16
Views

 

benone_burtescu  “DOMNUL NOSTRU VINE”

Domnul Însuşi a spus faţă către faţă: “… Mă voi întoarce…” Ioan 14, 3. Ne-a spus prin Apostolul Său Ioan despre Sine: “Iată Eu vin curând”, Apocalipsa 22, 12, reafirmând imediat pentru a nu fi greşeală de înţelegere “Da, Eu vin curând” Apocalipsa 22, 20, cuvânt al Său cu care Sfânta Scriptură se încheie. Îngerii au întărit promisiunea Lui: “Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru VA VENI în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer”, Faptele Apostolilor 1, 11. Apostolul Pavel “… cu arătarea venirii Sale” 2 Tesaloniceni 2, 8. Apostolul Iacob: “.. Până la venirea Domnului” Iacob 5, 7, etc. câte ceva numai. În Prima Biserică Creştină era cel mai obişnuit salut între fraţii de credinţă: “Domnul nostru vine”. Important “Cine era Cel care venea” – Domnul. Important,” al cui Domn” – al nostru. Important, foarte important că VINE. O esenţă de adevăr fără de îndoială. Din Geneza la Apocalipsa o anticipaţie profetică fără egal. Citându-l pe Enoh, Iuda, fratele Apostolului Iacob zice; “Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi”, Iuda 14.

În această promisiune, “Domnul nostru vine”, trăirile celor ce “aşteaptă cu dor venirea Lui” sunt de nenumărate feluri în “VINE şi ÎNCĂ n-a venit”, şi a celor ce nu cred, în, NU VINE deşi DEJA VINE. Biblia le cuprinde pe toate, îndemnându-ne spre cea mai frumoasă întâmpinare a Lui. Că n-a venit nu înseamnă că nu vine, ci mai de grabă că vine repede, neaşteptat de repede. Că n-a venit încă, nu înseamnă că nu mai vine, ci înseamnă că vine neapărat. Că trebuia să vină mai de mult, reduce timpul întârzierii din timpul total plănuit, şi îl scurtează tot cu atât pe cel rămas deşi măsura de timp e aceeaşi. “… de acum vrema s-a scurtat” 1 Corinteni 7, 29. Timpul rămas este scurtat de Domnul, grăbit, pentru recuperarea necesară păstrării ordinei profetice din care nu trebuie pierdut nimic, la care nu trebuie adăugat nimic. Despre “întârziere” şi “grabă” se vorbeşte pe parcursul aceleiaşi mărimi de timp profetic, nu din punct de vedere al măsurii, ci al trăirilor. Ele nu fac parte din planificarea începutului şi sfârşitului ca ordine profetică, istorie în împlinire, ci sunt simţiri în desfăşurarea dorului de întâlnire cu El. Nu există “a venit deja”, nici “zăbovire indefinită” şi cu atât mai mult şi deloc, nu există motivaţie de negare a venirii Domnului. Apostolul Petru zice: “Domnul nu întârzie...” ca timp real, ci pentru cel care tare-L doreşte să vină, este ca şi cum întârzie. Întârzierea ca măsură de timp, nu este parte din PLAN, dar întârzierea ca trăire nu are cum să nu fie parte din desfăşurarea PLANULUI VENIRII SALE. Analizată în măsurătorile şi de timp şi de trăiri – profetice deopotrivă -, VENIREA LUI se potriveşte celor spuse de proorocul Habacuc: “… Dacă zăboveşte (trăire), aşteapt-o (acordul nostru cu planul profetic al Domnului), căci VA VENI şi se va împlini NEGREŞIT”. Rolul acestei ziceri divine prin profetul amintit a trezit omenirea jumătate de mileniu în urmă, şi în acelaşi fel cele despre VENIREA DOMNULUI vor trezi omenirea spre mărturie în zilele noastre pe care Sfânta Scriptură le numeşte “zilele de pe urmă”.

   “Îndelunga răbdare” a Domnului despre care vorbeşte Apostolul Petru în a doua sa Epistolă 3, 9 deja inclusă în planul Său istoric al profeţiei, este rezolvată la nivelul trăirii celui credincios părându-i-se nesfârşit de mare în strigătul “Până când Stăpâne… ZĂBOVEŞTI” Apocalipsa 6, 10. Chiar în versetul următor 11, Domnul Dumnezeu spune “puţină vreme”. Cât de mult au nevoie cei ce-L aşteaptă pe Domnul de acest “puţină vreme” când li se pare că vremea nu se mai termină! Poetul ar zice “precum un cerb setos de apă rece” în strigătul său, cum nu se poate trăit mai adevărat şi mai real. Şi ca şi cum nu ar fi suficient că avem de a face cu “zăbovirea”, “întârizerea”, “până când”, “când”, “dece nu mai repede”, Satana amestecă şi el spre tulburare sămânţa sa sub diferite forme în inima oamenilor. Domnul zice: “Căci vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice “Eu sunt Hristosul, şi Vremea se apropie” Luca 21, 8. Pentru că “Vremea se apropie” – este lucru autentic şi aşteptat de cel ce-L doreşte pe Domnul să vină, există tentaţia ca “Eu sunt Hristosul” – glas fals -, să fie crezut. Cât de greu este ca aceste două ziceri să fie desfăcute una de alta! Cât de greu este ca în timp ce credem şi simţim că “Vremea se apropie” să spunem răspicat “voi nu sunteţi HRISTOSUL” şi să nu mergem după ei!

Cât de puţine am spus despre “DOMNUL NOSTRU VINE” şi cât de multe au rămas nespuse, este de parcă proorocul Isaia ar zice “cât sunt de sus cerurile faţă de pământ”! Nu pot să nu amintesc însă una din cele mai frumoase promisiuni, cea a Apostolului Pavel către Evrei 10, 37: “Încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi”. “Puţină, foarte puţină” este zicere asupra căreia merită oricâtă meditaţie. “Cel ce VINE va VENI”, prezent şi viitor într-o aceeaşi zicere, e minunat de observat şi trăit. Într-o spunere mai comună ar fi “Cel ce vine va sosi”, pe drum, VINE este în desfăşurare, aşteptăm “sosirea” Lui. Poate careva dintre dumneavoastră dragi cititori veţi găsi o zicere şi mai frumoasă. Sunt necăjit uneori pe limitele limbajului omenesc. “Şi nu va ZĂBOVI”. Ni se pare că zăboveşte. Dar e bine că ni se pare pentru că dorim să-L vedem faţă-n faţă şi mai mult. Iertare pentru aşa de puţin despre această temă atât de importantă.

Benone Burtescu  (dburtescu@aol.com)

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Generale |
Despre autor
-