FARISEU “făţarnic”
Cu greu se mai înţelege astăzi că au fost şi mai ales că pot fi farisei “nefăţarnici”.
Două mii de ani în urmă, “farisei” era o clasă de învăţători ai LEGII şi ai legilor. Contaminarea majorităţii dintre ei de “făţărnicie” a făcut pe Domnul să condamne “comportamentul” lor şi nu învăţătura pe care ei erau responsabili s-o explice conform Scripturilor la acea dată.
Faptul că între timp, înţelegerea a devenit că “fariseu” înseamnă “făţarnic” creează destul de multe neajunsuri în comunicarea ideilor.
Erau chiar şi atunci “farisei” “nefăţarnici”? Absolut. Nicodem a fost unul din ei. Iosif din Arimatea de asemenea. Nici Nicodem, nici Iosif, deşi farisei, membri ai Sinedriului, nu au fost chemaţi la judecarea Domnului Isus. La fel, Saul din Tars (Pavel), fariseu veritabil şi mai adăugaţi dumneavoastră. Tocmai din acest motiv Domnul a folosit expresia “fariseu făţarnic”, ceea ce pare astăzi pentru noi un pleonasm, ca şi cum dacă ai spus fariseu nu mai e nevoie să spui şi făţarnic pentru că s-ar subînţelege şi invers.
Dar nu e chiar aşa. Dacă cineva poate fi fariseu “nefăţarnic”, tot aşa de bine cineva poate fi “făţarnic” fără să fie fariseu.
Până aici totul ar părea o joacă de cuvinte sau cel mult de noţiuni. Fenomenul este însă mai profund şi cu urmări neprevăzute dacă nu resepctăm legile aplicării termenilor spre înţelesul cel mai corect.
Ca şi cum Domnul ar fi spus prin certarea fariseilor că cei ce învaţă pe popor LEGEA şi legile sunt automat, (prin definiţie), făţarnici, cu greu mai poate cineva vorbi despre LEGE şi legi fără a fi socotit făţarnic, similar acum, nu ştiu prin a cui voinţă, cu oricine aminteşte Poruncile, Rânduielile.
Absolut că făţărnicia este una dintre cele mai urâte fărădelegi. Dacă cineva însă, în mod sincer este un luptător cu sine însuşi, cu firea sa veche şi reuşeşte cu puterea Duhului Sfânt să trăiască în armonie cu voia lui Dumnezeu nu este bine? De ce este etichetat “fariseu”? Legalist?
Pentru fraţii lui, Iosif era un fariseu. Era? Daniel care se ruga de trei ori pe zi şi încă în poziţie de orientare spre Ierusalim era fariseu? Dar tinerii care nu s-au spurcat cu bucatele împăratului? Erau farisei? Dar Recabiţii care n-au vrut să bea vin? Dacă aceleaşi atitudini de credinţă şi gesturi de loialitate faţă de Domnul ar fi făcute azi, cum ar fi socotite?
În lumea zilelor noastre în care SPECTACOLUL primează chiar şi în zona spirituală a lucrurilor, ceea ce numim “DEVOŢIUNE, EVLAVIE, CUMINŢENIE EVANGHELICĂ”, sunt foarte adesea considerate ca fariseism. Evlavia este ridiculizată. Cuminţenia este batjocorită. Faptul că cineva a mers de-alungul vieţii căzând dar ridicându-se şi în ultimă instanţă oferind un exemplu bun, este înlăturat în favoarea unui meteorism de felul CARTEA RECORDURILOR. Înţelesul merge până la schimbarea totală a sensurilor. Dacă nu ai un trecut foarte foarte rău pentru a se pune în evidenţă cât eşti acum de bun, exemplul nu cântăreşte în faţa mediei. Luptătorului cuminte, de fiecare zi, de pas cu pas nu i se dă nici un credit. Îi lipseşte EXTRAORDINARUL.
DECENŢA este fariseim? Presupunem că cineva are pentru Sabat un altfel de vestimentaţie decât cea de stradă, că intră în capelă mai adunat în sine însuşi decât la plimbare. Cumva vreo contaminare de fariseism?
Credeţi că pe timpul cât Domnul propovăduia în Iudea şi Samaria, împărţirea în “vameşi” şi “Farisei”, să ne îndrepte spre schimbarea atitudinii şi nu a profesiei? Or fi fost şi vameşi “făţarnici”? Adică în limbajul de acum, “vameşi farisei”?
Interesant că noi suntem înclinaţi să socotim fariseu pe cel care îşi spune rugăciunea încet, cu o atitudine mai smerită, socotind că vrea prin aceasta să facă pe “neprihănitul”, deşi Domnul a apreciat la vameş acest lucru, şi socotim rugăciunea “elocventă publică” a fariseului ca fiind cea de apreciat deşi Domnul nu a făcut acest lucru.
Sincer vorbind, dacă aşa ca pe timpuri, am vedea astăzi doi închinători, neştiind nimic despre ocupaţiile lor, pe care l-am socoti fariseu şi pe care vameş? Nu cumva tocmai invers de cum a făcut Domnul? Nu cumva extravaganţa ni se pare sinceritate iar decenţa ni se pare făţărnicie?
A fost doar câte ceva din câte ceva.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
