PERMANENȚA SANCTUARULUI
Dacă ar fi să extindem lecțiunile Școlii de Sabat din acest trimestru la întreaga populație de Limbă Română, am întâmpina ceva greutăți de înțelegere. Cuvântul SANCTUAR nu există în traducerile de Biblie în limba noastră și trimiterile la textul Sfintelor Scripturi ar necesita explicații de înțelegere uneori destul de laborioase. Adventiștii de Ziua a Șaptea sunt familiarizați cu acest cuvânt nu din Biblie, ci din scrierile Ellenei White numite generic „Spiritul Profetic” sau „Mărturii”. Doi ani mai sunt până la un secol de la moartea ei, și tot cam de pe atunci apărea în literatura adventistă din țara noastră cuvântul SANCTUAR, înlocuind atât în limbaj scris cât și vorbit, ceea ce Biblia mai păstrează și azi ca fiind „CORT” și „CASA DOMNULUI” mai în vechime, și „TEMPLU”, „SINAGOGĂ” mai încoace. Cuvântul „TABERNACOL” nu s-a folosit decât în scrierile și vorbirile care s-au vrut mai elevate ca adresabilitate mai aparte. Unii dintre adventiști s-au familiarizat atât de mult cu acest cuvânt încât nu le vine să creadă că nu-l găsesc în Biblie sub această formă, iar cei din alte denominațiuni creștine se întreabă de ce nu am intitulat lecțiunile cu un cuvânt biblic de folosință comună pentru a vorbi toți același limbaj. Presupunând că cel puțin pentru cititorii acestui „câte ceva” nu ar fi greșit acest limbaj, sa stăm de vorbă puțin, cum obișnuim.
Noțiunea de SANCTUAR nu se aplică EXISTENȚEI CREATOARE care în înțelegerea noastră este TRINITATEA, decât ca apartenență, ca modalitate de lucru cu existența creată. În schimb, EXISTENȚA CREATĂ, toată sub forma VOINȚEI LIBERE, implică SANCTUARUL fără de care VEȘNICITATEA FIINȚEI CREATE nu este posibilă. Nu știu cât de mult ne putem îngădui să gândim fără să greșim asupra acestui lucru, dar SANCTUARUL a apărut odată cu hotărârea divină de a crea ființe cu LIBERTATE de ALEGERE și avea să fie pus în aplicare diferit, în cadrul existenței universale, conform diferitelor situații în desfășurare din istoria ființelor create.
Din Sfintele Scripturi, înțelegem că SANCTUARUL a existat sub cea mai potrivită formă de funcționalitate în situația căderii lui Lucifer și mai apoi a ființelor cerești care s-au răzvrătit cu el împotriva lui Dumnezeu. Încă nu exista o moarte fizică a ființei create care să pună problema morții Creatorului pentru răscumpărarea ei. SANCTUARUL era pus în aplicare conform realităților de atunci și de acolo. Când influența lui Lucifer, Satana deja, s-a extins asupra omului, ființă creată, și omul a trecut de partea lui din proprie voință deși cu părere de rău, atunci SANCTUARUL pentru salvarea lui a fost arătat în tot amănuntul. Este ceea ce ființa umană are ca studiu de implicație personală de-alungul temporalității ei în vederea veșnicității ei. Urmează fiecare amănunt structural al său și mai ales fiecare funcție importantă cât diferența dintre moartea veșnică și viața veșnică. Materialul de studiu despre SANCTUAR al zilelor noastre – când JERTFA a fost adusă, când Domnul Isus mijlocește în ceruri pentru noi – este și inepuizabil și imposibil de cuprins. Uneori, o vedere sinoptică asupra lui este tot atât de folositoare cât detalierea împinsă către limita percepției și înțelegerii.
Din nefericire, de multe ori orbiți de orgoliile interpretărilor personale, fie că bâjbâim după un dram de înțelegere care nu ni se arată, fie că abandonăm totul în favoarea unor valori minime de hazard. Au loc naivități sau încrâncenări deliberate cum ar fi: „Nu există SANCTUAR ÎN CER”. „NU MAI EXISTĂ SANCTUAR NICI PE PĂMÂNT”, „El A FOST doar în Vechiul Testament” etc., și este felul de vorbire greșit al zilelor noastre, despre el. Înțelegerea că existența creată este pe bază de VOINȚĂ LIBERĂ, că posibilitatea răscumăpărării într-o eventuală cădere face SANCTUARUL o permanență, este înțelegerea adevărată. Fără de SANCTUAR, existența este ori HAZARD ori ROBOTISM, adică incompatibilă cu Dumnezeirea creatoare. În acest înțeles, SANCTUARUL este o caracteristică fără de care Dumnezeu nu ar fi Dumnezeu. Faptul că el este aplicat în detaliu la mântuirea omului și cu prisos de iubire și har în amănunt, nu înseamnă ca a lipsit până ce omul să fie creat sau că va lipsi când omul va ajunge în Împărăție. El a fost parte din înțelepciunea lui Dumnezeu infinită în veșniciile trecute, poposește în toată evidența în zilele mântuirii noastre, și va însoți atât pe cei mântuiți cât și toată făptura cerească participantă la această realitate în desfășurare, continunându-se în veșniciile viitoare, doar altfel ca manifestare și fel de reprezentare.
Lecțiile Școlii de Sabat din trimestrul în care am intrat, cuprind – cât pot și ele -, aspecte ale Sanctuarului din perioada de timp de la căderea omului până la începutul Împărăției, cea mai dramatică in istoria Universului, culminată cu RĂSTIGNIREA.
SANCTUARUL poate fi exprimat în nenumărate feluri de frumuseți. Una pentru acum? „Acesta este trupul Meu care SE FRÂNGE pentru voi”.
Ce ziceți de SANCTUARUL din „cartea vieții Mielului” existentă „de la întemeierea lumii”? Ce ziceți despre identificarea „Domnului Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca și a Mielului” cu TEMPLUL, pentru veșnicie, descrisă în Apocalipsa 21.22?
În acest context de înțelegere, despre SANCTUAR trebuie scris și vorbit cu mult respect, el fiind modalitatea prin care existența creată cu voință liberă – din care facem parte și noi – ne leagă de Domnul Dumnezeu, Creatorul nostru. A fost perioada lui de jertfă și har, este perioada lui de mijlocire pentru mântuire, va fi perioada lui de glorie veșnică.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
