CINEVA, cineva
Mai întâi, mulțumire frumoasă celor care au răspuns la întrebarea „Cine și în ce carte a scris” – „Nu poți vorbi despre Dumnezeu fără să vorbești și despre Lucifer. El (Lucifer) era cel mai cu vază dintre cei aleși, însă a preferat să nu fie ales. Și a frânt inima Tatălui nostru din ceruri, o inimă care ÎNCĂ (sublinierea mea) mai plânge pentru fiul care nu se mai întoarce acasă”. Toate răspunsurile primite au fost corecte și Biblia promisă celui care va posta primul pe email este în drum spre într-acolo. Mare mi-a fost surpriza că doar la câteva minute diferență a fost făcută a doua postare de către altcineva care mi-a spus să dau Biblia cuiva de pe aici, care nu are și ar dori să aibă. Așa voi face.
M-am oprit două săptămâni în urmă la paragraful enunțat mai sus, pentru că de nenumărate ori eu am vorbit despre Dumnezeu fără să vorbesc și despre Lucifer și poate nu mi-am dat seama că nu se poate. Îmi închipui că alții mulți au aceeași experiență. Al doilea lucru care m-a surprins a fost că „inima Tatălui nostru din ceruri ÎNCĂ (sublinierea mea) mai plânge” pentru fiul devenit „balaurul”, „șarpele cel vechi”, „Diavolul”, „Satana” etc. Mi se pare nepotrivit a se spune că Dumnezeu plânge pentru el. Eu nu plâng. Conform enunțului, dacă Dumnezeu plânge pentru el ar fi normal ca orice altă ființă din cer și de pe pământ să plângă împreună cu El. Mă-ntreb și eu ce și cum. Nu e vorba de a stabili o doctrină în această privință, ci doar „câte ceva”.
În lecțiunea de săptămâna aceasta intitulată „Oameni SIMPLI chemați să fie ucenici”, – sublinierea „SIMPLI” îmi aparține pentru a scoate câte ceva din ea -, la pagina 81, în paragraful al doilea de la subtitlul „Minunea de la nunta din Cana”, adevărat că în paranteză, e scris „Păcat că Biblia nu amintește și alte nunți la care a participat Isus împreună cu ucenicii Săi”. Absolut că e vorba de „păcat” în sensul popular de înțelegere și nu cel juridic punitiv, dar ceea ce emană din această zicere urmată de semnul imperativului, este că autorul lecțiunii dacă ar fi fost în situația de a depinde de el să scrie Biblia, ar fi scris-o mai bine de cum este. Ar fi pus măcar în una din Evanghelii „mai multe nunți la care Domnul a participat împreună cu ucenicii Săi”, sau poate ar fi pus în Biblie încă o Evanghelie, după el, intitulată „NUNȚILE LA CARE DOMNUL A PARTICIPAT CU UCENICII SĂI”, care să le cuprindă pe TOATE. Nu este vorba de a sugera că acest lucru ar fi fost rău, dar dacă Domnul Dumnezeu a considerat că este destul istorisirea doar despre „Nunta din Cana”, cum aș putea spune că eu aș fi amintit despre mai multe. Dacă Evangheliile nu ne relatează că Domnul împreună cu ucenicii săi a participat și la alte nunți, de ce „păcat” că ele nu au fost amintite. Ar fi fost mai bine dacă erau amintite și altele, și toate? Parcă ar fi un regret că Evangheliile ar fi putut fi mai complete. Cât de diferit sună exclamația de mai sus a autorului lecțiunii față de ceea ce însuși evanghelistul Ioan ne spune în concluzia Evangheliei scrisă de el, cu privire la acest lucru, Ioan 21, 25: „Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care dacă s-ar fi scris cu de-amăruntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărțile care s-ar fi scris. Amin”. Parcă e altceva, nu-i așa? Că în Evanghelie n-au fost amintite și alte nunți la care a participat Isus împreună cu ucenicii Săi, n-a fost din cauza „încăputului”, ci din considerații divine mult mai înalte.
Cam așa începe discuția îndoielnică despre Biblie. Nu-i așa că putea fi scris și altceva, și că putea să nu fie scrise toate câte sunt în ea? Unii ar mai aranja-o. Ar mai scoate câte ceva, ar mai adăuga câte ceva. Ar face-o mai „completă”, mai „frumoasă”, mai „credibilă”. „Păcat” că Biblia nu spune și cutare lucru, „păcat” că Biblia spune cutare lucru deși nu trebuia spus.
Este interesant că nimănui nu i-a trecut prin minte – citind Evangheliile -, să zică : „Păcat că Biblia nu amintește și alte multe dureri prin care a trecut Domnul pentru mântuirea oamenilor”. Statistic, „Nunta din Cana” față în față cu suferințele Domnului Dumnezeu întrupat, care au avut loc în ultima săptămână spre răstignire, ocupă un loc destul de mare în Evanghelie și dacă inspirația a socotit de bine să fie amintită, niciodată nu mi-a trecut prin minte că putea să nu fie amintită.
Biblia nu trebuie nici „blamată”, nici sprijinită protetic de către om. Place oamenilor sau nu, ea rămâne așa. Se mai poate – cu decență și reverență -, vorbi de aducerea la zi a limbajului, dar nu a mesajului. „AȘA ZICE DOMNUL”! Cum , tot așa? Nu mai zice și altfel? Păi de ce „tot așa”? Vremurile s-au mai schimbat. Trăim în timpul internetului. Nu mai merge așa. Limbajul este prea „de lemn”. Domnul nu se „adaptează”? Ne trebuie prooroci în limbajul și mesajul modern, cei din Biblie sunt depășiți, rămași la timpul și locul la care ei au proorocit. Vrem alții, se aud din ce în ce mai multe voci. Biblia este în internet. De ce n-ar fi și internetul în Biblie? Și aceste voci nu sunt deloc retorice, sunt cumplit de pragmatice.
Nu știu dacă întâmplarea ce urmează este adevărată sau nu, dar învățătura din ea sigur este bună. Se zice că pe un timp de război CINEVA (nu cineva), ar fi zis: „PE AICI NU SE TRECE”! Era o virtute. S-a mai trecut când omul a zis așa. Când Dumnezeu a zis așa, nu s-a trecut. Când Domnul Dumnezeu zice „PE AICI NU SE TRECE”, iar omul nu ia aminte și încearcă să treacă, este tragedie de suflet cu urmări veșnice.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
