărat. Biblia zice: “celor ce vor fi aşteptat CU DOR venirea Lui”. Ne ferim ca de foc să mai spunem CÂND, nici măcar la general vorbind, nu cumva să “greşim”. Să fim sinceri, facem din această “evitare a greşelii” un apanaj de complacere într-o “aşteptare” de rutină, teoretică, mintală, fără de DOR, fără ARDERE, fără SACRIFICIU? Ultima fază a fariseismului? Nu este vorba de AŞTEPTĂTORI şi NEAŞTEPTĂTORI. Este vorba de AŞTEPTĂTORI ORICUM şi AŞTEPTĂTORI cu DOR.
Deunăzi am fost martor ocular al unui dialog public între pastori în legătură cu VENIREA DOMNULUI şi SEMNELE VENIRII LUI. Întrebare: “Putem considera evenimentele care se petrec astăzi pe lume ca SEMNE ale VENIRII DOMNULUI”? Răspuns: “Să nu ne alarmăm, să nu intrăm în panică. Domnul ne va descoperi la timp semnele venirii Lui”. Observaţi incompatibilitatea. Cum pot cei care aşteaptă cu DOR venirea Domnului să fie alarmaţi şi să intre în panică în legătură cu gloriosul eveniment? Nu tocmai aceasta este suprema lor bucurie? “Staţi liniştiţi, căci Domnul ne iubeşte, şi când va avea de gând să vină, El ne va spune”. Era un mesaj clar? Întrebare: “Privind în urmă anul 2009, din multele evenimente petrecute pe lume, consideraţi vreunul din ele ca semn profetic despre venirea Domnului”? Răspuns: “Nu, în anul 2009 nu a avut loc nici un semn profetic”. Imediat mi-a venit în minte că istoria lumii, de la căderea în păcat şi până la înnoirea tuturor lucrurilor este o MARE PROFEŢIE din care nu în fiecare an, ci chiar în fiecare zi SE ÎMPLINEŞTE câte ceva. Dacă VENIREA DOMNULUI ar fi AŞTEPTATĂ cu DOR s-ar mai putea “greşi” tehnic, dar AŞTEPTAREA ca noţiune ar rămâne desăvârşită în ciuda “greşelilor”.
Este treaba noastră CÂND să-L aşteptăm pe Domnul. MEREU. Este treaba noastră CUM să-L aşteptăm pe Domnul. CU DOR. Nu simt pericolul FIXĂRII de date pentru venirea Domnului. Lumea religioasă nu mai fixează date, dar nu din pricină de a nu “greşi”, ci pentru că îi PLACE AŞA, căci altfel s-ar obliga. E cel mai bine? Scăderea DORULUI de a veni Domnul, pe această motivaţie, nu este doar o tragedie neutră, ci una responsabilă a fiecăruia cu urmări veşnice.
Nu este în înţelegerea mea de a se propovădui ziua, anul revenirii Domnului. Dar este în înţelegerea mea ca venirea Lui, să fie propovăduită. Aşa cum a spus-o El. “Iată Eu vin CURÂND”. Se poate propovădui VENIREA DOMNULUI fără să se greşească? Nu se poate decât aşa.
Întrucât reperele profetice de timp în legătură cu venirea Lui sunt legate de SEMNELE ce se vor petrece pe lume şi de frumosul “Eu vin CURÂND” şi nu de o dată calendaristică, în ceea ce mă priveşte, prefer să “greşesc” aşteptându-L “mai devreme” decât vine, decât să greşesc aşteptându-L “mai târziu”. Dumneavoastră, dragi cititori, ce gândiţi despre aceste lucruri?
Aşteptarea CU DOR, face diferenţa.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
