„Și tot pământul se MIRA după fiară”
Mă mir și eu? Din moment ce „tot pământul” se miră, înseamnă că și eu. Biblia nu vorbește despre un imperativ, despre o obligativitate de mirare, ci despre o „stare de mirare”. Dacă vreau să mă mir mă mir, dacă vreau să nu mă mir, nu mă mir, dar indiferent cum, … mă mir, participant la mirare sau spectator.
Vorbirea figurativă a textului apocaliptic nu face casă bună cu limbajul democratic planetar al ultimelor zile, care se vrea egal, frățios, cumva evanghelic, nedescriminatoriu. Cuvântul „fiară”, care la origine are motivația să fie absolvit de intoleranță, a căpătat în acest timp al „democratizării” o înțelegere dură și e evitat, ocolit pentru a nu arăta incriminatoriu, deși uneori fără reușită. Biblic, „Berbecele”…. împărații Mezilor și Perșilor, „Țapul” …. „împărăția Greciei”, e o situație mai admisă discursului democratic, deoarece „fiara” este concretizată în „berbece”, „țap”, etc. Prin extrapolarea interpretativă, se ajunge la prima fiară – din suita de fiare profetice – „ca un leu cu aripi de vultur” – Babilonia, și a patra fiară „nespus de grozav de înspăimântătoare și puternică…”, Roma, Roma păgână, Roma papală, etc. și interpretarea 1798 „Unul din capetele ei părea rănit de moarte”.
Discursul teologic și profetic interpretativ este mai ușor de ținut cu cât el este istoric mai vechi ca referință. Nu se supără nimeni că Babilonia, Medo-Persia, chiar și Grecia sunt reprezentate în profeție, prin „fiare”. Cu Roma, deja cel ce ține discursul profetic intră într-o stare de grijă a ce spune și cum spune, și dacă despre Roma păgână se mai poate spune orice, începând cu Roma papală către istoria ei la zi, grija sporește și nu e rău, dacă ea duce la curățirea discursului de greșeli sau răutăți volitive. În același timp, din multe motive discursul poate îngheța, amuți sau scos din intepretarea inițială, adaptat la starea modernă. Nu e treaba mea să spun dacă e bine sau e rău, dar mă mir și caut să înțeleg mersul lucrurilor.
Cum am amintit, 1798 este un an de referință profetică în interpretarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Reforma lui Luther a dat o lovitură ideologică foarte puternică papalității, dar se socotește că „rana de moarte” profetică din Apocalipsa 13, 3 – deși nu a fiarei, ci a unuia din capetele ei -, se referă la lovitura administrativă prin armatele conduse de generalul Berthier.
Textul profetic amintit, este de o claritate fără cusur și cuprinde trei lucrări, cu caracter istoric și ideatic.
1. „Unul din capetele ei părea rănit de moarte”
2. „Dar rana de moarte fusese vindecată”
3. „Și tot pământul se mira după fiară”
Multe discursuri și multă bibliografie pe anul 1798, cu referire la ceea ce se numește „rana de moarte”. Ceva discurs se mai ține și ceva bibliografie mai e folosită ca referință în legătură cu ceea ce se cheamă „vindecarea rănii de moarte”. Foarte puțină bibliografie și discurs aproape deloc cu privire la „și tot pământul se mira după fiară”. Observația este că cu cât ne apropiem de profețiile la zi cu atât tăcerea devine mai mare. De la „capul de aur” Nebucadnețar despre care îmi permit să spun orice căci oricum nimeni sau puțini sunt interesați de ceea ce spun și până la „mă mir” într-un fel particular și neinteresant „după fiară”, este nu doar un drum lung în timp, ci și unul de „involuție” ideatică. De mirat ne mirăm căci așa zice Biblia, dar poate fi și un mirat nemirat, de rutină, cu nepăsare, adică ne mirăm și doar atât? Înseamnă ceva specific mirarea despre care vorbește profeția? Este o mirare pozitivă, exclamatică de felul „cum așa” sau una de înțeles „iată că profeția se împlinește”?
Rămășița din rămășițele protestantismului, mai interpretează că cele două – să nu le zicem „fiare”, ci „figuri simbolice” profetice din Apocalipsa 13, cea care se ridică din mare și cea care se ridică din pământ, ar fi respectiv papalitatea și America. Mie mi se pare că al treilea element profetic din textul amintit, „mirarea”, are loc, cronologic, după vindecarea rănii de moarte, adică mai spre acum. După un sfert de veac, ne mirăm că evenimentul de epocă târzie, căderea cortinei de fier, eveniment de dimensiuni profetice, a avut loc și sub comanda papei, care a fost cel puțin al treilea dacă nu chiar primul din trioul Vatican, Washington, Moscova reprezentate de Ioan Paul, Reagan, Gorbaciov. Mai încoace am asistat la repunerea ideologiei Vaticanului pe pilonii ei de către papa Ratzinger-Benedict, iar acum, este imagine mediatică de prim plan că „lumea se miră”, chiar și cea care nu știe de 1798, se „miră” fără „rana de moarte” și fără „vindecarea” ei, se „miră” în gura mare pe toate canalele media și comunică zilnic mirarea. Cei cu teza de doctorat „1798” se strecoară nevăzuți printre mirările celorlalți, privind parcă în altă parte, adică fără bibliografie și fără discurs.
Apocalipsa este o splendoare profetică. Este de savurat fiecare iotă, cu mirare și minunare. În fiecare emisiune transmisă de la centrul principal al Bisericii de emisiuni despre Apocalipsa este prezentat de obicei un capitol din această sfântă carte. În ultima vreme însă, după capitolul 12, transmisiunea trece la „rețete culinare”. Capitoul 13 este sărit. Telespectatorii se miră și de acest lucru, mirare și ea din mirarea „după fiară” a întregului pământ.
Aflu din mirarea jurnalisticii seculare (pe care aș chema-o sa se mai mire și pe la amvoanele de pe unde nu se mai miră nimeni), că papa Francis este în vizită în marea Brazilie cu ocazia zilelor tineretului mondial sosit ca la olimpiadă din toate colțurile lumii cu cântece și dansuri de toate felurile și defilare de steaguri în umbra unei imense cruci de fond, al cărei steag însângerat nu se vede. Reprezentanți ai continentelor au primit binecuvântarea pontificală. Estimația mediei este de trei milioane de peregrini. Mi se șterge din memorie Palatul culturii din București cu „festivalurile” lui. Este apărat de către poliție de entuziaștii care vor cu orice chip măcar să-i vadă popmobilul, apărat de poliție de cei care protestează împotriva lui din cauza sumelor imense cheltuite pentru această vizită în defavoarea celor care n-au ce mânca, arată principalele canale de comunicare oficiale ale lumii. „Și tot pământul se mira…”. Mă mir și eu. La urma urmei „mirarea” este cel mai inofensiv lucru, deși e de substanță profetică divină.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
