Între MARELE PREOT şi MARELE ÎMPĂRAT – RĂSTIGNIREA
Faptele Apostolilor 25, 11: “Cer să fiu judecat de Cezar!”
De o bucată bună de vreme din istoria pământului, lumea îşi împarte puterea între politică şi religie. Câteodată şi pe alocuri ele se mai amestecă una cu alta, îşi mai încalcă prerogativele prin abuz una alteia, sau se mai ajută una pe alta prin înţelegere conform unor interese temporare şi locale. În principiu însă, fiecare ar trebui să-şi păstreze limitele ei de acţiune şi influenţă. Câteodată ele au fost şi în opoziţie, mărturii că – tot temporar şi local -, urmăriţi politici şi-au găsit refugiu în mânăstiri şi urmăriţi din pricina credinţei de către biserică, socotiţi apostaziaţi, au fost ocrotiţi de principi şi împăraţi. Adică, a cam avut loc orice, dar în general Preotul e preot şi Împăratul e împărat. Sau aşa s-ar cam cuveni să fie.
Apostolul Pavel – cel mai mare Apostol Creştin – a fost pus în situaţia de acuzare pe nedrept -, să aleagă a fi judecat de Marele Preot sau de Cezar, împăratul. Disputa era asupra creştinării lui şi a propăvăduirii Evangheliei. Faptul că el a ales să fie judecat de Nero şi nu de Caiafa, a fost şi poate mai este, de neînţeles.
Este foarte adevărat că înainte de exprimarea acestor hotărâri, Domnul i se arătase lui Pavel zicându-i: “Îndrăzneşte, Pavele; căci după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma”, şi tot atât de adevărat este că de partea preoţilor, s-a zis: “Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic până nu vom omorî pe Pavel”. Dincolo de aceste realităţi, dreapta judecată era de aşteptat a veni dinspre Marele Preot şi nu, sau mai apoi, dinspre Marele Împărat. Pavel ştia că cezarii dăduseră în nebunie şi acest semn era mai ales la Nero care de fapt l-a şi decapitat. Şi? ÎNCOTRO omule al lui Dumnezeu?
Preferinţa de judecare dinspre Marele Preot ar fi însemnat executarea imediată, şi în casa lui Caiafa nu mai era nimeni de câştigat la Hristos. Domnul trecuse deja personal prin casa lui. Preferinţa de judecare dinspre Cezar, oricât de nebun, presupunea ani de judecare – pe care i-a avut – timp în care putea propăvădui, şi aşa a şi făcut, iar în “casa Cezarului” erau suflete de câştigat pentru Hristos. În epistola către Filipeni 1, 13, el scrie: “În adevăr, în toată CURTEA ÎMPĂRĂTEASCĂ şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos”, ceea ce arată că propăvăduirea creştină s-a făcut, iar către sfârşitul aceleiaşi epistole, Capitolul 4, 22, el zice: “Toţi sfinţii vă trimit sănătate, mai ales CEI din CASA CEZARULUI”, ceea ce înseamnă că propăvăduirea sa a rodit la nivelurile cele mai înalte ale lumii în pofida nebuniei lui Nero. De neînţeles că uneori, în cazuri de nevinovăţie, Împaratul a fost drept sau înclina să facă dreptate în pofida Preotului care-i cerea să facă nedreptate. Din nefericire am asistat personal la astfel de scene pe real.
La rang cosmic, deşi petrecută pe pământ, judecarea între Marele Preot şi Marele Împărat, a Mântuitorului nostru, Domnul Isus Hristos, sigilase imaginea fără ieşire dintre una şi alta, doar cu rezultatul răstignirii. Între CAIAFA şi IROD nu mai era de ales. Urma crucificarea. O uşoară tentă de îngăduinţă prin nonşalanţă a lui Irod, împăratul, o uşoară tentă de dreptate prin laşitate a lui Pilat, guvernatorul, puse faţă în faţă cu o executare imediată şi din pornire a lui Caiafa, dar cu acelaşi rezultat. Pavel mergea în situaţia Domnului său, pe care Îl propăvăduia. De ce s-ar aştepta urmaşii Domnului la altceva? Privind în urmă, deşi poate cinic dar real, cineva ar putea zice despre Pavel: “De Nero ai cerut să fii judecat, Nero te-a executat”. Varianta Caiafei, deşi ar fi fost mult mai rea, nu mai este comentată pentru că nu a avut loc şi poate nici nu merită comentată.
Nu este rostul meu să stigmatizez pe Preot sau pe Împărat în cele ce am spus. De-alungul istoriei au fost Preoţi credincioşi lui Dumnezeu şi Împăraţi care au împărţit dreptate conform Cuvântului Său. Nu este vorba de titulatura convenţională, ci de raportarea ei la voia lui Dumnezeu. Nu este vorba judecata cui să o prefere un eventual nedreptăţit în problemele lui de conştiinţă, pe cea a Papei sau a Preşedintelui Obama, pe cea a Patriarhului de Moscova sau a Preşedintelui Medvedev, pe cea a Patriarhului de România sau a Preşedintelui Băsescu, pe cea a Pastorului bisericii locale sau a Judecătorului teritorial. Imaginea este că toţi vom sta curând în faţa scaunului de judecată a lui Dumnezeu. Practic, pentru că Domnului Isus nu I S-a mai judecat pricina condamnării la moarte sau dacă vreţi i S-a falsificat dreapta judecată, Evanghelia zice, Ioan 5, 22: ‘Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului”.
Să ne rugăm deci, pentru Preot bun şi Împărat drept, pentru a nu fi puşi în situaţia de ales judecata căruia să o preferăm în caz de nedreptăţire. Iar dacă acest lucru pe alocuri şi temporar, sau chiar global, nu se poate, atunci, alegerea să ne fie Domnul, Judecătorul cel drept, răstignit pentru noi pe nedrept.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
