Primul şi Ultimul şi Întregul CUVÂNT
Cui să mă destăinui dacă nu dumneavoastră. Am simţământul că în lumea spirituală – context religios creştin -, se foloseşte prea mult VOTUL-VOTAREA. Ellen White, preluând principiile Reformaţiunii, zice: “În materie de conştiinţă, majoritatea nu are valoare”.
Dumnezeu “a zis” şi s-a făcut aşa cum a zis El. Cine I s-ar fi putut opune? Şi de ce? Toate făcute erau “foarte bune”. Dumnezeu “va zice” şi se va face. “Iată Eu fac toate lucrurile noi” . Cine I se va putea opune? Şi de ce? Oamenii? În nici un caz. În prima circumstanţă nu erau, pe cea de a doua noi înşine o aşteptăm cu atâta nerăbdare.
După declaraţia Domnului Dumnezeu “Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, înseamnă şi tot Cuprinsul dintre ele precum şi veşnicia preÎnceputului şi veşnicia post Sfârşitului, adică El ESTE, în propria-I prezentare “Cel Ce Sunt”, permanenţă.
În această înţelegere, orice spunere a noastră ALTFEL decât spune El, este o greşeală. Din nefericire, în perioada istoriei fărădelelgii, acest lucru are loc, dar timpul său este limitat şi doar pentru dovedire.
Cu cât ne depărtăm de ceea ce “A SPUS DUMNEZEU”, cu atât SPUNEM NOI mai greşit şi mai rău. Ordinea supravieţuirii în dezordinea produsă de păcat, este căutată ca o respiraţie pierdută. Simţul sufocării între legi care par a ne restrânge libertatea şi liberarea de ele care ne înrobeşte şi mai mult, se face strigăt de supravieţuire fără Dumnezeu, adică imposibil. Soluţiile se dovedesc neputincioase. Una dintre ele, în care omenirea şi-a pus mari speranţe este VOTUL, nu altceva decât un fel de SUPRALEGE, căci prin VOTARE se pot anula şi face LEGI. De observat că VOTUL, departe de a da “eliberarea” mult aşteptată, legitimează o altă “conformare”. Metamorfoza votului, votării, îi aruncă eficienţa în derizoriu. REGULI de VOTARE. Jumătate plus unul. Nu e bine. Două treimi. Nu e bine nici aşa. Atunci cum?
Una dintre cele mai interesante legi ale VOTĂRII este DREPTUL de VETO. Cineva care se opune chiar dacă e vorba de majoritate. Mă intrigă să ştiu, dar nu sunt în stare cum de s-a ajuns de la “VOX POPULI, VOX DEI” la “VETO”. VETO-ul este pentru VOX POPULI? Este împotrivă? În “VOX POPULI, VOX DEI”, VOCEA POPORULUI e considerată VOCEA LUI DUMNEZEU şi mă reţin să intru sub asemenea lozincă. În “VETO”, mă întreb cine are acest drept, OMUL sau DUMNEZEU?
Cea mai puternică formaţie juridică a lumii în care se iau hotărări care privesc soarta planetei din punct de vedere omenesc, este Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. El funcţionează pe bază de VETO şi nu pe bază de VOX POPULI. Un singur VETO, Rusia, China sau America anulează orice scor majoritar VOX POPULI. Adică, la nivel planetar, dacă toată lumea ar zice la fel şi Rusia altfel, treaba este terminată aşa. Nu s-a găsit ceva mai bun?
“Vox populi, vox Dei” este desigur un sacrilegiu. “VETO” ce este? Prin definiţie este “opunere”, “dezacord”. Nu ştiu dacă el este bun sau rău, ştiu că poate fi bun sau că poate fi rău, şi nu doar că ştiu dar n-avem încotro, el se implementează juridic. Dacă şi real, rămâne de văzut. De obicei, da.
Cu slăbiciunea de “prea căznită” desigur, abordarea acestui subiect din meniul nostru zilnic am făcut-o pentru reflecţia învăţăturii ei în veşnicitate. Ce ar fi de zis la “Aşa zice Domnul” decât AMIN. Cine se încumetă să pună la vot şi cu ce majoritate juridcă, şi cu ce aplicabilitate “ceea ce zice Domnul”? Ce autoritate omenească are Drept de Veto împotriva a ceea ce zice El? Satana îşi permite? Cu ce rezultat?
Mi-e tare teamă că încercăm deseori să zicem ceea ce Domnul nu a zis şi să nu zicem ceea ce Domnul a zis. Problema nu este de libertatea de a face acest lucru sau nu, ci de urmări.
La vot se poate pune orice, dar nu ar trebui să se pună orice. Dacă vrem ca în treburile obşinuite lucrurile să meargă bine, fiecare comunitate, societate de oameni sau lumea întreagă are de dispus asupra unor reguli de organizare. Sfatul lui Ietro, madianitul, către ginerele său Moise, de organizarea poporului, este un exemplu bun. El însă nu i-a spus lui Moise să se întoarcă în Egipt şi Moise nu ar fi acceptat un referendum cu privire la acest lucru.
Să punem la vot dacă există Dumnezeu sau nu? Să punem la vot dacă să facem voia Lui sau nu? Cu ce fel de majoritate? Cu veto sau fără veto? Şi pe urmă ce?
Poate, iniţial, votul ca noţiune să fi avut un sens mai echilibrat. Acum, pare că s-a arbitrarizat prea mult. Războaiele pe câştigarea lui sunt necuvenite. Lipseşte sfatul, consensul, descoperirea. Mutarea lui cu toate aceste ingrediente nefericite în lumea spirituală, nu ajută.
Primul şi Ultimul şi Întregul Cuvânt este al lui Dumnezeu.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
