40
Views

RUGĂ NECĂJITĂ  

 

Doamne,  

Cum pot “unii” să Te-nţeleagă-aşa greşit

Că “cel mai rău” ar fi şi “cel mai iubit”?

Iată-i strigă sus şi tare

Nu cumva să fim Fratele cel Mare

Care nu ar avea la Tine nici o căutare

Ci să fim Fratele cel Mic

Cel care-a risipit totul de n-a mai rămas nimic

Şi că cine va face ca el

Va avea şi haină şi inel

Că dacă nu ajungi la porci

Nu ai de unde să te-ntorci.

– Du-te în lume şi fă rele

Şi mândreşte-te cu ele

Du-te şi risipeşte

Căci Domnul aşa mai mult te iubeşte

Umple-ţi de păcate carul

Să ţi se-nmulţească harul.

 

Doamne,

Mai înainte de venirea Ta cea mare

Parcă-aş vrea să mai treci pe-aici într-o scurtă cercetare

Ca acum două milenii

Să mai spui o vorbă bună Magdalenii

Şi femeii gârbovite să-i dai îndreptare

Şi demonizatului liberare

Să-l mai dai odată jos din dud pe Zacheu

Să-l vindeci pe cumintele Bartimeu

Să te apropii cu sfat înţelept şi de noi

Cei nenorociţi şi săraci şi ticăloşi şi orbi şi goi

Şi mai ales, ca sfânt exemplu

Să mai treci odată prin templu

Că s-au strâns iară în el negustorii

Şi pângăritorii

Cu feţele rumene de trai bun şi vesele;

Mai răstoarnă-le odată mesele

Şi-i mai alungă

Pe cei care-adună nesăbuit de mult în pungă

Nu se mai plânge între tindă şi altar

Ci se petrece fără habar

Nu se mai suspină, nu se mai geme de urâciunea din cetate

Lumea este pusă pe bucurate

Competiţia stadioanelor, luciferică

S-a mutat în biserică;

Iar celor care răstâlmăcesc parabolele Tale

Să le ieşi cu mustrare în cale

Să-i faci de râs în faţa-ntregului popor

Că nu-Ţi place să fie cineva Fiu Risipitor.

 

Doamne, de necăjit

Poate-am greşit în ce-am rostit

Şi dacă-am spus în ea ceva ce nu se spune

Iartă-mi această rugăciune.

  

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Generale |
About The Author
-